4 iunie 2026, 6:17

Urmează să vizitezi Marea Britanie? Va trebui să plătești o taxă de 12 euro

Începând de miercuri, 2 aprilie, europenii care vizitează Marea Britanie vor fi nevoiți să plătească o taxă de 12 euro pentru un permis de călătorie.

Permisul poate fi achiziționat online prin intermediul aplicației „UK ETA” sau de pe site-ul guvernului britanic, gov.uk, înainte de plecare. Pentru verificare identității, le va fi cerută o poză a pașaportului și un selfie, informează Agerpres.

Ministerul de Interne britanic a anunțat că procesul nu durează mai mult de zece minute, iar Autorizația Electronică de Călătorie (ETA) este acordată, în mod normal, în maxim zece minute. Totuși, timpul de răspuns recomandat este de trei zile, iar cei ce vizitează Marea Britanie sunt încurajați să nu lase plata taxei până în ultimul moment.

Călătorii nu trebuie să își facă griji cu privire la documente în plus, întrucât sistemul ETA este legat electronic de pașaport.

Copiii și bebelușii nu sunt scutiți de această taxă.

Vestea bună este că autorizația este valabilă timp de doi ani, fără limită de călătorii. Totuși, timpul de ședere nu trebuie să depășească șase luni. Reînnoirea pașaportului în intervalul celor doi ani duce la necesitatea reînnoirii taxei.

Această măsură era deja aplicată cetățenilor din state non-UE care doreau să intre pe teritoriul Angliei. Excepție fac elevii sub 18 ani care vin din Franța într-o excursie școlară, precum și deținătorii unui pașaport britanic sau irlandez și persoanele cu reședință în Regatul Unit. Nici persoanele care tranzitează pe calea aerului Regatul Unit fără a trece prin controalele la frontieră din Regatul Unit – așa cum este posibil pe aeroporturile Heathrow și Manchester din Londra – nu vor avea nevoie de ETA.

Începând cu 9 aprilie, taxa va fi mărită de la 10 lire (aproximativ 12 euro) la 16 lire (19 euro).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol