Site icon Editia de Dimineata

Următoarea întrebare. A treia doză de vaccin anti-COVID-19 va fi gratuită sau nu?

Se vorbește deja despre doza numărul trei, cel puțin la cei care au făcut până acum vaccinul anti-COVID-19 cu serurile de la Pfizer sau Moderna.

Apare însă o întrebare.

A treia doză de vaccin anti-COVID-19 va fi administrată tot gratuit sau va fi contra cost?

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat vineri, la Interviurile HotNews LIVE, că autoritățile au în acest moment doar o strategie de achiziție pentru o eventuală doză 3, însă nu s-a decis cum, unde se va face această a treia doză și nici cine va suporta costurile.

„Avem o strategie de achiziție pentru o eventuală doză 3. Referitor la cum va fi efectuată, unde va fi efectuată și cu ce costuri, aici nu am un răspuns încă. Nici măcar nu am avut acest lucru pe masa de discuții”, a declarat Ioana Mihăilă, la Interviurile HotNews LIVE.

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 va fi necesară, cel mai probabil, la 8-12 luni de la administrarea celei de-a doua doze, odată cu scăderea nivelului de anticorpi, potrivit companiilor care produc vaccin anti-COVID-19.

 

 

Exit mobile version