Site icon Editia de Dimineata

Unde ar putea avea loc Mondialul de fotbal din 2030

Gianni Infantino, președintele FIFA, a făcut recent o vizită “de lucru” declarând care ar fi idee sa în legătură cu locul unde s-ar putea disputa Mondialul de fotbal din 2030.

Gianni Infantino a efectuat o vizită la Tel Aviv şi s-a declarat în favoarea unei candidaturi comune: Israel şi alte ţări din Orientul Mijlociu pentru Cupa Mondială din 2030.

Israelul are din septembrie 2020 relaţii diplomatice cu Emiratele Arabe Unite şi cu Bahrain. Anterior, doar două state arabe, Egiptul şi Iordania, aveau relaţii diplomatice cu Israelul.

Mondialul într-un astfel de loc ar fi o soluție.

Alte propuneri

Mai mult, se pare că vin și alte propuneri de CM disputat în mai multe țări.

Mai multe ţări din America de Sud, inclusiv Uruguay, Argentina, Paraguay şi Chile, iau în calcul şi ele o candidatură comună pentru a găzdui turneul final de peste nouă ani.

Cele patru asociaţii britanice pregătesc, de asemenea, o candidatură comună cu Irlanda, aşa cum a anunţat prim-ministrul Boris Johnson, în primăvară.

Portugalia şi Spania şi-au anunţat deja oficial interesul, iar China este văzută şi ea ca un posibil candidat.

Organizarea turneului final urmează să fie atribuită în 2024.

Unde au loc următoarele Campionate Mondiale

După Cupa Mondială din Qatar, în iarna anului 2022, ediţia din 2026 va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic, cu 48 de naţiuni participante pentru prima dată.

FIFA, prin intermediu lui Infantino,  a lansat recent ideea organizării Cupei Mondiale la fiecare doi ani, începând cu 2028, dar proiectul a atras critici puternice în Europa şi America de Sud.

Exit mobile version