22 ianuarie 2023, 18:17

„Tabloul acesta întreg, sublim și elegant, a întrecut tot ce putusem crea în închipuirea mea” – Vasile Alecsandri, întâlnirea cu Constantinopol

„Și în adevăr nimic mai frumos, mai surprinzător, mai feeric, ca tot ce vezi înaintând spre Constantinopol: mahalalele… încântă, transportă, minunează… Domnește pretutindeni un nu știu ce misterios…”

„Nimic nu e mai frumos ca o seară frumoasă pe mare, poate o noapte frumoasă, liniștită cu totul și luminată misterios de lună”, nota Vasile Alecsandri în 1845, în jurnalul său de călătorie – Memoranda.

Carnetul de voiaj l-a scris în limba franceză și cuprinde notițele din timpul primei călătorii pe care a făcut-o la Constantinopol (Istanbul, din 1930), în vara și toamna anului 1845.

„Nu sunt dichisite pentru vitrina literară”

Istoricul literar Gheorghe Bogdan-Duică a tradus din acest jurnal și a făcut o analiză a acestuia, iar o parte a publicat în 1922 în revista literară și științifică Viața Romînească. Intenția finală a studiilor pe care le-a publicat despre Alecsandri, mărturisea istoricul literar, a fost „reconstruirea evoluției sufletești” a poetului, iar Memoranda, a menționat, i-a oferit „știri prețioase”.

Despre notițele lui Alecsadri din această primă călătorie în Orient, Gheorghe Bogdan-Duică observa că „sunt scrise în grabă”, unele cuvinte „rămân nesfârșite”, și comenta:

Se vede imediat că notițele erau menite să-i ușureze numai aducerea aminte, când poetul se va decide să scrie literar despre călătorie.

Notițele sunt interesante din punct de vedere psihologic: Ele au sinceritatea intimității cu sine însuși a poetului, nu sunt dichisite pentru vitrina literară și ne înlesnesc, astfel, o privire limpede în realitatea sufletească-sentimentală a lui Alecsandri.

„O părere de rău nelămurită îți strânge deodată inima; și imaginația, izbită de tot ce te înconjoară, amestecă imaginile evocate cu scenele noi și originale de sub ochii tăi. Este un amestec fantastic de trăsături bine cunoscute, mijind în vagul gândirii, cu figuri străine, strălucind în lumina lămpilor sau topindu-se în noapte…” (Vasile Alecsandri) | Vasile Alecsandri, portret din anul 1845 | Ivan Aivazovsky, Constantinopol

„Este un amestec fantastic”

La 9 august 1845, Vasile Alecsandri era la Galați, în port, unde, cu „un sentiment straniu” se îmbarcă noaptea pe vas și, în timp ce vasul pornește, el privește cum în întuneric dispare pământul „cu tot ce ne este scump”.

Vasile Alecsadri, în jurnal:

O părere de rău nelămurită îți strânge deodată inima; și imaginația, izbită de tot ce te înconjoară, amestecă imaginile evocate cu scenele noi și originale de sub ochii tăi. Este un amestec fantastic de trăsături bine cunoscute, mijind în vagul gândirii, cu figuri străine, strălucind în lumina lămpilor sau topindu-se în noapte; uimitoare împreunare de amintiri rătăcind printre tablouri curioase, alcătuite de feluritele grupări de călători, de mișcările variate ale marinarilor, de lucrurile aruncate fără rânduială pe puncte.

„… acea minunată neorânduială în efecte a unora dintre visuri”

Gheorghe Bogdan-Duică amintea de „o vorbă a lui Schopenhauer: Poetul mare este un om care poate să facă treaz, ce toți facem în vis”. Lumina lămpilor împrăștie efecte tainice și poetul continua:

Ți se pare unul din visele ciudate care te urmăresc încă mult timp după ce te-ai deșteptat și care sunt, după mine, cele mai frumoase creații ale imaginației. Niciodată spiritul treaz, supus tuturor distracțiilor vieții, nu va putea da creațiilor sale acea culoare poetică surprinzătoare, acea minunată neorânduială în efecte a unora dintre visuri.

