30 decembrie 2022, 9:51

Un zbucium de bucurie: „La Palat se pregătea o masă mare cu ceaiuri, covrigi, mere, portocale, nuci poleite și prăjituri de tot felul”

„Scenele acestea, cu toată simplitatea din decorul în care se desfășurau, sunt poate cele mai frumoase viziuni ale acelui trecut, pentru cei care au apucat toiul acelor tradiții în înfățișarea Bucureștilor de atunci.”

Petrecerile îndătinate însuflețeau tot Bucureștiul în epoca regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Despre sărbătorile de iarnă din acea perioadă, George Costescu a povestit în Bucureștii Vechiului Regat cum toată lumea, de la mic la mare, „intra într-un zbucium de bucurie neastâmpărată, dându-se cu totul pregătirilor”.

O iarnă în București, fotografie de Nicolae Ionescu / Sursa: „Bucureștiul de altădată”, autori Emanuel Bădescu și Iulian Voicu

În căutarea „celui mai chipeș brad”

Bunicii își luau nepoții și cutreierau piețele orașului pentru a alege „bradul cel mai chipeș, betelele și panglicile cele mai sclipitoare, lumânările colorate, jucărioarele cele mai hazlii și pachete cu tot felul de cofeturi”.

Bărbații cei gospodari „răvășeau toate prăvăliile cu merinde și se încărcau cu pachete cu tot felul de cărnuri, de vinuri, de mezeluri, de fructe” și de tot felul de alte bunătăți.

Gospodinele erau prinse în tot felul de treburi, „cu înfășuratul sarmalelor, umplutul caltaboșilor, fiertul șuncilor, tocatul și aromatul cârnaților”, pe lângă spartul nucilor pentru cozonaci. La toate se adăugau „cearceafurile de foi de cocă ale delicioaselor plăcinte, baclavale și sarailii”.

Copiii aveau și ei ocupația lor în acele zile, unii împodobeau Steaua cu care colindau în serile de Crăciun, alții își aranjau straiele Vicleimului, iar cei mai mulți „cântau repetiția corurilor de «bună dimineața lui «Moș Ajun», cu care aveau să umple văzduhul nopților de Crăciun”.

„Când corurile se rânduiau în fața scării Palatului și atacau primele măsuri ale cântecului de colindă, Majestățile lor apăreau împreună cu principele moștenitor și principesa Maria alături de copiii lor la ferestrele de jos din stânga intrării și ascultau cu o vădită plăcere tot programul colindelor…” (George Costescu) | Familia regală a României, fotografii din timpul sărbătorilor de iarnă, cărți poștale

Semnalul intrării „în roiul sărbătorilor Crăciunului”

«Moș-Ajunul» era în acele timpuri „semnalul general al intrării bucureștenilor în „roiul sărbătorilor Crăciunului”, scria George Costescu. Tonul era dat de corurile bărbătești de la Mitropolie, Domnița Bălașa și de la Opera Teatrului Național (se menționa că, în acei ani, „Opera cânta alternativ cu piese de teatru”).

În seara de ajun, în jurul orei opt, începeau să colinde la Palatul Regal.

„Ascultau cu o vădită plăcere tot programul colindelor”

George Costescu povestea:

Aci, la dorința regelui Carol I și din bunătatea și dragostea de popor a reginei Elisabeta, se pregătea din vreme în sala de așteptare din josul aripei stângi a palatului o masă mare cu ceaiuri, covrigi, mere, portocale și nuci poleite și prăjituri de tot felul.

Când corurile se rânduiau în fața scării Palatului și atacau primele măsuri ale cântecului de colindă, Majestățile lor apăreau împreună cu principele moștenitor și principesa Maria alături de copiii lor la ferestrele de jos din stânga intrării și ascultau cu o vădită plăcere tot programul colindelor și urărilor populare.

Porunceau apoi să se deschidă ușile și să poftească pe colindători la ceaiurile pregătite, la care asistau tot timpul și după care împărțeau darurile, urându-le, la plecare, sănătate și voie bună de sărbători.

„Prin toate curțile orașului se înălțau, peste fulgii mari de zăpadă, glasurile micilor colindători”

De la Palatul regal, corurile se îndreptau spre reședința mitropolitului.

În mai puțin de un ceas, pe străzile și „prin toate curțile orașului se înălțau, peste fulgii mari de zăpadă sau peste așternutul argintiu al zăpezii poleite de razele lunii – ca o chemare a îngerilor din tăriile cerului – glasurile copilașilor bucureșteni”.

De pretutindeni, se ridicau colinde, pe diferite tonuri, și se „acopereau unele pe altele din diferite locuri, zvon din care se deslușea urarea voioasă cu «Bună dimineața la Moș Ajun» și rugămintea lor semeață «ne dați, ori nu ne dați»”.

„Pe toate ulițele se vedeau grupuri de câte patru-cinci puști, cu piciorușele îngreunate de cizmulițe sau de șoșoni, cu paltonașele aproape până la glezne, înfofoliți cu șaluri de lână până peste nasuri, cu căciuli țuguiate de oaie înfundate pe ceafă și pe sprâncene, cu desagile de covrigi pe umăr…” (George Costescu) | Colindători, fotografie de Nicolae Ionescu / Sursa: „Bucureștiul de altădată”, autori Emanuel Bădescu și Iulian Voicu

Șoșoni și paltonașe, șaluri și căciuli țuguiate

Atmosfera plină de viață, de lumină, de bucurie, din zilele de Crăciun, cu micii colindători din acea epocă, a fost descrisă de George Oprescu:

Pe toate ulițele se vedeau grupuri de câte patru-cinci puști, cu piciorușele îngreunate de cizmulițe sau de șoșoni, cu paltonașele aproape până la glezne, înfofoliți cu șaluri de lână până peste nasuri, cu căciuli țuguiate de oaie înfundate pe ceafă și pe sprâncene cu desagile de covrigi pe umăr și cu mânuțele înmănușate în lână și înfundate în buzunare, luptând din greu cu zăpada moale ce cădea fără contenire din văzduh sau alunecând pe urmele înghețate de ger și înghesuindu-se unul într-altul ca să țină piept mai bine viscolului ce-i purta dintr-o curte într-alta pe tot cuprinsul mahalalei lor.

Mere, nuci, gologani

Curțile oamenilor îi așteptau și colindătorii erau peste tot întâmpinați cu „porțiile de covrigi, de mere și de nuci poleite, gata pregătite, ce li se pregăteau de gospodari și de copilașii lor încă prea mici, care ascultau colindele și îi priveau prin ochiurile de geam înghețate și topite de răsuflarea lor caldă și nerăbdătoare”.

La drum, trecătorii puneau „în pălmuțele” micilor colindători „câte un gologan” de care își luau de la un negustor, „zgribulit și el de frig”, câte o ceașcă de „salep sau de ceai fiert cu scorțișoară”. Un pic mai înviorați, continuau apoi să colinde.

Scenele acestea ale micilor colindători prin viscolul iernii, cu toată simplitatea din decorul în care se desfășurau, sunt poate cele mai frumoase viziuni ale acelui trecut, pentru cei care au apucat toiul acelor tradiții în înfățișarea Bucureștilor de atunci.

Bucureștiul văzut din Turnul Colței, 1884 | Fotografie de Eduard Pesky / Sursa: Avangarda fotografilor din București, Ana Iacob

„Tradiționala plăcintă cu răvașe”

Sosea apoi ziua Anului Nou, când „de la masa nimănui nu lipsea tradiționala plăcintă cu răvașe, o născocire făcută doar să însuflețească pornirea tuturor de a petrece, veselindu-se cât mai mult”.

Despre aceste răvașe, George Costescu menționa că „erau bilețele răsucite pe care se tipăreau mici strofe cu caracter satiric și cu aluziuni ce chiar prin nepotrivirea lor cu cei cărora le-au fost împărțite odată cu bucata de plăcintă, produceau totuși mare haz între meseni”.

„De la colinde la balurile de carnaval”

De la Crăciun până la Bobotează, când sărbătorile de iarnă se încheie, Bucureștiul nu cunoștea liniștea:

Mahalalele orașului răsunau până pe la miezul nopții de cântecele băiețandrilor: «Cine primește Steaua, frumoasă și luminoasă?»… întovărășite de clinchetul argintiu al unui clopot legat de bățul stelei lor de hârtie, luminată de o lumânărică dinăuntru.

De la aceste obiceiuri, se trecea „la balurile și la nunțile Carnavalului”. Petrecerile se încheiau „când se lăsa lumea de mâncatul cărnurilor, apoi și al brânzeturilor, pentru a intra în postul Paștelui”.

Aceste petreceri pe care fiecare se străduia să le aibă cu mese îmbelșugate și cu veselie, povestea George Costescu, urmau datina și „aduceau mulțumire și bună înțelegere fiecărei comunități”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol