8 ianuarie 2023, 13:09

Un simbol al prieteniei: „Românul iubește acest copac, care dă umbră deasă și umple taina serilor de vară cu mireasma florilor lui”

„Teiul, ale cărui flori parfumate posedă virtuți calmante, a fost considerat întotdeauna ca un simbol al prieteniei.”

Numele lui, în limba greacă, este identic cu cel al mamei centaurului Chiron „ale cărui puteri au fost întotdeauna benefice pentru oameni”, au scris Alain Gheerbrant și Jean Chevalier în Dictionnaire des symboles.

Legenda spune că, atunci când și-a văzut fiul nou-născut, pe Chiron, Philyra a fost cuprinsă de dezgust de felul în care acesta arăta.

L-a abandonat și le-a cerut zeilor să o transforme în orice altceva, dar nu în formă antropomorfă, deoarece nu putea îndura rușinea de a fi dat naștere unui asemenea monstru. Zeii i-au ascultat dorința și au transformat-o într-un arbore, în tei.

„Pe-un deal frigian, lâng-un tei stă… un stejar”

În Metamorfozele lui Ovidiu, Lelex a spus povestea lui Baucis, „o bătrânică pioasă”, și a lui Filemon, „tot de-o vârstă cu ea”, uniți „chiar din anii cei tineri”. Cei doi au îmbătrânit într-o colibă, iar „sărăcia au făcut-o ușoară, mărturisind-o și fără necaz îndurând-o”.

Într-o zi, în așezarea acesta, au ajuns Iupiter (Zeus, în mitologia greacă) și Mercur (la vechii greci, Hermes). După ce au mers „la mii de case, căutând un loc de odihnă” și „toate stau cu zăvoarele-nchise”, au fost primiți de Filemon și Baucis, în coliba lor mică, „învelită cu paie și trestii de baltă”. Cei doi i-au servit pe oaspeți cu tot ce au avut în sărmana lor gospodărie.

Când au văzut însă că „vinul se urcă tot de la sine” în urcior, „uimiți de minunea nouă”, Filemon și Baucis și-au dat seama că la masa lor erau zei.

În cinstea oaspeților, au vrut atunci să sacrifice și singura gâscă pe care o aveau, însă au fost refuzați. Zeii i-au răsplătit pe cei doi și i-au ferit de „prăpădul ce are să vie”.

Tot orașul a fost înecat într-o baltă, „vecinii cei nelegiuți și-au primit pedeapsa”, doar coliba celor doi a rămas tot acolo, însă preschimbată într-un templu: „În loc de stâlpi, sunt coloane; paiele se-ngălbenesc și se vede-apărând acoperișul tot aurit… pe jos sunt lespezi de marmură”.

Întrebați ce dorință au, Filemon și Baucis le-au cerut zeilor să fie preoți ai lor și ai templului, iar când va veni ceasul morții, „același ceas să ne ia pe amândoi”. Și într-o zi, „când de ani și de vârstă prea istoviți”, cei doi au fost transformați în arbori. Așa cum zicea povestea la început: „Pe-un deal frigian, lâng-un tei stă, înconjurat de-un mic zid, un stejar”. Stejarul, arborele lui Iupiter, și teiul, simbol al fidelității statornice, au ținut apoi umbră sanctuarului.


„– Omule, te văz harnic, muncești de te spetești, și două în tei te văz că nu poți lega.”

Petre Ispirescu, Fata săracului cea isteață


„A lega două-n tei”, adică a reuși să adune ceva avere | Credit foto: Hans Braxmeier / Pixabay

„Îl iubește și îl cântă”

„Românul iubește acest copac, care dă umbră deasă și umple taina serilor de vară cu mireasma florilor lui”, scria naturalistul, geologul și paleontologul Ion Simionescu (10 iulie 1873 – 7 ianuarie 1944).

Pentru că îl iubește, îl cântă: „Teiule cu foaie lată / Nici un vânt să nu te bată / Că bine mi-ai prins odată”.

„Ca un uriaș balon verde”

După cum consemna omul de știință, teiul, care crește „iute și constant”, se folosește „mai mult pentru umbrirea străzilor din orașe”. Ion Simionescu a oferit multe și interesante informații științifice, învelite, în stilul caracteristic, în savuroase descrieri literare:

Dă umbră deasă și mai ales aromește aerul, prin luna lui iunie, cu mireasma blândă și dulce a florilor sale. Trăiește mult, așa încât nu e nevoie să fie des înlocuit.

Trunchiul teiului în tinerețe drept, e îmbrăcat cu o coajă netedă, strălucitoare, ce se poate desprinde lesne de lemn, ceea ce copiii știu, făcând fluiere și șuierători din crengile de tei puse… la intrarea în casă.

Teiul bătrân are coaja crăpată în lung, dar nu prea adânc; crește înalt, ajungând și la 30 de metri, și pe lângă trunchiul principal, desfășoară o bogată ramificație, ceea ce-i dă o impunătoare înfățișare. Având mult frunziș, pare ca un uriaș balon verde, când stă singuratec la margine de pădure.

„Teiul, ale cărui flori parfumate posedă posedă virtuți calmante, a fost considerat întotdeauna ca un simbol al prieteniei.” (Alain Gheerbrant, Jean Chevalier) | Credit foto: Hans Braxmeier / Pixabay

„Nicăieri n-am văzut tei mai frumoși”

Pe lângă toate acestea, teiul „mai are o însușire”. De la rădăcina lui, apar „lăstare numeroase”:

În jurul teiului în vârstă e o pădurice de crengi tinere, iar când cel bătrân e tăiat, repede se înalță în locul lui zeci de puișori din trupul celui dispărut. În acest chip, ținând umbră, înădușesc repede puiul oricărui alt copac ieșit din sămânță și care a încercat să ocupe locul teiului. Așa se explică frumoasele și desele păduri de tei din Dobrogea de nord, pe drumul de la Meidanchioi (Valea Teilor) și Nicolițel. Nicăieri n-am văzut tei mai frumoși; parfumul florilor te amețește, simțindu-se până la depărtări de zeci de kilometri.

„Încet, cu prevedere”

Cu frunzele lui numeroase, late, mari, „în formă de as de cupă, cu vârful ascuțit și cu codița netedă, lungă și subțire”, teiul e „umbros”.

Iarna, învăluite în „cei doi solzi ac de aramă”, primăvară, aceștia „se dau la o parte și apar niște frunzulițe mai groase, scutece aburite cu purpuriu, puse să apere frunzulițele plăpânde”.

Ies încet, „cu prevedere”, în vreme ce „solzii” care le-au apărat în zilele geroase de iarnă „se desprind și cad, duși de valurile vântului de primăvară ca niște petale ceva mai scorțoase; sunt părți de timpuriu jertfite din trupul arborelui, murind după ce și-au îndeplinit misiunea de apărare a frunzelor delicate, pe care bruma de primăvară ușor le-ar pârli”.

„Rămâi oprit în loc în fața lui”

Frumusețea teiului nu piere nici în anotimpul alb, cum nota Ion Simionescu:

Frumos e teiul chiar și iarna. Rămâi oprit în loc în fața lui nu numai prin ramificația bogată, mai bogată decât a stejarului, dar și prin bobițele trandafirii, elegante, înșirate rar pe crenguțele tinere din anul trecut, au abut roșiatic pe ele. Sunt mugurii boghioși, ce par floricele.

Credit foto cover: silviarita/Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol