18 noiembrie 2022, 11:16

Un consumator generos: „Regăsești, sub haina românului de oraș, «om de afaceri modern», pe vechiul păstor primitiv”

„Atunci regăsești, sub haina românului de oraș, «om de afaceri modern», pe vechiul păstor și agricultor primitiv, pe acei strămoși care timp de veacuri n-au înțeles averea decât în lucruri care se văd…”

„Schimbările de decor, venite după 1848, sunt, pentru o seamă din contemporanii noștri, o îndrumare spre ideal, dacă nu însuși idealul. Și prima întrebare, la care avem să răspundem, este: oare aceste schimbări de decor, începute la 1848 și continuate în tot cursul jumătății de a doua a secolului trecut, pătruns-au ele în firea poporului român, pentru a constitui cu acesta o unitate sufletească, din care să izvorască motivele unei activități viitoare? Asimilat-a oare poporul nostru în firea sa obiceiurile, instituțiunile, cultura Apusului, pe care în aparență le imităm atât de docil? Deșteptat-au formele civilizației apusene, în mijlocul cărora noi ne învârtim, și fondul sufletesc care le susține aiurea? Sau, sub aceste forme de împrumut, trăiește mai departe fondul nostru propriu moștenit din veacuri?”, scria, în 1904, Constantin Rădulescu Motru (15 februarie 1868 – 6 martie 1957).

În acest context, filosoful comenta despre „lipsa spiritului de economie” și cântărea cât de mult se regăsește „vechiul suflet strămoșesc în consumatorul român de astăzi”. Și sublinia: „Privirea condusă de o minte limpede și nepărtinitoare să ne arată singură cum stăm și ce să răspundem”.

„«Pe român îl roade banul în pungă până ce-l cheltuiește», mi-au spus atâția, și m-am convins eu însumi din cele ce am văzut. Nicăieri ca la noi o risipă mai nesocotită.” (Constantin Rădulescu – Motru) | Fotografie: Kurt Hielscher

„Și mai interesant, românul consumator”

Românul e „analizat” ca producător, vânzător, cumpărător. Însă „românul consumator” este „și mai interesant”, menționa autorul, și adăuga: „Economiștii și oamenii noștri de stat s-au oprit cu drag asupra-i. Pentru a lui îndreptare s-au scris atâtea volume și s-au rostit nesfârșite discursuri”.

Printre multe calificative, „unele mai drepte ca altele”, se spunea „«Nu avem spiritul de economie», «Cheltuim și ce n-avem», «Suntem juisori de azi pe mâine»”.

„Îl roade banul în pungă până ce-l cheltuiește”

Despre chibzuială, socoteli vechi și aplecarea spre risipă, Constantin Rădulescu Motru afirma:

«Pe român îl roade banul în pungă până ce-l cheltuiește», mi-au spus atâția, și m-am convins eu însumi din cele ce am văzut. Nicăieri ca la noi o risipă mai nesocotită. Sute de milioane de lei s-au ridicat de pe la diferitele Credite și s-au spulberat de compatrioții noștri în mai puțin de 50 de ani. Hotelierii din Nisa, modistele și grizetele din Paris, păstrează încă și vor păstra multă vreme o frumoasă amintire acestor generoși consumatori.

„Nu ezită să facă orice cheltuială, mai ales când este vorba de fastul extern”

Directorul unei școli comerciale povestea despre felul în care românul se angajează într-o activitate comercială, observație redată de C. Rădulescu-Motru în studiul său:

Pe când străinul începe cu puțin și evită orice cheltuială care nu-i este indispensabilă, compatrioții noștri din contră au nevoie de mult, și nu ezită să facă orice cheltuială, mai ales când este vorba de fastul extern. Am avut un tânăr care acum de curând a absolvit școala comercială, și care a avut norocul să ia chiar în apropiere o moșie cu arendă pe zece ani, pe un preț potrivit. La ce crezi că s-a gândit mai întâi, intrând în moșie? Ascultă.

Și-a reparat radical casa, care era încă destul de prezentabilă; și-a instalat cai și trăsură de lux; a dat jos magaziile care mai puteau dura cel puțin trei ani, și și-a angajat lucrători să-i facă altele; a cheltuit o mie de lei cu reparația fântânii din drumul ce trece pe moșie, pentru ca oamenii călători să știe că de acum înainte e un alt arendaș; și-a cumpărat mobile și mai ales un birou care ar putea să figure în comptuarul unui milionar; apoi registre, atât de multe, că are să mai lase câteva nescrise și celui ce va veni după dânsul la moșie.

„…a cheltuit o mie de lei cu reparația fântânii din drumul ce trece pe moșie, pentru ca oamenii călători să știe că de acum înainte e un alt arendaș…” (C. Rădulescu Motru) | Fotografie: Kurt Hielscher

„Se duc după croiala pe care le-a dat-o natura”

Despre acest tânăr în vremea când era la școală, directorul menționa că „era dintre cei mai ordonați și mai silitori”. Povestea continua:

Nu-l mai recunosc, cum nu mai recunosc de altfel pe atâția alții. Cât sunt în școală par așa de docili, că n-ai crede vreodată să-ți iasă din sfaturi; dar după ce părăsesc școala se schimbă. Noi profesorii ne uităm după ei, cum se va fi uitând cloșca rămasă pe marginea bălții după puii de rață… Sfaturile din școală rămân nimic, ei se duc după croiala pe care le-a dat-o natura.

„Sunt oamenii cei mai sinceri din lume”

O observație „repetată în nenumărate rânduri” și de alții, cum preciza Rădulescu-Motru. Surpriza, neașteptată, comenta psihologul, este răspunsul pe care îl dau „acești cheltuitori” când sunt întrebați „asupra principiilor după care un comerciant trebuie să se conducă”:

Toți acești generoși consumatori sunt perfect încredințați că urmează după principiile de economie învățate în școală. Sunt ei niște prefăcuți? Nu. Sunt oamenii cei mai sinceri din lume.

„N-au înțeles averea decât în lucruri care se văd”

Pentru a înțelege această sinceritate a lor, trebuie să treci dincolo de vorbe – „care nu oglindesc din sufletul lor decât o mică partea, aceea de împrumut” – și „să te scobori în adâncul sufletului lor inconștient”.

Astfel, „surpriza” inițială dispare și „consumatorul român îți apare ca o ființă logică cu sine însăși”. Constantin Rădulescu-Motru explica mai departe:

Atunci regăsești, sub haina românului de oraș, «om de afaceri modern», pe vechiul păstor și agricultor primitiv, pe acei strămoși care timp de veacuri n-au înțeles averea decât în lucruri care se văd; care n-au știut de bani și de credit, ci de locuințe încăpătoare, de vite numeroase și de moșii întinse.

„…acei strămoși care timp de veacuri n-au înțeles averea decât în lucruri care se văd; care n-au știut de bani și de credit, ci de locuințe încăpătoare, de vite numeroase și de moșii întinse.” (C. Rădulescu Motru) | Credit foto: JosepMonter / Pixabay

„El închiriază de la sfântul Dumitru…”

Autorul comenta: „În oraș, românul face închirierea unei case nu pe termene împărțite matematic, bunăoară pe trei luni, pe un an,… ci pe termenele în care e deprins el din viața păstorească. Astfel, el închiriază de la sfântul Dumitru sau de la sfântul Gheorghe, date care corespund, una cu intrarea vitelor în iernat, și alta, cu începerea pășunatului de vară. Viața oamenilor de oraș nu a putut să schimbe aceste date impuse exclusiv de interesele celor de la țară.”

În acest fel, se poate explica și înțelege „pentru ce vlăstarele acelor strămoși, dezrădăcinate din mediul lor natural și aruncate în vârtejul comerțului european, se joacă cu împrumuturile la credit, se prind și se îneacă în numeroasele obligațiuni ce subscriu, cum se prinde musca în pânza de păianjen”.

„Să-și lepede opincile obișnuite și să îmbrace cizmele fermecate”

Constantin Rădulescu-Motru conchidea:

Acest nevinovat consumator, care în afacerile lui personale, n-a ajuns încă a stabili o distanță convenabilă între porunca instinctului organic și deliberarea voluntară, este chemat acum să-și dea părerea în afacerile cele mai complicate ale statului, să prevadă, să delibereze…

[…]

El, vechiul păstor, deprins să-și evalueze din ochi bogăția, este chemat să țină de acum înainte locul burghezului, oțelit în lupta aprigă a concurenței și priceput în valoarea banului și a creditului… Bietul păstor, pentru a face un așa de mare salt, a trebuit să-și lepede opincile obișnuite și să îmbrace cizmele fermecate, despre care basmul politicienilor îi spunea că ajută pe om să pășească peste nouă țări și nouă mări…


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol