17 mai 2021, 0:39

„Un personagiu cam ridicol” – Vanitosul Ioan Kalinderu, văzut de contemporanii săi

„Ioan Kalinderu a avut la contemporanii săi, cel puțin în ultima fază a vieții când l-am cunoscut și am lucrat și eu cu dânsul, reputația unui personagiu cam ridicol și humoristic. Aceasta datorită firii lui vanitoase…”

În Amintirile sale, Alexandru Lapedatu (14 septembrie 1876 – 30 august 1950), istoric și om politic, i-a dedicat lui Ioan Kalinderu, născut în decembrie 1840 și decedat la sfârșitul anului 1913, câteva pagini în care a lăsat o serie de istorisiri pline de savoare.

Fiu al unui bancher bogat, Ioan Kalinderu (numit uneori de contemporani și Iancu) a făcut studii în Franța, la fel ca fratele lui mai mare, Nicolae Kalinderu, medic și șef de serviciu la Spitalul Brâncovenesc.

Juristul Ioan Kalinderu a reușit, până la sfârșitul vieții lui, să obțină și să mențină numeroase funcții importante. În 1884, regele Carol I l-a desemnat ca administrator al domeniilor coroanei – a fost prima persoană numită în această funcție pe care a păstrat-o până la moarte, ceea ce înseamnă vreme de aproape trei decenii.

Când ieșea călare la Șosea, Ioan Kalinderu stârnea hazul trecătorilor | Caricatură de un contemporan de-al său, Nicolae Petrescu-Găină

„Cam ridicol și humoristic”

Despre Ioan Kalinderu, Alexandru Lapedatu povestea că „a avut la contemporanii săi, cel puțin în ultima fază a vieții când l-am cunoscut și am lucrat și eu cu dânsul, reputația unui personagiu cam ridicol și humoristic. Aceasta datorită firii lui vanitoase, orgolioase și avidă de publicitate, ca și anumitor maniere de viață care se pretau la hazul și zeflemeaua publică”.

La serbările publice, ieșea mândru și își etala toate decorațiile, „și cum în situația pe care o avea pe lângă Curtea regală obținuse multe cruci și cordoane, își umplea pieptul, de ambele părți, cu plăci înstelate, punându-și cordoanele cât mai vizibil”.

După moda englezească, „ieșea călare la Șosea, cu botfori, pantaloni bufanți, jachet gri, cu o enormă floare la butonieră și cu pălărie înaltă, tot gri”.

O activitate intensă

Ioan Kalinderu a fost, printre altele, desemnat de Ioan Otetelișanu și soția lui, Elena, ca executor testamentar al averii lor impresionante și s-a îngrijit pentru ca dorințele lor să fie respectate.

În ce privește activitățile publice, vanitosul Iancu Kalinderu se asigura întotdeauna că „orice plecare sau sosire a sa în capitală, ca și orice ședință de adunare culturală sau profesională la care participa, trebuia să fie publicată la ziare, cu relații cât mai ample, ca să se vadă ce activitate intensă desfășoară în toate direcțiile”.

Profesor universitar, academician, om politic, membru și președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, Ioan Kalinderu a fost descris ca un „vânător de președinții”:

…O ambiție a sa erau președințiile, cât mai multe președinții, dacă s-ar fi putut la toate instituțiunile și societățile și comitetele culturale – și ajunsese a le obține pe cele mai multe, în tot cazul pe cele mai importante. Nu e mai puțin adevărat că înțelegea să exercite toate aceste demnități, nu onorific, ci efectiv, participând regulat și serios la lucrări și obligând și pe cei cu care avea să colaboreze să-și facă datoria.

Avea de altfel metodele sale de lucru spre a le putea dovedi pe toate. Desigur, nu a făcut personal nici una din multiplele cuvântări pe care era adus să le rostească ca președinte în atâtea părți, cum nu a redactat nici una din scrierile ce s-au publicat sub numele său.

Ioan Kalinderu și velocipedul | Caricatură de Nicolae Petrescu-Găină

O eficientă metodă de lucru

Alexandru Lapedatu și-a povestit „propria pățanie” și cum a descoperit „metoda de lucru” a lui Kalinderu:

Cu ocazia jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol I, Ioan Kalinderu luă hotărârea de publică o serie de monografii asupra tuturor celor 12 domenii ale Coroanei pe care le administra.

Cum aceste proprietăți aparțineau mănăstirilor secularizate, vechile documente privitoare la trecutul lor se găseau în condicele respectivelor mănăstiri, la Arhivele Statului. De pe aceste documente am întocmit eu personal, la dorința lui Kalinderu, istoricul fiecărui domeniu. Era tot ce se putea ști despre ele.

Mare mi-a fost mirarea când un inspector agricol de la Casa Școalelor mi-a spus că i s-au dat lucrările mele să le revizuiască și completeze, cerându-i informații unde ar mai putea afla alte știri cu privire la ele.

