28 septembrie 2022, 0:52

Un număr de seamă: „Demersul magic își atinge ținta numai după trei încercări, trei probe”

„Numărul 2 era principiul rău, iar 3, simbolul armoniei perfecte. De aici preferința celor vechi pentru numărul 3: anticii beau de 3 ori în onoarea celor 3 Grații…”

„Numerele sunt expresia legilor așa cum acestea sunt expresia armoniei universale”, scria psihanalistul francez René Allendy în Le Symbolisme des nombres. Essai d’arithmosophie, lucrare publicată în 1921. El afirma:

Uneori, această influență a Numărului devine atât de misterioasă încât inspiră o teamă superstițioasă. Oamenii au constatat că anumite numere le erau favorabile sau defavorabile de unde credința în anumite prevestiri.

„Rădăcina lucrului”

„Există o îndelungată tradiție culturală care pune în relație structura lumii, logosul ei, cu trei forme fundamentale de reprezentare: prin cuvântul rostit, prin cuvântul scris și prin cuvântul exprimat numeric”, menționa etnologul Ivan Evseev (11 august 1937 – 1 mai 2008). În simbolistică, explica etnologul, cuvântul a primit „o valoare calitativă”:

În concepția celor vechi, numărul este rădăcina lucrului și un nod de relații ce se stabilesc între obiectele și realitățile aparținând diferitelor nivele ale existenței.

Numărul devine „plin” de sens fiind pus în legătură cu alte sisteme și realități simbolice: literele alfabetului, formele geometrice, culorile, punctele cardinale, astrele, părțile corpului uman etc.

„Numărul 2 era principiul rău, iar 3, simbolul armoniei perfecte.” | Credit foto: PIRO / Pixabay

Magia și numărul fără soț

În superstiții, și în special în magie, se poate observa „deasa întrebuințare a numerelor fără soț”, scria Gh. F. Ciaușanu (1889-1953) în studiul Superstițiile poporului român, 1913. Lazăr Șăineanu numea tendința aceasta „graiul mistic al numerelor”. Acesta scria în Studii folclorice, citat de Gh. F. Ciaușanu:

În sistemul filosofic al lui Pitagora, unitatea reprezintă Divinitatea, care conține tot și de la care derivă totul. Numărul 2 era principiul rău, iar 3, simbolul armoniei perfecte. De aici preferința celor vechi pentru numărul 3: anticii beau de 3 ori în onoarea celor 3 Grații; mitologia cunoaște 3 Parce (Moirae, Ursitoare), 3 Furii; Diana are 3 fețe, Cerber, 3 capete…

Tot astfel, și în basmele noastre 3 și 9 joacă rolul principal: 3 zâne, 3 fete de împărat, peste 9 mări și 9 țări.

„Zeii iubesc numerele impare”

În lumea antică, numerele nepereche le întreceau în demnitate pe celelalte și erau de bun augur: „Numero Deus impare gaudet” („Zeii iubesc numerele impare”), scria Virgiliu (Publius Vergilius Maro, 15 octombrie 70 î.Hr. – 19 î.Hr.).

Credința antică persistă până astăzi în Orient, unde nu se dau polițe pe sume perechi. De aici titlul faimoasei colecțiuni de povești arabe: 1001 de nopți, deși sunt numai 1000 de basme.

În Europa face excepție – e de rău augur – numai numărul 13.

„Principiul bărbătesc”

În Naturalis Historia, Plinius (23 – 79) scria că „numerele fără soț sunt socotite bărbătești”. În vechile scrieri chinezești, numerele fără soț reprezentau, în general, principiul tare, bărbătesc, ceresc; iar cele cu soț – principiul slab, femeiesc, pământesc.

Simbolismul numerelor se regăsește din plin în folclorul popular românesc: „Și cine l-a fermecat? / Mândrulița din cel sat / Cu trei maci din trei grădini / Cu apă din trei fântâni”.

„Numărul bobilor este fără soț: 41. Pentru fiecare chestiune se dă cu bobii de trei ori în șir.” | Credit foto: Phát Nguỵ / Pixabay

Datul în bobi

Căutând să dezlege tainele viitorului, ghicitorul „dă în bobi”. Dacă ies numere cu soț, este de rău. Gh. F. Ciaușanu scria despre această practică:

Când ies desperecheate, prevestec mai totdeauna bine, «sunt de-a bună». Numărul bobilor este fără soț: 41. Pentru fiecare chestiune se dă cu bobii de trei ori în șir.

