Site icon Editia de Dimineata

Ungaria vrea să cumpere mai mult gaz de la ruși, exact când UE vrea puțină economie. Ce spune Rusia

Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a fost la Moscova pentru achiziţionarea suplimentară a circa 700 milioane metri cubi de gaze din Rusia, pe lângă volumele specificate în contractele pe termen lung privind cumpărarea de gaze naturale ruseşti.

Săptămâna trecută, Ungaria a declarat stare de urgență în domeniul energiei și a aprobat un plan menit să asigure rezervele necesare pe timpul iernii.

În baza acestui document, Ministerul de Externe a primit autorizația de a cumpăra de pe piața internațională o cantitate mai mare de gaze.

Contextul vizitei la Moscova

Vizita lui Péter Szijjártó la Moscova are loc însă la doar o zi după ce Comisia Europeană, îngrijorată de continuare războiului din Ucraina, a cerut statelor membre să își reducă consumul cu 15% până în martie, în condițiile în care președintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că livrările de gaze în Europa prin Nord Stream 1 ar putea fi reduse în continuare sau chiar întrerupte.

Conducta funcționează din nou de joi, la finalul unei revizii anuale care a durat 10 zile, însă cantitatea transportată este cu 40% mai mică decât cea convenită.

Ungaria nu este singura țară membră care nu este de acord cu propunerea Bruxelles-ului.

Spania, Portugalia și Grecia au anunțat că se opun unei astfel de măsuri, pe motiv că nu ar fi eficientă.

Ce spune Spania

„Familiile spaniole nu vor suferi nicio oprire de lumină, nici de gaz”, a declarat vicepremierul şi ministrul pentru Tranziţia Ecologică, Teresa Ribera.

„Planul Comisiei Europene nu este nici cel mai eficace, nici cel mai just”, a spus ministrul, care are în portofoliu şi domeniul Energiei.

Sunt trei motive pentru care Spania respinge proiectul. Principalul este neconsultarea, faptul că Bruxellesul nu a consultat guvernele naţionale este un lucru de neacceptat pentru Madrid.

Al doilea ţine de proporţionalitate. „Ce logică are faptul că Spania trebuie să taie la fel ca Cipru sau Malta?”, întreabă ministrul Ribera.

Iar al treilea motiv este legat de investiţiile pe care regatul le-a făcut pentru tehnologia de regazeificare.

Acestea depăşesc 3,5 miliarde de euro. „Spania şi-a arătat întotdeauna sprijinul pentru decizii care să întărească unitatea ţărilor UE, însă acum trebuie să vedem care este cea mai bună variantă de a oferi această solidaritate”, declară Teresa Ribera, referindu-se la varianta propusă de Spania, încă de la începutul acestei crize, prin care propunea ca gazul din peninsulă să traverseze Pirineii şi să ajungă în Europa.

Ce spune Grecia

Autoritățile de la Atena spun că dacă ar reduce consumul de gaze, ar avea probleme în aprovizionarea cu energie a gospodăriilor și întreprinderilor.

Grecia depinde în proporție de 70% de importurile de gaze pentru a produce curent electric.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova va lua în considerare această solicitare a Ungariei de a crește achizițiile de gaze din Rusia, relatează Reuters.

Exit mobile version