25 septembrie 2020, 10:19

Un zece cum nu s-a mai văzut. O zi cum nu a mai fost

„Nadia se apropie de paralele. E ultimul exercițiu al serii. […] Pare încruntată. Și-a țuguiat buzele. […] Nadia ajunge în vârf. Echilibru perfect. Coboară rapid, într-o volută, evitând șocul cu paralele, care par să pândească cea mai mică deviere, pentru a frânge elanul cutezătoarei. Părul fetei arde vâlvătăi…”

În 1976, între 17 iulie și 1 august, la Montreal, Quebec, Canada, s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară. Echipa României, antrenată de Béla și Marta Károlyi, a ajuns în Canada cu multe zile înainte de deschiderea competiției. Mesajul antrenorului către fete a fost simplu: „Între Cupa satelor și Jocurile Olimpice nu există nici o diferență. Ești tu, cu tine însuți, cu munca pe care ai depus-o și, mai ales, cu sacrificiile pe care le-ai făcut. Să mergem, copii”.

Onești, 1971. Nadia împreună cu antrenorul ei Béla Károlyi | Fotografie din cartea ‘Nadia’ de Ioan Chirilă

18 iulie 1976. A sosit ziua cea mare. Așa a început Ioan Chirilă povestea acelei zile, în cartea ‘Nadia’, publicată în anul următor după momentul Montreal. 

„Au apărut copiii. Károlyi simte un gol în stomac. Aplaudă. Vrea să ajute într-un fel. Măcar cu aplauzele. Dar nu e cazul. Sala e și așa arhiplină. Își urmărește copiii. Nadia pare bine dispusă. Înaintează, săltându-se ușor pe vârfuri, ca ștrengarii. Bravo, Nadia! Asta înseamnă că își continuă încălzirea. Nu pierde nici o secundă. Károlyi se gândește că e de datoria lui să scrie o poveste cu Nadia. Ce titlu i-ar da? Un singur titlul: «Fetița care n-a uitat nimic, niciodată».

Nadia își scoate treningul, cu mișcări precise. E foarte concentrată. Altfel nu și-ar împături bluza cu atâta grijă. Ai impresia că vrea să o pună într-o valiză. 

[…]

Începe încălzirea pe aparat. Pentru Károlyi, concursul a și luat startul… Nadia și-a terminat încălzirea. Coboară de pe bârnă. Se îndreaptă spre bancă, alergând. Își despăturește treningul. Nu pare grăbită. Știe că va fi ultima. […] Nadia pare, în continuare, absentă de la tot ce se întâmplă în jurul ei. Se uită în tribună. Parcă ar căuta pe cineva. «Ce-o fi având?», se gândește, intrigat, Károlyi. 

Nadia | Fotografie din cartea ‘Nadia’ de Ioan Chirilă

Mai târziu, Nadia a povestit ce căutase cu privirea prin sală: 

„Când am început încălzirea, în sală s-a făcut liniște. Dar nu o liniște deplină. Fiind pe bârnă, am auzit mici pocnituri ciudate. La început n-am știut ce se întâmplă. Dar, mi-am dat seama imediat că zgomotele sunt produse de aparatele de fotografiat ale celor din tribună. Se auzeau foarte bine. Parcă erau floricelele de porumb care joacă la foc, când sunt aproape gata. Nu era însă numai zgomotul. Blitz-urile explodau și ele. Erau foarte multe. Aș putea spune că erau câteva sute. Poate chiar o mie. Și te orbeau. Atunci, pe bancă, după încălzire, m-am uitat special prin sală, ca să mă obișnuiesc cu această situație oarecum nouă.”

Bârnă, sol, sărituri, paralele. 