La bord, Alecsandri vede niște călugări greci și notase, superstițios: Va veni furtuna!

Unui pictor tânăr îi atrage atenția asupra unui „tablou nocturn măreț”: „Orașul Galați părea o masă neagră pe fruntea căreia luceau vreo cincizeci de lumini. Sunt luminile caselor despre marginea cheiului; razele lor trag brazde luminoase prin care se vede mișcarea valurilor potolite ale Dunării”.

„Aici începe grandiosul, imensul, sublimul și răul de mare”

A doua zi, poetul e deșteptat de zgomotul motoarelor ce zguduie vaporul. Se duce pe bord și privește în zări. Galații sunt departe, „ștergându-se puțin câte puțin, ca o amintire”.

„Ieri încă râdea cu verișoara lui, iar azi este în plină navigare spre țări necunoscute, unde Dumnezeu știe ce-l așteaptă. Dar, fie ce-o fi”, merge mai departe. Pe mare. O notiță:

Aici începe grandiosul, imensul, sublimul și răul de mare care îngheață orice accent entuziast. Am suferit și eu puțin de el.

„… încât nu pot să nu o admir”

E timp superb, marea lină, vaporul înaintează legănându-se cu grație, poetul scrie:

Nimic nu e mai frumos ca o seară frumoasă pe mare, poate o noapte frumoasă, liniștită cu totul și luminată misterios de lună. Să se râză, oricât, de planeta aceasta. Pe mare e uimitoare și îmi place s-o văd lunecând, cu stele cu tot, printre frânghiile vasului. Și apoi razele aruncă o lumină așa de nobilă și de fantastică încât nu pot să nu o admir…

De la Varna, notase istoricul literar Gheorghe Bogdan-Duică, „călătorii pot privi aproape neîntrerupt țărmul Rumeliei”.

„Și în adevăr nimic mai frumos, mai surprinzător, mai feeric, ca tot ce vezi înaintând spre Constantinopol…” (Vasile Alecsandri) | Ivan Aivazovsky, Turnul Galata, Constantinopol, 1846

„…acel farmec al noului, acea culoare orientală”

Tot mai aproape de destinația lui, Vasile Alecsandri a notat:

Iată Bosforul; intrăm în el pe la șapte ceasuri. Strâns între țărmurii arizi ai Europei și ai Asiei, el pare gura unui râu imens, care s-ar vărsa în Marea Neagră. Înaintând în Bogaz, citadelele turcești, semănate pe amândouă malurile, apar ochilor mirați de formele lor pitorești și parcă făgăduiesc ceva neașteptat, fantastic.

Și în adevăr nimic mai frumos, mai surprinzător, mai feeric, ca tot ce vezi înaintând spre Constantinopol: mahalalele… încântă, transportă, minunează prin noutatea stilului cu totul oriental, cu casele pictate în multe culori, cu grădinile lor feerice unde se suie maiestuos țărmul Asiei, verde închis, aspru.

Domnește pretutindeni un nu știu ce misterios, care ne excită curiozitatea. Nu ai destui ochi ca să vezi, destule simțiri ca să simți. Îți pare că îți lipsește încă mult pentru a putea să te pătrunzi de tot farmecul care se desfășură în față-ți. În sfârșit, priveliștea Bosforului cu mahalalele cele multe și elegante, cu grădinile frumoase, cu moscheile semănând cu vasele mari cu două sau mai multe catarge, cu cimitirele sale, cu cetățuile copilărești, cu miile de corăbii și miile de bărci brăzdându-l în toate direcțiunile, cu acel farmec al noului și acea culoare orientală așa de necunoscută de europeni; tabloul acesta întreg, sublim și elegant, care pare că a fost aruncat peste cele două maluri ale Asiei și Europei de către un geniu al feeriei orientale, a întrecut într-adevăr tot ce putusem crea în închipuirea mea.

Constantinopolul este cea mai măreață și cea mai strălucită victorie a realității asupra imaginației. Niciodată în viață nu am simțit un așa mare și așa adevărat entuziasm; niciodată priveliștea nu m-a izbit mai mult.

Orientul, cu toate încântările sale, e aici în fața mea, și mi se pare un vis. Dar ce vis!


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol