5 august 2021, 7:43

Un diplomat rus la Iași, în anii 1840: „Toate acestea îmi păreau deosebite și mi-au stârnit curiozitatea”

„Părăsind Kamenița am luat-o întins, direct spre Moldova. […] Apropierea de Moldova se simțea la fiecare pas. În sfârșit (aceasta s-a întâmplat a doua zi după plecarea din Kamenița) m-am apropiat de Prut și am oprit la Suculeni, în fața vămii rusești. Rămânea doar să traversez acest râu îngust pentru a păși pe pământul Moldovei.”

Născut într-o familie modestă, cu origini suedeze și germane, care s-a stabilit în Rusia în secolul al XVIII-lea, Nikolai Karlovici Giers (1820 – 1895) a pornit în viață fără avere personală, dar cu suficientă ambiție pentru a reuși în lumea diplomației. A muncit cu tenacitate, a învățat și studiat, și-a cultivat relații și, cu tact și multă răbdare, a avansat treaptă cu treaptă. Astfel, de la simpla funcție de copist a ajuns la cea de ministru. De mult ajutor în carieră i-a fost și căsătoria pe care a făcut-o cu Olga Cantacuzino, din cunoscuta familie boierească a Cantacuzinilor.

În octombrie 1841, tânărul Giers, în vârstă atunci de 21 de ani, a fost numit într-o funcție modestă la consulatul Rusiei din Moldova. Inițial, trebuia să lucreze ca agent al carantinei de la Sculeni. Cum în această funcție se afla deja un alt coleg, a fost numit al doilea dragoman (interpret) al consulatului, o poziție inferioară, cu un venit de 800 de ruble de argint pe an.

Inițial, tânărul Giers trebuia să lucreze ca agent al carantinei de la Sculeni. Cum în această funcție se afla deja un alt coleg, a fost numit al doilea dragoman (interpret) al consulatului rus de la Iași. | Carantina de la Sculeni, atunci punct de frontieră între Moldova și Basarabia, un desen din 1837 de Auguste Raffet

„Inima îmi bătea tare când m-am apropiat de granița moldovenească”

În notele lui memorialistice, scrise după mulți ani, când se afla în misiune diplomatică în Suedia, la Stockholm, unde a găsit „timpul, libertatea și liniștea” pentru scris, amintea cât de însemnată a fost pentru el misiunea din Moldova:

Câte însărcinări am avut după aceasta în timpul lungii mele cariere, mult mai importante decât aceasta, dar nici una dintre ele nu a avut asupra mea așa un efect extraordinar precum cea dintâi în Moldova. Simțeam că aici se pune fundația pentru întregul meu viitor.

Amintirile din Moldova au pornit de la descrierea primei lui călătorii în Moldova:

În zilele noastre o călătorie în țări străine este cel mai comun eveniment în viața unui rus. Totuși, în zilele despre care scriu, acest eveniment era o ocazie atât de memorabilă, în special pentru un tânăr, încât nu este de mirare că îți înflăcăra imaginația. Prin urmare, inima îmi bătea tare când m-am apropiat de granița moldovenească. Mă așteptam să văd o lume nouă după această graniță. De asemenea, îmi închipuiam începutul carierei mele diplomatice acolo în culorile cele mai strălucitoare și atractive, în pofida modestei mele poziții oficiale.

A petrecut șase ani în Moldova, între sfârșitul anului 1841 și până în 1847, perioadă în care hospodar (domnitor) era Mihail Sturdza, pe care l-a întâlnit și despre care a lăsat multe și deosebite însemnări. De altfel, memoriile lui abundă în informații interesante despre numeroasele persoane pe care le-a cunoscut în diferite ocazii în timpul misiunii din Moldova.

Giers a avut fără îndoială un talent pentru scris și o plăcere de a-și povesti viața care, având în vedere activitatea diplomatică, s-a petrecut în diferite țări. Notele sunt expresive, poveștile sunt vii, atractive și dau lecturii gust și bucuria de a descoperi lumea acelei epoci.

„Mă așteptam în fiecare minut ca trăsura să fie sfărâmată în bucăți”

De la graniță a pornit spre Iași, într-un voiaj autohton, cu totul inedit, cu un mijloc de transport care i-a lăsat, la fel ca multor altor călători în Moldova și Țara Românească din acele timpuri, o impresie de neuitat. Chiar dacă în povestea călătoriei lui cu „le kéroutza” evocată și de Stanislas Bellanger nu se găsește atâta umor pe cât a fost la călătorul francez, rândurile scrise de Giers au farmec. Despre prima lui întâlnire cu surugiii năbădăioși, povestea:

La sosirea mea toată lumea s-a grăbit să facă rost, cât mai repede, de cai de poștă pentru mine. Dar mare mi-a fost surpriza când am văzut pe vizitii, sau surugii, cum sunt ei cunoscuți aici, mânând un mare număr de cai mici și vlăguiți, care alergau absolut liberi.

După ce mi-au examinat trăsura, surugiii i-au înhămat la ea sau, mai degrabă i-au legat cu funii subțiri, de calitate proastă – opt cai în perechi, o pereche în spatele celeilalte. Doi dintre ei erau înșeuați. Cel din stânga, de lângă osie, a fost încălecat de un surugiu care părea ceva mai bătrân și care și-a aranjat frâiele pentru a conduce primul grup de patru cai iar celălalt surugiu se ocupa, în același fel, de cei patru cai din față.

Am protestat împotriva unei asemenea înhămări inutile spunând că nu văzusem în viața mea opt cai înhămați la așa o trăsură ușoară. Dar protestele mele au fost inutile. Totuși, când am realizat că tot ceea ce datoram ca plată pentru călătoria de la această stație la Iași era, în ciuda marelui număr de cai, un fleac peste o rublă în banii noștri, nu m-am mai plâns.

Instalat cu servitorul său Maxim în căruță, Nikolai Karlovici Giers a făcut prima lui călătorie în Moldova, pe care a descris-o cum a trăit-o:

Imediat ce Maxim și cu mine ne-am așezat în trăsură, surugiii au început să strige cu glasurile cele mai sălbatice, «haide», în vreme ce pocneau din bicele lor neobișnuit de lungi cu mânere scurte.

Alergam cu așa o viteză pe drumul accidentat, care urca tot timpul, încât mă așteptam în fiecare minut ca trăsura să fie răsturnată sau să fie sfărâmată în bucăți.

În ciuda tuturor eforturilor noastre a fost absolut imposibil să calmăm furia surugiilor. Fără a ne acorda cea mai mică atenție ei își continuau strigătele ascuțite și prelungi acompaniate de asurzitoarele pocnete de bici.

Moldovenii găseau o deosebită plăcere în aceste curse, în acea vreme, dar pentru o persoană neobișnuită cu ea experiența părea periculoasă.

„… și curând ne-am aflat pe o înălțime de pe care puteam vedea orașul Iași, frumos situat între dealuri și înconjurat de un râu șerpuitor, Bahluiul.” (Nikolai Karlovici Giers) | Panorama orașului Iași de la Copou, 1842, tablou de Ludovic Stawski, Muzeul de Artă Iași

„…puține orașe au o vedere atât de frumoasă ca Iașul”

Căruța lui Giers a traversat râul Jijia – „pe malul căruia se ridică, în toată splendoareasa, mărețul castel al boierului Nicolae Rosetti-Rosnoveanu” – iar la jumătatea drumului s-a oprit:

După o scurtă odihnă, foarte necesară atât cailor cât și vizitiilor, cei din urmă profitând de ea pentru a fuma din pipele lor mici, am gonit din nou și curând ne-am aflat pe o înălțime de pe care puteam vedea orașul Iași, frumos situat între dealuri și înconjurat de un râu șerpuitor, Bahluiul.

Vederea Iașului din această poziție avantajoasă a făcut asupra mea cea mai plăcută impresie. Dimineața era senină, clădirea Mitropoliei cu biserica, suburbiile pitorești flancate de grădini, și în mod special frumoasele mănăstiri, Frumoasa și Cetățuia, aproape de oraș, produc o imagine atractivă. Fără îndoială, puține orașe au o vedere atât de frumoasă ca Iașul. Dar numai de la distanță.

„… iar de acolo începea o „stradă largă (Strada Mare) cu unele dintre cele mai bune case”. (Nikolai Karlovici Giers) | Ulița Mare, Iași, 1845, desen de I. Rey, Orașul Iași de N.A.Bogdan

„…și mi-au stârnit curiozitatea”

Intrarea în oraș și-a făcut-o, notase el, „prin poarta Copoului”, iar de acolo începea o „stradă largă (Strada Mare) cu unele dintre cele mai bune case”. A intrat în curtea casei consulului rus „cu strigăte asurzitoare și bice pocnind”, în vreme ce, a rememorat mai târziu, „la o întoarcere scurtă trăsurica mea s-a zguduit în așa hal încât osia s-a rupt în două”.

După prima plimbare pe străzile principale ale orașului, mărturisea: „Am fost încântat de impresia pe care mi-au făcut-o”. A privit arhitectura caselor boierești din zona Copou, dar nu i-au scăpat la un moment dat haosul și contrastele străzilor, caselor, stilului vestimentar ce i s-au derulat pentru prima dată în fața ochilor:

Mi-au plăcut casele particulare ale boerilor, construite în cea mai mare parte cu o grădină într-o parte și o curte în cealaltă. Multe poartă urmele arhitecturii răsăritene – intrarea largă și acoperișul lung le dau un aspect unic. […]

Doar ocazional am întâlnit clădiri construite după moda europeană. Exceptând Strada Mare, străzile erau neregulate și întortocheate. Lângă unele dintre casele mari puteau fi văzute cele mai sărace cocioabe sau case de pământ.

Toate acestea îmi păreau deosebite și mi-au stârnit curiozitatea.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. M. Florian

    22 iulie

    Marcajele cu galben din text sunt deranjante. Strică fluiditatea lecturii și distrag inutil atenția.

  2. Marina Constantinoiu

    22 iulie

    Marcajele cu galben sunt link-uri active, care reprezintă surse, obligatorii în orice material online şi nu numai, care foloseşte citări. Din respect pentru cititor şi al autorului pentru sine.

  3. Baluba

    22 iulie

    Mai bine bagati Alecu Russo si Negruzzi despre Iasi in acelasi an, nu rusi. Astia nu mai pleaca de unde ajung, ca la Eagles „Hotel California”. Uitati asta prea usor.

  4. M Florian

    22 iulie

    Asta este evident, dar acele linkuri au marcajele prea stridente.

  5. Marina Constantinoiu

    22 iulie

    Așa este în soft setarea, nu este ceva special pentru acest articol.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.