„„Nadia se apropie de paralele. E ultimul exercițiu al serii. […] Pare încruntată. Și-a țuguiat buzele. […] Nadia ajunge în vârf. Echilibru perfect. Coboară rapid, într-o volută, evitând șocul cu paralele, care par să pândească cea mai mică deviere, pentru a frânge elanul cutezătoarei. Părul fetei arde vâlvătăi, scăpat din strânsoarea codiței de cal. Marta privește cu admirație, ca și cum n-ar fi în cauză, looping-urile acestui mic avion cu reacție. Karolyi a și parcurs mental tot exercițiul. Așteaptă, fără respirație aterizarea. Pentru că aterizarea e singura care mai poate ciunti acest exercițiu de geometrie pură, cu intrări și ieșiri din orbită calculate până în umbra secundelor. Zbor final! Stop! Urale!

Nadia e înfierbântată de efort. Pentru prima oară în această seară obrajii ei sunt rumeni. Toate camerele TV o fixează. Viteza succedării planurilor e o dovadă a faptului că regizorul pare obsedat de prim-planul fetiței. Nadia așteaptă”, scria Ioan Chirilă.

Zbor | Fotografie din cartea ‘Nadia’ de Ioan Chirilă

Ce a urmat după urale, a povestit mai târziu Béla Károlyi, antrenorul Nadiei Comăneci:

„Și deodată s-a prăbușit Niagara peste sala «Forum». Ultimul lucru pe care l-am văzut clar a fost apariția notei pe tabela electronică, adică acel 1.00 – din lipsă de prevedere – care a făcut înconjurul lumii, exprimând parcă, revolta omului împotriva tehnicii atotstăpânitoare. Apoi, totul s-a transformat într-un tumult. Fotoreporterii n-au mai respectat consemnul și au invadat sala. Vladislav Rastorotski, antrenorul Ludmilei Turisceva, aplauda din fotoliul lui, cu jovialitatea sa de om incapabil de invidie. Nadia a ieșit, în sfârșit, din carapacea sa și a ridicat brațele sus, oferind fotoreporterilor și operatorilor cea mai adevărată imagine a victoriei”.

După clipa de confuzie, cu acel 1.00 afișat, lumea întreagă a ropotit aplauze. A devenit prima gimnastă care a primit nota zece în cadrul Jocurilor Olimpice. A fost pentru exercițiul de la paralele din competiția pe echipe. Panoul nu a fost „pregătit” pentru a afișa o astfel de notă – cel mult 9.99 – și nu a făcut față perfecțiunii. 

Nadia alături de Marta Károlyi | Fotografie din cartea ‘Nadia’ de Ioan Chirilă

Nadia a povestit: „Exercițiul nu a fost complet perfect, dar am simțit că am făcut unul bun. Atunci, nu mi-a mai păsat să urmăresc tabela pentru că mă gândeam că obțineam un 9.9 sau ceva apropiat. Așa că, nu mai eram preocupată de exercițiul de la paralele și nu am acordat atenție panoului, până când am auzit acel vuiet în întreaga sală. M-am uitat atunci să văd ce s-a întâmplat și am văzut acel 1.00 pe panou. Nu am înțeles și, mi-am zis, orice ar fi, sigur e o greșeală. O coechipieră a spus atunci «Cred că e zece sau ar putea să fie ceva defect la panou». Știam doar că 1.00 ar fi fost o notă mult prea mică.”

Bucuria Nadiei și a echipei și tabela electronică ce a afișat nota 1.00 | Fotografie din cartea ‘Nadia’ de Ioan Chirilă

Compania care, din 1932, asigură pentru jocurile olimpice cronometrajul și afișajul notelor, este Omega, din Elveția, parte din Swatch Group. După mai mulți ani de la Olimpiada din Montreal, Daniel Baumat, cel care a fost atunci delegat din partea companiei Omega, a relatat cum s-au petrecut lucrurile în timpul pregătirilor. Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a solicitat o nouă tabelă electronică. El a întrebat oficialii FIG dacă doresc ceea ce au deja – un panou care poate afișa doar trei cifre, de genul 9.95, sau unul care poată să afișeze patru cifre, cum ar fi, 10.00.

