Editia de Dimineata

Vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson a eșuat într-un ”număr important” de cazuri

Vaccinul anti-Covid Janssen, produs de Johnson & Johnson și administrat într-o singură doză, a eșuat într-un ”număr important” de cazuri, a spus Agenția franceză a Medicamentelor.

”A fost raportat un număr important de cazuri în care vaccinul Janssen a eșuat, în special în formele grave (deces, reanimare), cât și o suprareprezentare a pacienților vaccinați cu Janssen la terapie intensivă în două” Centre spitalicești universitare, unul în Marsilia și altul în Tours (vest), noteză în raportul său Agenția franceză pentru securitatea medicamentelor ANSM.

Cazuri

Din aprilie, aproximativ un milion de injecții cu acest vaccin comercializat de laboratorul american Johnson & Johnson (J&J), singurul care trebuie administrat într-o singură doză, au fost efectuate în Franța. Dintre persoanele vaccinate cu Janssen, au fost raportate 32 de cazuri de infecție cu Covid-19, o rată de 3,78 la 100.000.

Dintre aceste 32 de cazuri, 29 au fost grave și au fost înregistrate 4 decese (persoane cu vârste cuprinse între 73 și 87 de ani). Acești pacienți grav afectați au prezentat „majoritar comorbidități cu risc de formă gravă”, potrivit ANSM.

Pentru cele 17 cazuri de infecție în care se cunoaște varianta, a fost de fiecare dată varianta Delta.

În plus, două spitale au raportat un număr neobișnuit de mare de pacienți vaccinați cu Janssen în rândul persoanelor spitalizate la terapie intensivă, în ciuda vaccinării.

Exit mobile version