Editia de Dimineata

Un medicament autorizat pentru diabetul de tip 2 este eficient în tratarea obezității

O veste pe cât de importantă, pe atât de interesantă din lumea medicală i-ar putea bucura pe cei cu mari probleme legate de kilogramele în plus. Medicamentul semaglutidă, autorizat deja în Uniunea Europeană pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2, este eficace și în tratamentul obezității, arată rezultatele unui studiu clinic de faza a III-a, publicate în New England Journal for Medicine.

Studiu în 16 țări

Studiul clinic a inclus 1.961 de pacienți adulți supraponderali sau obezi – greutatea medie a pacienților a fost de 105 kg, iar indicele masei corporale (IMC) de 38 kg/m2. Studiul, organizat de cercetători de la UCL, s-a desfășurat în 129 de unități medicale din 16 țări din Asia, Europa, America de Nord și America de Sud.

Participanții la studiu au luat fie o doză de 2,4 mg de semaglutidă săptămânal prin injecții subcutanate, fie placebo. Potrivit rezultatelor studiului, peste o treime (35%) dintre participanții la studiu care au luat semaglutidă au pierdut cel puțin 20% din greutate în perioada de derulare a studiului, de 68 de săptămâni (începând din toamana anului 2018). De asemenea, 75% dintre participanții care au luat medicamentul au pierdut cel puțin 10% din greutate.

Participanții la studiu au primit și consiliere de la dieteticieni la fiecare 4 săptămâni pentru a-i ajuta să adopte diete cu calorii mai puține și să crească activitatea fizică.

Rezultate

În grupul care a luat semaglutidă, pierderea medie a greutății a fost de 15,3 kg, față de doar 2,6 kg în grupul placebo.

De asemenea, pacienții din grupul cu semaglutidă au înregistrat o scădere sensibilă a riscului de a dezvolta boli cadiovasculare și diabet.

Rezultatele acestui studiu reprezintă un mare pas înainte în îmbunătățirea sănătății persoanelor cu obezitate. (…) Niciun alt medicament nu s-a apropiat de o astfel de performanță în reducerea greutății – este o schimbare majoră. Pentru prima dată, pacienții pot obține prin medicație ceea ce era posibil până acum doar prin chirurgia obezității”, a explicat Rachel Batterham, profesor de obezitate, diabet și endocrinologie la UCL, citată de sciencedaily.com.

Urmarea

După prezentarea rezultatelor studiului, producătorul medicamentului a depus o cerere de extindere a indicației terapeutice pentru semaglutidă pentru tratamentul obezității la mai multe autorități de reglementare, inclusiv la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

Medicamentul semaglutidă (denumirea comercială Rybelsus, DAPP Novo Nordisk Danemarca) a primit în aprilie 2020 autorizație de punere pe piață în Uniunea Europeană, fiind indicat pentru tratamentul adulților cu diabet zaharat de tip 2, insuficient controlat pentru îmbunătățirea controlului glicemic, ca terapie adăugată la dietă și exerciții fizice, scrie 360medical.ro.

Exit mobile version