18 aprilie 2024, 6:05

Un nou premiu pentru Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

Un nou premiu pentru Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB).

O echipă de masteranzi reprezentând Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a obținut premiu I la un concurs global de studii de caz găzduit de University of Calgary din Canada, din domeniul ştiinţelor economice.

Echipa formată din Borsos Andras (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1), Deak Peter (Managementul Afacerilor, master, anul 2), Kelemen Kincso (Managementul Afacerilor, master, anul 2) şi Sata Balint (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1) a reușit să se califice în finala de top 10 a competiției, arată agerpres.ro.

Câștigătorii au fost pregătiți de prof. dr. Szasz Levente, conf. dr. Gyorfy Lehel-Zoltan şi lect.dr. Racz Bela-Gergely.

Finala „EnergyBowl Case Competition 2021” a avut loc pe 17 şi 18 februarie.

Pe baza deciziei juriului, victoria concursului global din 2021 a fost adjudecată de către echipa ‘Synergy Consulting’, reprezentând UBB, care a câştigat astfel premiul în valoare de 2.000 de dolari, precum şi dreptul de a prezenta soluţiile în faţa top managementului companiei Cenovus„, transmit reprezentanţii UBB.

sursa foto: digi24.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol