Site icon Editia de Dimineata

Un academician austriac a „donat” 300.000 de euro unei românce. Acum îi vrea înapoi

Dragostea e oarbă! Dar cât de oarbă? Și până când? La asta ar putea răspunde cu lacrimi în ochi un academician din Austria.

Bărbatul trecut de prima tinerețe s-a îndrăgostit iremediabil de o româncă. Pentru a consolida relația dintre cei doi, el a investit masiv în „cadouri” pentru noua sa cucerire.

Despre „cadouri” și „donații” vorbește ea, el se referă la „împrumuturi” și acum își vrea banii înapoi. Cum cele două părți nu s-au putut înțelege pe cale amiabilă, cazul a ajuns la Tribunalul din Innsbruck.

Femeia a fost acuzată oficial de înșelăciune. Ancheta a scos la iveală că românca de 34 de ani practica prostituția în Austria. Așa l-a întâlnit pe austriac, care, după mai multe întâlniri,  a dezvoltat sentimente profunde pentru ea.

„Bărbatul s-a îndrăgostit de clienta mea și a început o relație, o existență în comun”, a declarat avocatul apărării citat de Kronen Zeitung.

„Sumele încasate au fost pentru prestațiile amoroase”, a comentat românca. Ea nu a negat că bărbatul i-a transferat inițial 52.000 de euro pentru procurarea unei locuințe în România.

Apoi a virat 25.000 de euro pentru o presupusă operație de îndepărtare a unei tumori pentru tatăl femeii. Apoi a urmat un total de 70.000 de euro pentru deschiderea unui salon de cosmetică, visul din tinerețe al româncei.

De-a lungul așa-zisei relații, femeia a încasat sau sustras peste 300.000 de euro de la bărbat. În fața instanței, ea a negat că ar fi vorba de vreo înșelăciune.

 „Eu nici măcar nu am un cont bancar. Banii au ajuns în contul unei prietene, care a fost nevoită să predea toți banii traficantului. El a avut toate ideile. Schatzi al meu e un bărbat în vârstă, dar cu suflet bun”, a adăugat românca.

Fiindcă românca a răspuns doar vag întrebărilor judecătorului, invocând necunoașterea limbii germane, instanța a stabilit un nou termen pentru finalul lunii octombrie.

Exit mobile version