Site icon Editia de Dimineata

Una dintre cele mai grozave povești de spionaj din toate timpurile. Cum a dezertat un asasin KGB (și a dezvăluit CIA tot ce știa)

‘Bridge of Spies’ by DreamWorks Studios.

Pistolul cu otravă de Serhii Plokhy este cea mai recentă apariție în colecția Istorie a Editurii Trei. O poveste captivantă, din care nu lipsesc coletele capcană cu dispozitiv exploziv, acțiuni de acoperire pregătite cu minuțiozitate, agenți dubli și trădări, cartea oferă o incursiune inedită în lumea tenebroasă a spionajului din perioada Războiului Rece.

Poveste din Războiul Rece

În toamna anului 1961, asasinul KGB Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mărturia lui Stașinski, care revela implicarea liderilor de la Kremlin în asasinatele politice executate în străinătate, a zguduit lumea politicii internaționale. Povestea avea să inspire filme, piese de teatru și cărți, inclusiv ultimul roman cu James Bond semnat de Ian Fleming, Omul cu pistolul de aur.

„O fascinantă istorie de spionaj, extrem de bine documentată, care posedă toate ingredientele de succes ale unui blockbuster.“ – Kirkus Reviews

 

Istorii încâlcite

Autorul volumelor Cernobîl și Porțile EuropeiSerhii Plokhy, încearcă să lămurescă în această nouă carte – Pistolul cu otravă – ce este adevăr și ce este ficțiune sau minciună în cazul Bogdan Stașinski. Orice subiect care are legătură cu istoria serviciilor de informații este unul dificil, nu numai pentru că rămân multe secrete nedezvăluite, ci și pentru că există multe povești de acoperire și eforturi deliberate de a induce în eroare, care persistă timp de decenii, și așa părea să demonstreze și cazul lui Stașinski.

Pentru a-și găsi calea prin labirintul istoriei spionajului din Războiul Rece, Plokhy și-a desenat o hartă pe baza mărturiilor lui Stașinski și a mers el însuși pe rutele descrise. El a încercat astfel să răspundă mai multor întrebări: Era posibil ca un agent KGB să ducă la capăt singur nu unul, ci două asasinate? Ce s-a întâmplat cu Stașinski după proces? De ce a primit doar opt ani pentru comiterea a două omoruri și de ce a fost eliberat cu doi ani mai devreme? Unde s-a dus după eliberare? Dacă mărturia sa era parte dintr-o înțelegere prealabilă cu instanța, în ce măsură era adevărată?

„Relatarea captivantă, bazată pe o cercetare aprofundată, a vieții lui Stașinski revelează un punct de cotitură în derularea Războiului Rece.“, scrie Publishers Weekly

Cine e Serhii Plokhy

Serhii Plokhy este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, unde deţine Catedra Mihailo Hruşevski, şi director al Institutului de Cercetări Ucrainene în cadrul aceleiaşi universităţi. Este autorul a numeroase lucrări de specialitate – traduse în mai multe limbi şi încununate cu premii prestigioase – dedicate Ucrainei şi Rusiei, spaţiului est-european şi istoriei sale intelectuale, culturale şi politice.

Printre cărţile sale cele mai recente se numără Porţile Europei: O istorie a Ucrainei şi Cernobîl: Istoria  unei catastrofe nucleare, apărute şi în limba română la Editura Trei.

 

Exit mobile version