Site icon Editia de Dimineata

Un nou serial din Universul Star Wars: „Obi-Wan Kenobi”. 25 mai, pe Disney+

Mai întâi „The Mandalorian”, apoi „The Book of Boba Fett”. Două miniserii care au încântat fanii Star Wars. Acum saga continuă cu „Obi-Wan Kenobi”.

Serialul „Obi-Wan Kenobi”, centrat pe acest personaj emblematic al universului creat de George Lucas, va fi difuzat din 25 mai pe Disney+. Platforma de streaming a anunţat acest lucru  pe Twitter, prezentând şi un nou afiş.

Când este plasată acțiunea?

Intriga are loc la zece ani de la evenimentele tragice povestite în al treilea film din această saga, “The Revenge of the Sith”.

 Un star – Ewan McGregor

Acest serial marchează revenirea lui Ewan McGregor în rolul Obi-Wan Kenobi, pe care l-a interpretat în episoadele I, II şi III, în cinematografe între 1999 şi 2005.

Hayden Christensen, care i-a împrumutat trăsăturile tânărului Anakin Skywalker, cel care va deveni mai târziu temutul Darth Vader, va reveni și în rol.

Proiectul acestui film durează de ceva vreme, dar a trecut mult timp până când a fost pus pe picioare. Când Disney a anunțat oficial serialul, actorul Ewan McGregor a dezvăluit că știa de mult despre viitorul proiect și a comentat: „Este o ușurare, pentru că de patru ani trebuie să mint oamenii despre asta”.

Distribuția

Ewan McGregor  și Hayden Christensen, după cum am spus. Indira Varma („Urzeala tronurilor”), Moses Ingram („Gambitul damei”), umoristul Kumail Nanjiani şi Rupert Friend („Homeland: Reţeaua terorii”) completează distribuţia.

Joel Edgerton et Bonnie Piesse, care îi jucau pe tatăl adoptiv al lui Luke şi pe Beru Lars în „Atacul clonelor” vor reveni pe ecran.

Duelul

Obi-Wan Kenobi și Darth Vader se vor întâlni din nou în această miniserie, plasată la zece ani după evenimentele din Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith (2005). La întâlnirea cu investitorii Disney din 2020, președintele Lucasfilm, Kathleen Kennedy, a sugerat că cei doi se vor mai angaja într-un duel cu sabia laser, înainte de întâlnirea lor finală din Star Wars: Episode IV – A New Hope (1977). Fanii știu despre ce e vorba.

Deja o mică listă

„Obi-Wan Kenobi” se alătură listei serialelor derivate din „Star Wars” dezvoltate de Disney+. Platforma a dezvăluit deja „The Mandalorian”, lansat în 2019, „The Book of Boba Fett”, al cărui prin sezon s-a încheiat, sau serialul animat „Star Wars: The Bad Batch”.

Ca să vă faceți o idee ce urmează, aveți mai jos un clip. 2022 este anul Star Wars!

 

Exit mobile version