„Mi s-a spus «Un zece nu este posibil». Așa că, am făcut un panou doar cu trei cifre”, a spus Daniel Baumat. 

Fosta campioană la gimnastică a Americii, Cathy Rigby, comenta atunci, pentru postul CBS, nota acordată Nadiei: „Arbitrii s-au aflat în lojă, nu în altă parte. Ei au început cu note mari. Dar Nadia Comăneci a marcat o atât de mare superioritate față de celelalte gimnaste, încât nu i s-ar fi putut acorda altceva decât 10”.

Larisa Latînina, fostă gimnastă din Uniunea Sovietică, care a câștigat, între 1956 și 1964, la individual, 14 medalii olimpice, comenta, la o conferință de presă:

„În ceea ce privește nota 10, pot spune că nimeni nu e perfect. De altfel, în aceste prime două zile de concurs am numărat 45 de note de la 9,80 în sus”.

Nadia împreună cu antrenorul ei Béla Károlyi | Fotografie din cartea ‘Nadia’ de Ioan Chirilă

 

În jurnalul lui, Béla Károlyi a scris în acea vară o scrisoare pe care nu a trimis-o niciodată. A început așa:

„Stimată Larisa Latînina… V-am auzit la conferința de presă. Nu intenționez să contrazic o mare campionă. Sunt absolut de acord cu dumneavoastră: nimeni nu e perfect. Dar nu pentru că nu reușește la un moment dat să facă foarte bine ceea ce și-a propus, ci pentru că în momentul în care a realizat ceva foarte, foarte bine, s-a și născut – la sugestia acestui foarte, foarte bine! – dorința de mai bine. De altfel, dacă ați fi auzit ce a spus micuța mea Nadia, adică un copil, la conferința de presă – «Vreau să perfecționez în continuare ceea ce am reușit aici» – n-ați fi insistat atâta în discuția despre perfecțiune. Ca să fiu sincer, mi-a plăcut cel mai mult replica unui reporter în momentul în care Nadia a făcut scurta ei declarație. Știți ce a spus reporterul? «Dacă sunteți hotărâtă să continuați perfecționarea, o veți putea face numai dacă inventați un alt sport»”.

Time | Arhiva Time / Credit foto: John C. Zimmerman

Publicații din lumea toată au scris despre acel 1.00 perfect al Nadiei – faptul că nu a putut fi afișată nota 10.00 a avut partea ei de senzațional și a sporit unicitatea momentului.

Kathimerini, o publicație din Atena, Grecia, a scris: „Nadia Comăneni a fost flacăra vie a Olimpiadei. Ea a transformat Jocurile într-un zâmbet de copil… Nadia Comăneci, cea mai iubită sportivă olimpică a celei de-a XXI-a ediții, este, într-un fel, o justificare a Olimpiadelor de până acum și a tuturor celor care vor veni”.

„Un copil uimește lumea”, scria o altă publicație. Cele mai cunoscute jurnale și reviste din lume au dedicat reportaje ample acestui moment istoric în gimnastica mondială. Nadia a fost pe prima pagină. L’Express, o revistă săptămânală ce apare în Franța din 1953, scria despre „La Fee de Montreal”, Zeița/Zâna de la Montreal. Time i-a elogiat perfecțiunea – „She’s perfect” –, iar Newsweek anunța: „S-a născut o stea”.

„Aleea gimnastelor” din Deva | Credit foto: Mira Kaliani

La Jocurile Olimpice din vara anului 1976, Nadia a avut 14 ani. Acum, pentru a participa la Olimpiade, fiecare gimnastă trebuie să aibă cel puțin 16 ani sau să împlinească 16 ani în acel an.

După 30 de ani de la evenimentul din Montreal ce a marcat lumea gimnasticii, FIG a schimbat sistemul de notare. Nota 10, nota perfecțiunii ce „dădea gust sportului”, cum spunea Béla Károlyi, a devenit istorie. 

Foto Cover: Olympic.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.