Site icon Editia de Dimineata

Un ONG din Suceava și altul din Africa de Sud s-au unit pentru a salva animalele sălbatice din Ucraina

Două ONG-uri, unul din Suceava și altul din Africa de Sud, și-au unit forțele pentru a salva animalele sălbatice din Ucraina.

Recent a fost adus la grădina zoologică din Rădăuți leul „Mir” – înseamnă „pace”, în limba ucraineană. Rămâne acolo 30 de zile, după care va pleca spre continentul african.

Leul Mir a fost adus la Rădăuți de la grădina zoologică aflată în orașul ucrainean Sambir. Este al doilea salvat din Ucraina de Asociația Casa lui Patrocle. Primul a fost Symba, adus din Zaporojie, potrivit Știrilor PRO TV.

Asociația Casa lui Patrocle Suceava a anunțat încă din 24 februarie, de când a început războiul în Ucraina, sprijinul și asistența acordată familiilor din Ucraina care intră în România prin Vama Siret însoțite de animale, INDIFERENT DE SPECIA ACESTORA.

”Suntem la Suceava, la 40 km. distanță de granița cu Ucraina.

Vom face toate eforturile umane pentru a găsi soluții de cazare, adăpostire și asistență veterinară pentru animalele care vor avea nevoie de sprijin, repetăm – indiferent de specie (câini, pisici, cabaline, taurine, bovine, păsări).Siguranța oamenilor este acum prioritatea autorităților. Însă prin profilul activității noastre de Protecția a Animalelor, prioritizăm și soarta victimelor colaterale, a necuvântătoarelor care au nevoie de ajutor”, anunța asociația în română, engleză și ucraineană.

După ce vor sta o perioadă în carantină, felinele vor fi duse cu un avion la un sactuar din Africa de Sud, care se întinde pe 150 de hectare. Membrii asociaţiei fac eforturi pentru a obţine actele necesare deplasării.

Animalele salvate din Ucraina, cu excepția celor de companie, pot intra în România doar prin vama Halmeu din Satu-Mare.

Exit mobile version