7 iunie 2022, 13:38

Un mod de viață și o adevărată artă: „Toate își trăgeau seva din magic, trăiau și piereau întru magic”

„Cuvântul face parte dintre mijloacele cele mai vechi prin intermediul cărora este declanșată magia și potențate puterile acesteia.”

„Țăranului dintr-un sat îi era absolut indiferent dacă lumina este corpuscul sau undă ori dacă pământul este rotund sau plat. Lumea lui, mărginită și închisă, se termina odată cu hotarul satului, cel mult cu zarea cețoasă a orizontului unde sălășluiau ființele adiacente lumii sensibile: sufletele strămoșilor, zeii, monștrii, zânele, duhurile rele sau bune. Dincolo de toate acestea era o altă lume, necunoscută și înfricoșătoare. Dincolo era povestea: tărâmul celălalt, locul unde se bat munții în capete, hotarul Scorpiei, Ghionoaiei sau al lui Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte. Sus era cerul, dedesubt iadul. Cât de sus sau cât de adânc dedesubt, nu avea nici o importanță. După cum nu avea importanță pentru el că pământul se sprijină pe spinările a patru pești enormi, pe o broască țestoasă, pe grumazul unui uriaș ori pe patru coloane supradimensionate. Orice explicație era valabilă dacă venea prin tradiție – prin tradiția lui, firește”, scria etnologul Vasile Avram în Constelația magicului, volum publicat în 1994.

Eterna luptă între „bine și rău”

În sistemul culturii tradiționale totul era „condiționat de lupta dintre bine și rău, dintre evocarea luminii și încercarea de stăpânire a întunericului, dintre magia albă și magia neagră”, explica etnograful Elena Papa într-un articol despre Magia ca mod de viață în societatea tradițională. Era o lume ghidată după norme și datini pe care și le-a creat și păstrat generații la rând. Elena Papa nota:

Într-o lume al cărei timp decurgea altfel, supus unor reguli astăzi de neînțeles, magia era un mod de viață, o armă și o adevărată artă. Toate își trăgeau seva din magic, trăiau și piereau întru magic.

Acțiunile magice aveau ca scop obținerea binelui, dar acestea puteau lua și diferite forme ale răului, de la nenorociri de tot felul, boli, chiar moarte, la recolte prăpădite și multe alte necazuri gospodărești.

Samuel Mützner, Casă țărănească

Descântătoarea

Satul tradițional avea „fermecătoarele” lui (femeile care descântau) la care oamenii apelau pentru ghicirea viitorului, a ursitului, pentru descântece de deochi, „dezlegări” de vrăji, dar și pentru „a îmbuna natura” ca să le dăruiască recolte bogate.

Descântătoarea invoca ajutorul cerului, „cu rugăciuni și texte apocrife” și se foloseau de diferite „instrumente” pentru desăvârșirea acțiunilor, menționa etnograful Elena Papa:

Instrumentarul utilizat în acest practici este reprezentat de obiecte pure – apa neîncepută, plante mirositoare și de leac – sau sacre – tămâia, icoana, crucea, lumânarea de la Paști.

Spațiul specific al acestora este sacru, și anume biserica – obiectele trebuie sfințite de nouă ori la nouă biserici pentru a avea putere deplină, sau curat, ceea ce înseamnă că se desfășoară acasă, într-o poiană.

„În revărsat de zori, la miezul nopții…”

În ce privește timpul când avea loc ritualul, acesta se imagina ca unul sacru, ceea ce însemna că se alegeau „momente limită sau de cumpănă, în revărsat de zori, la miezul nopții, în ajunul sau în timpul sărbătorilor importante. Doar descântecul de deochi făcea excepție de la regula timpului și se putea desfășura oricând.

Culegerea plantelor de leac pentru a fi folosite în diferite ritualuri se făcea doar în anumite momente, despre care etnograful Elena Papa amintea:

Actanții (participanții) puteau fi „femeile bătrâne și știutoare ale satului”, dar și beneficiarele, fetele de măritat. Mimarea atmosferei de petrecere părea să aibă rosturi augurale și nu doar de „îmblânzire” a spiritului planetei. Plantele culese erau răscumpărate cu ofrande (pâini rituale fitomorfe, nuci, sare și vin) și îmbunate cu formule de invocare și îngenunchieri rituale.

Momentul și locul – pe dealuri, în păduri, în poieni, departe de sat – poartă sensuri ezoterice, dar și inițiatice, dată fiind componența grupului ce efectua ritul.

Fiecare plantă sacră sau de leac are un anumit timp de recoltare / adorare. De exemplu, spânzul – în prima zi de marți după Lăsatul Secului; stejarul, jugastrul, fagul – de sfântul Gheorghe; salcia – de Florii; fagul, paltinul și mesteacănul – de Arminden (1 mai); teiul și nucul – în Duminica Mare; leușteanul și usturoiul – de Ispas etc.

Camil Ressu, În ogradă (Lumea satului)

De spaimă, de ceas rău, de soare sec

Prin descântec se dorea „exorcizarea răului, care poate lua forma unei boli, legări sau a oricărei influențe negative”. Unul dintre „descântecele obișnuite” era cel „de sperietură, de spaimă sau ceas rău”.

Acesta „se începea” într-o zi de marți, considerată de popor „zi de năpastă, zi în care se presupune că s-a abătut boala asupra persoanei afectate și se descântă trei zile la rând, până joi”, explica etnograful Elena Papa.

Credința în „puterea vindecătoare” a unor obiecte sau ființe se regăsește în numeroase practici magice. Într-un descântec de „soare sec”, ceea ce însemna durere de cap, cuvântul fier se repeta în primele șase versuri, „căci fierul este cel care posedă magia vindecătoare”, scria etnograful Romulus Antonescu. Acesta preciza:

Magia fierului este o moștenire veche, descoperirea acestui metal determinând ieșirea din Epoca bronzului, fiind considerat, în mentalitatea tradițională, cel mai tare și chiar o putere demonică. Există credința, destul de răspândită, că duhurile rele se tem de fier.

Făclia, sunetul și magia verbului

În magia populară, „ca un leac contra orbirii, frigurilor, sperieturii și plânsorilor la copii” se folosea licuriciul. „Se crede că, fiind «făclie», el aduce lumina și căldura, alungând astfel întunericul, răceala, spaima.

În descântece, se vorbește că sosirea este ca un «focușor» care îl ajută pe bolnav să se încălzească și să lase «plânsorile», «durerile», «chinurile», «neodihna»”, explica Romulus Antonescu în Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti.

Prin „puterea magică a sunetului ritmic”, cel făcut atunci când se bate toaca, lemnele corabiei lui Noe, „sabotată de diavol” pentru a se desface, au revenit la structura lor inițială.

Pe lângă toate acestea, menționa etnograful Romulus Antonescu, „cuvântul face parte dintre mijloacele cele mai vechi prin intermediul cărora este declanșată magia și potențate puterile acesteia”, amintind de „rolul magico-ritual pe care îl îndeplinește vorba în descântece”:

Magia verbului, în descântece, poate transforma maladia în sănătate.

Nicolae Enea, Pregătirea mesei

„Un imens echilibru de solidarități văzute și nevăzute”

Toate pot apărea simple superstiții, însă această lume de eresuri „se integrează în folclor, foarte logic, pe una din axele fundamentale de convingeri, aceea că universul e un imens echilibru de solidarități văzute și nevăzute, care își răspund una alteia la fiecare gest”, comenta Ovidiu Papadima. Acesta nota:

O mulţime nenumărată de prescripții practice de mare folos sunt răspândite astfel pe cale folclorică, în viața de toate zilele, prin această deghizare convingătoare sub chipul unor analogii magice, care nouă, modernilor, ne apar pe nedrept absurde: „Furca nu se lasă goală, că nu rodește cânepa“. Un mod foarte dibaci și eficace de a îndemna gospodina casei la hărnicie. Iată altă analogie, cu același scop: „Când se face o bortă într-o oală, să n-o ții, că se risipește familia.” Multe obligații la curățenie, la igienă, extrem de bine venite: „Să nu muști de unde a mușcat altul, că te muști cu acela și ți-e dușman. Lingurile să nu le lași în strachină, că nu poți să dormi.”

[…]

Această lume […] e o infinită armonie de solidarități, la care participă omul împreună cu absolut toate făpturile firii: animale, plante, lucruri, astre, stihii, pietre. O imensă fraternitate spirituală leagă într-un singur suflat toate făpturile firii. Unui gest al omului îi răspunde cine știe unde, foarte aproape sau foarte departe, un gest al altei făpturi, însuflețite sau inerte. Și de asemenea, un gest al unui lucru poate avea magice ecouri în destinul omului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol