Site icon Editia de Dimineata

Un prinț român conduce organizarea funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a

Palatul Buckingham a anunțat că funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00 (13:00, ora României). Funeraliile reginei vor fi primele funeralii de stat care au loc în Marea Britanie de la cele ale premierului Winston Churchill, în 1965.

Deși tatăl reginei, George al VI-lea, a dorit ca slujba sa de înmormântare să aibă loc la capela de la Castelul Windsor, trupul fiicei sale va fi dus la Westminster Abbey, acolo unde aceasta s-a căsătorit și a fost încoronată, și apoi va fi transportat la Windsor pentru a fi înmormântată în cavoul regal.

Românul Christopher Ghika, general maior și Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE), este responsabilul cu organizarea ceremonialului funerar al Reginei Elisabeta a II-a. El este descendent al familiei Ghika-Comănești, fiul lui John Ghika și nepotul prințului Dimitry Ghika Comănești și al prințesei Valentine Bibescu, iar străbunica lui a fost Martha Bibescu.

„Este ultima mea misiune pentru Regină, dar prima misiune pentru Rege,” a declarat generalul pentru BBC.

Potrivit generalului Ghika, la paradă vor participa între 800 și 1.000 de membri ai forțelor armate. El a declarat pentru BBC Radio 4: „Este o datorie foarte tristă, dar este un privilegiu unic să participi la ultima datorie a forțelor armate față de regina noastră”. „În ceea ce privește imaginile evocatoare ale reginei părăsind Palatul Buckingham pentru ultima dată, aceasta va fi o după-amiază foarte specială,” a adăugat generalul Ghika.

Christopher Ghika este românul care a participat, în calitate de comandant al Household Division, la ceremonialul funerar al prințului Philip al marii Britanii. De asemenea, el este cel care a condus Irish Guards, regimentul de elita al armatei britanice care a asigurat paza reginei și întregul protocol al nunții lui William cu Kate.

Românul Christopher Ghika, descendent al marii familii domnitoare Ghica din Moldova şi Ţara Românească, familie ale cărei titluri princiare datează din 1658, este fiul prințului John Ghika, el însuşi ofițer al gărzilor irlandeze, scrie agentiadecarte.ro.

Născut la Paris în 1928 (d. 2003), John Ghika, copilul mai mare al prințului Dimitry Ghika Comănești și al prințesei Valentine Bibesco, a fost educat la Colegiul catolic din Ampleforth, North Yorkshire, Anglia, şcoală pe care a urmat-o şi fiul său, Christopher.

Deşi considerat inamic, având în vedere că România era aliată cu Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Prinţul John Ghika s-a bucurat de şansa neobișnuită de a ocupa un rang înalt în armata britanică.

Tot el, în calitate de comandant al corpului Gărzilor Irlandeze de Paradă a fost cel care, în 1978, atunci când dictatorul Nicolae Ceauşescu şi soţia sa Elena au efectuat o vizită de stat în Marea Britanie, i-a întâmpinat pe cei doi la Buckingham Palace.

Christopher Ghika a urmat calea tatălui său şi a ajuns în Gărzile Irlandeze – regiment de elită al Armatei britanice – în 1993. El a fost comandant de pluton în Irlanda de Nord, în timpul Problemei irlandeze, în Macedonia, în 1998 şi în Kosovo, în 1999, în timpul conflictelor din Balcani.

De asemenea, ca ofiţer al Marii Britanii a ocupat titlul de comandant adjunct al coaliției militare conduse de SUA împotriva ISIS, Operațiunea combinată – Operațiunea inerentă de rezolvare (OIR), până în 2019.

În cariera sa militară sunt cuprinse teatrul de război civil din Sierra Leone, unde a fost observator, campania din Irak, gradul de comandant al batalionului Gărzilor Irlandeze în Helmand, Afganistan, în 2010, în timpul luptelor sângeroase, şi funcţia de consilier militar în Ministerul britanic al Apărării. După întoarcerea de la Helmand, Chris Ghika a participat la mariajul prinţulului William cu Kate Middleton, spunând: „Nu există un contrast mai mare decât cel dintre a patrula în Afganistan şi a fi în Grădina Reginei în ziua nunţii regale, însă cerinţele sunt aceleaşi: autodisciplină, a face parte dintr-o echipă şi a crea excelenţă în orice facem“.

Sursa foto: agentiadecarte.ro

Exit mobile version