Mi-am dat seama atunci de metoda de lucru a lui Kalinderu și căutând apoi să mă informez în mod discret de la „colaboratorii” săi mai apropiați, am descoperit întreg sistemul: unul face lucrarea iar alții – fără a ști bineînțeles unul de altul – erau rugați să o revizuiască și completeze, așa că la sfârșit, nici unul dintre ei nu-și mai cunoștea opera.

Ioan Kalinderu | Galeria portretelor

„Știa și ținea să-și facă datoria”

Dincolo de aceste metode, preciza Alexandru Lapedatu, se pare că Ioan Kalinderu „știa și ținea să-și facă datoria de președinte”. În acest sens, directorii sau secretarii instituțiilor pe care le conducea erau obligați să-i stea oricând la dispoziție și să-i prezinte toate lucrările:

Aceasta o și voia de altfel, pentru a “dovedi” numeroaselor personalități, române și străine, ce veneau în audiență, cât de mult este ocupat cu lucrări care, fără de el, ar sta locului, întrucât colaboratorii săi – le spunea – nu au nici inițiativa și nici pregătirea să le facă singuri.

Se plângea că toată vremea-i ocupată de instituțiile ce făceau apel la dânsul să le conducă și că nimeni nu-l ajută. De secretarul său personal – un adevărat sclav – spunea că-i un biet impiegat, cu un simplu „bacalaureat la Brașov”, căruia toate trebuie să i le arate și să spună el, Ioan Kalinderu.

„Acesta și așa fiind omul, e întrebarea cum de a putut ajunge să se mențină în așa de importante și de multe demnități ale organizațiunii și vieții noastre culturale?”, scria Alexandru Lapedatu și mai departe oferea o explicație:

Faptul se datorește situațiunii pe care o avea la Curte ca administrator al Domeniilor Coroanei și, mai ales, ca persoană de încredere, cum toată lumea știa, a regelui Carol I, situație care-i crease o poziție excepțională în clasa conducătoare a țării.

Avea la toți și pretutindeni o mare trecere. Nu i s-ar fi refuzat nimic din ceea ce – drept și modest – ar fi cerut. E drept că n-a abuzat de această trecere nici în ce privește instituțiile ce conducea și nici oamenii ce-l ajutau.

A fost omul care a știut „să atragă, să inaugureze și să utilizeze oamenii în scopurile pe care le urmărea”, ca „un adevărat artist”. În plus, când avea de luat decizii importante, avea iscusința de a consulta întotdeauna specialiști, „de aceea nici nu prea greșea”.

Prezența lui în fruntea acelor instituții „era suficientă” pentru a le asigura stabilitatea și continuitatea:

Cu toate scăderile și lipsurile ce i se imputau și cu toate ironiile și glumele ce se făceau pe seama-i, Ioan Kalinderu a fost, pentru societatea românească din timpul lui, un om de bine și de folos pretutindeni unde a lucrat.

Muzeul Kalinderu, 1934. Clădirea a fost construită la cererea lui Ioan Kalinderu, între anii 1906 – 1908 | Sursa: Wikipedia

Averea, moștenirea, muzeul

Ioan Kalinderu a avut o avere considerabilă, dar nu a avut moștenitori direcți. Faptul de a fi fost acceptat ca președinte al atâtor instituții ținea și de speranța că o bună parte din averea lui avea să fie lăsată unei instituții. A murit însă fără să-și fi întocmit testamentul:

Dar nu din calcul. […] Nehotărât cum era, cu atâtea angajamente și promisiuni, moartea l-a surprins fără să se fi putut fixa asupra legăturilor ce voia să facă, așa că întreaga sa avere a revenit moștenitorilor respectivi.

La fel ca fratele său, Ioan Kalinderu a deținut și o însemnată colecție de artă: „Zidurile casei sale erau ilustrate, de sus până jos, cu fel de fel de fragmente sculptate în marmoră sau piatră, cumpărate de pe la negustori de antichități din străinătate, fără prea multă alegere – iar pe dinăuntru casa era plină până în vârf de obiecte de artă – picturi, sculpturi etc.”

Ministerul Instrucțiunii a cumpărat de la moștenitori casele și colecțiile „pe suma de un milion de lei (aur)” și ulterior a înființat Muzeul Kalinderu.

„Acesta este adevărul, nota Alexandru Lapedatu, „toate celelalte versiuni asupra testamentului lui Kalinderu sunt invențiuni”. Mulți au considerat că intenționat nu și-a făcut testamentul și că doar a indus în eroare pe toți cei cărora le-a făcut promisiuni de moștenire. Despre aceste povești, Alexandru Lapedatu își amintea:

Chiar și Regele Carol I. Mi-a spus-o mitropolitul Pimen al Moldovei că, având după moartea lui Ioan Kalinderu o audiență la suveran, venind vorba de fostul administrator al Domeniilor Coroanei, omul său de încredere, regele s-ar fi exprimat: «A înșelat pe toată lumea, începând cu mine».

Nu știu dacă cuvintele acestea se refereau la faptul că nu își făcuse testamentul (pe vremuri este de crezut că la Curte spunea că-l lasă pe principele Carol moștenitor al averii sale) ori la caracterul falicios ori viclean al răposatului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.