Peste tot apeluri la a nu mai folosi petarde în perioada sărbătorilor. Pe Facebook, la televizor…
Poliția a confiscat până acum 18 tone de petarde și materiale pirotehnice, o picătură într-un ocean cu apă.
Ne alăturăm și noi apelului făcut de dr Gabriel Diaconu, iar dacă mai aveți nevoie de argumente uitați-vă cu atenție la radiografiile unor mâini care cândva au ținut petarde…
Vă rog frumos…
Deși trag puține speranțe. În fapt, la cea mai recentă ședință privind asistența refugiaților ucraineni cu colegi din Guvern, societate civilă, agenții internaționale, majoritatea au fost sceptici că un astfel de mesaj ar avea, sau va avea, efect.
Unul dintre noi a spus povestea unui copil cazat la Constanța. Ieșiseră la un târg de Crăciun cu clasa (în România deja sunt câteva mii de copii care beneficiază de astfel de programe) și, în spatele lui, cineva a spart – în glumă – un balon. Băiețelul s-a aruncat fulgerat la pământ, a început să respire repede, nu s-a putut liniști după aceea ore în șir. Era din Harkov, oraș care a fost supus bombardamentelor armatei ruse.
Cum o să fie, de Crăciun sau de Anul Nou, când românii folosesc materiale pirotehnice din belșug? Ar trebui să facem ceva, să le explicăm cumva oamenilor că, fără să le ia nimeni din ”bucuria sărbătorilor”, ar merita să aibă considerație față de oamenii de lângă ei. Mai ales în orașe/ zone unde există o densitate mai mare de refugiați.
Ce-i drept, le-am răspuns eu, asta-mi aduce aminte de o poveste auzită demult, de mine, de la un pacient de-al meu împușcat la Revoluție. Acest pacient a fost transportat, cu o ambulanță, la AKH la Vienna. Avea femurul zdrobit, rănile supra-infectate. Ultimele zile ale lui 1989 au fost primele zile când a fost conștient. Ba chiar, pe 31 decembrie, a putut vorbi pentru prima oară cu rudele de acasă să le spună că e bine. Dar apoi, în noaptea de Revelion, vienezii au organizat obișnuitul foc de artificii. Adormit de la analgezice, pacientul meu s-a trezit la miezul nopții în plină teroare. Era din nou în stradă, pe caldarâm, și auzea foc de mitraliere…
Cum putem face asta? Nici să le spui oamenilor de oriunde, din România, să se abțină de la petarde și artificii nu se poate. Oricum e foarte probabil că, în zilele care vin, câteva zeci vor ajunge la UPU cu răni auto-provocate de folosirea idioată a pirotehnicilor: mâini arse, degete zburate, uneori ochi pierduți. Dar acestea sunt excepții. Majoritatea au să bea, au să mănânce, și-au să se simtă bine că dau cu pocnitoare, sau că piuie ”artificea” la miezul nopții.
Când eram copii n-aveam decât mizeriile ălea chinezești cu magneziu care făceau steluțe albe, unele nici nu puteau fi aprinse de cât erau de vechi, sau umede.
Azi nu. Azi se luminează cerul…
Tot ce-aș putea spera e, din două una:
Oricum o să-i informăm pe cei aflați sub protecție temporară de acest obicei al românilor, măcar să fie avertizați.
Dar măcar de-ar fi un pic umani, un pic mai informați, măcar să fie oameni și românii.
Din cei peste 100 de mii de ucraineni de pe teritoriul României, acum (și numărul este în creștere), aproape jumătate sunt copii. Deja cei mai mulți au fost expuși atacurilor cu rachete, sirene, și – din chestionare privind starea lor de sănătate mintală – au semne și simptome de stress post-traumatic.
Deci,
Vă rog eu frumos.
Că nu muriți fără pocnitorile ălea…
Măcar anul ăsta.
Sărbători fericite!