„Număr de apărare împotriva spiritelor rele”

Despre superstițiile legate de numerele impare și numărul trei, Gh. F. Ciaușanu nota:

Pentru poporul german, numărul trei este număr de apărare împotriva spiritelor rele și este unul dintre numerele magice cele mai de seamă.

La români, se crede că scapi de bântuielile nălucilor, dacă scuipi în sân de trei ori.

[…]

Călușarii sunt în număr fără pereche: 9 sau 11. Ceata lor joacă trei ani în șir.

Pitagora spune că zeilor cerești le plac jerftele în număr fără soț; celor de sub pământ le trebuie jerfte în număr cu soț.

De trei ori

În tradiția populară românească, descântecele de dragoste și de ursită se fac la soc, la alun și la măr dulce: „Mergi și tai trei mlade de soc, trei de alun și trei de măr dulce. Descânți la fiecare copac și bețele le pui sub cap: peste noapte vei visa ursitul”, scria Elena Niculiță-Voronca (5 mai 1862 – 1939).

Dacă se pune de trei ori sare pe foc, furtuna „pe dată se potolește”, se credea prin Vâlcea.

În noaptea de Anul Nou, se spune că poate fi văzut ursitul, o credință ce există la mai multe popoare. În Germania, „se crede că în noaptea de Anul Nou fiecare poate să ne arate ursitul, ursita. Fata ia în fiecare mână câte o lumânare aprinsă și la ceasurile 12 fix, se duce la oglindă și strigă de trei ori propriul ei nume; atunci apare în lumina oglinzii chipul liniștit al ursitului ei. Flăcăul poate face la fel”, scria Gh. F. Ciaușanu.

„Se aruncă grâu înaintea mirilor de trei ori.” | Credit foto: Pexels / Pixabay

Trei încercări, trei probe

Etnologul Romulus Antonescu scria despre aceste gesturi din cadrul practicilor ce se fac de trei ori și țin de magia gestului că „sunt încadrate concepției populare după care reușita actului ritual este condiționată de aceasta”:

De pildă, se aruncă grâu înaintea mirilor de trei ori, se varsă apă la fântână și se stropește cu ea asistența de trei ori, se face semnul crucii de trei ori etc. Mireasa, împreună cu soacra mare, ocolesc de trei ori masa mare, după ce se întorc de la cununie. În Maramureș, pețitul se face trei zile consecutiv, abia în cea de a treia zi pețitorul primește răspunsul.

Peste tot, descântecele se repetă de trei ori.

Credința generală este că demersul magic își atinge ținta numai după trei încercări, trei probe, repetarea de trei ori a gestului.

„O ordine perfectă”

Numărul trei, după cum spunea etnologul Ivan Evseev, întruchipat în triada simbolică, „traversează întreaga lume a imaginarului și se regăsește la toate nivelele existenței: fizic, psihic, macroscopic și microscopic”. Ivan Evseev observa:

Numărul trei este cifra încercărilor de tot felul, a repetărilor menite să asigure reușita unei acțiuni: e numărul magic și simbolic al alegerilor din basm și legendă.

„Când vezi lună nouă, te adresezi ei, sărind în sus de trei ori și zicând…” | Credit foto via Pixabay

„Sărind în sus de trei ori”

În lucrarea în care Artur Gorovei a adunat zeci de credințe și superstiții ale poporului român, numărul trei apare în toate gesturile rituale. Trei dintre aceste practici:

La Anul Nou, pe nemâncate fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în cursul anului și să o mânuiască de trei ori. Așa, plugarul ia sapa, cu care dă de trei ori în pământ, și furca, cu care ridică de trei ori. La fel fac, fiecare în felul lui, ciubotarul, croitorul, dulgherul, chetrariul și morariul, ca semn de bărbăție și spor la lucru.

În Vinerea seacă, în zori de ziuă, cine vrea să fie sănătos peste an, să se ducă la fântână sau la apă curgătoare, și să-și toarne trei cofe de apă pe cap.

Când vezi lună nouă, te adresezi ei, sărind în sus de trei ori și zicând de trei ori: «Lună nouă, sănătos m-ai găsit, sănătos să mă lași».

Credit foto cover: Petra / Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol