27 septembrie 2021, 6:37

Vasile Alecsandri și marea lui iubire pentru Elena: „Avem totul, avându-ne unul pe altul”

„Astfel timpul se perindă în plăceri clipă de clipă, în conversații nebunești, în râsete neîntrerupte, în dulci reverii, în mici ocupații de gospodărie pline de farmec prin lipsa lor de însemnătate. Fie că afară plouă, sau bate vântul, sau e furtună, în odăile noastre e întruna timp frumos. Soarele nu ne părăsește niciodată.”

După 57 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri, a fost publicat pentru prima dată jurnalul lui intim din perioada tinereții.

Manuscrisul a fost păstrat, timp de 36 de ani, de nepoata lui, Elena Ivănescu-Capșa, care s-a născut și a crescut la Mircești, în casa poetului și a soției lui, Paulina.

„L-am purtat ca pe un talisman scump”

Soția lui Alecsandri a păstrat acest jurnal mulți ani de la trecerea în neființă a poetului. În 1909, i l-a încredințat Elenei. Într-o scrisoare din 1945 ce apare în volumul editat de istoricul literar C.D. Papastate (Constantin D. Papastate), Elena mărturisea:

Dragostea ce mi-o purta Paulina Alecsandri și mai ales încrederea pe care o avea în mine au făcut-o să-mi încredințeze în mare taină, taina însăși a poetului, jurnalul intim al iubirii sale pentru Elena Negri.

Într-o zi, îmi amintesc, printre multe alte lucruri care au aparținut poetului, mi-a dat și un manuscris.

Este tocmai jurnalul intim al călătoriei și al marii sale iubiri pentru Elena Negri. L-am purtat de atunci 36 de ani, ca pe un talisman scump…

În 1945, Elena i-a dat jurnalul lui Constantin Papastate, pentru a fi tradus – Alecsandri a ținut acel jurnal în limba franceză – și publicat. După doi ani, a văzut, pentru prima dată, lumina tiparului.

Vasile Alecsandri, tablou din 1845 / Elena Negri, tablou din 1847 / Sursa: volumul Vasile Alecsandri și Elena Negri, cu un jurnal inedit al poetului, C.D. Papastate, 1947 | Mijloc, Ilustrație: Gondola, Credit: Sergio Cerrato/Pixabay || Editat de Mira Kaliani | Ediția de dimineață

Prima întâlnire. Începutul unei povești de iubire

În acest jurnal, Alecsandri a notat călătoria lui solo în Orient și Italia, dar a scris mai ales despre perioada petrecută alături de Elena Negri la Veneția, în Italia, și călătoriile lor prin alte țări europene. Cu multă imaginație, Alecsandri s-a folosit din plin de umor, plasat „cu foarte mult bun simț și niciodată cu tendințe de exagerare”, deseori acompaniat de note ironice.

Prieten bun cu Costache Negri, fratele mai mare al Elenei, Alecsandri a întâlnit-o prima dată în 1840, la puțin timp după ce a revenit în Moldova natală de la Paris, unde a stat cinci ani pentru studii. Elena era atunci căsătorită. După trei ani, ea a divorțat și, din 1845, s-a înfiripat între cei doi o delicată poveste de dragoste.

„Măsor odaia în lung și’n lat ca un nebun”

În iunie 1846, la sfatul medicilor, Elena a plecat în Italia pentru a-și îngriji sănătatea. În mai, Alecsandri a obținut pașaport pentru o călătorie de zece luni în Asia, Africa și Europa și a pornit la drum, după o săptămână de la despărțirea de Elena.

La 29 august, poetul este la Trieste unde a așteptat șapte zile sosirea iubitei lui. În 5 septembrie, scria în blocnotesul de care nu se despărțea:

Încă de dimineață mă copleșesc așa de tare presimțirile că nu pot sta locului. Alerg de două ori la poștă, unde N. (inițiala de la Ninița, diminutiv de la Elena, nume dat Elenei de Alecsandri) trebuie să sosească, dar totdeauna, prea devreme. Mă reîntorc într-un sbucium peste putință de stăpânit. […]

Măsor odaia în lung și’n lat ca un nebun […]

În sfârșit feciorul vine pe neașteptate să-mi spună că ea a sosit. Mă duc în odaia ei și o strâng la piept cu toată înflăcărarea unui amor exaltat de două luni îndelungate de absență.

În acest răstimp, amândoi am făcut mai multe sute de leghe ca să ne întâlnim unul cu altul. Ea a colindat o bună parte din Germania sub cuvânt că își îngrijește sănătatea, iar eu am străbătut mai multe mări sub cuvântul nu mai puțin adevărat al unei călătorii în Orient.

Plecați amândoi din același loc, am ajuns la țintă, bătându-ne joc din răsputeri de faptul că am fost crezuți așa de ușor de către curioși. Fericirea noastră începe.

„Întâia plimbare în gondolă, la apusul soarelui. Senzații de nedescris pricinuite de legănarea ușoară a gondolei și de sentimentul singurătății noastre în doi.” (Vasile Alecsandri) | Credit ilustrație: ArtTower/Pixabay

„Amorul nostru înfrumusețează tot ce ne înconjoară”

Cei doi se fereau cât puteau de cunoscuți și, de fiecare dată când erau văzuți împreună, lăsau impresia că s-au întâlnit „din întâmplare”.

După trei zile, au plecat, „pe o vreme minunată”, din Trieste, cu vaporul, unde au avut parte de „o întâlnire neașteptată și nu mai puțin neplăcută cu compatrioți valahi”. Și „în sfârșit, suntem la Veneția”:

Întâia plimbare în gondolă, la apusul soarelui. Senzații de nedescris pricinuite de legănarea ușoară a gondolei și de sentimentul singurătății noastre în doi. Simțim în tăcere întreaga fericire de care sunt în stare două inimi tinere și înfocate.
[…]
Amorul nostru înfrumusețează tot ce ne înconjoară, el dă lucrurilor proporții sublime.

„Orele trec, zilele curg, săptămânile se grămădesc în urma noastră așa de rapide că ni-i groază.” (Vasile Alecsandri) | Veneția, pictură de Joseph Mallord William Turner, circa 1835 / Sursa: Met Museum

„Ni-e teamă să nu îmbătrânim prea devreme”

După câteva zile, cei doi se mută împreună „într-un apartament de trei camere cu salonul spre Canal Grande, în palatul Benzon”, prilej cu care Alecsandri a notat entuziast: „În sfârșit suntem la noi! Și la Veneția!”

Aici începe cu adevărat viața noastră în doi, fără piedici, fără griji; absorbiți cu totul de fericirea noastră și de nebuniile noastre copilărești. Orele trec, zilele curg, săptămânile se grămădesc în urma noastră așa de rapide că ni-i groază.

Ni-e teamă să nu îmbătrânim prea devreme, fără să ne dăm seama de goana timpului. Nu suntem niciodată gata înainte de ceasul unu sau două după-amiaza, vorbim de toate și de nimic, râdem tot așa și ne sărutăm mereu pentru toate și pentru nimic; asta face din orele noastre un lung și neîntrerupt lanț de sărutări și mângâieri.

„Când ieșim pe jos, ni se pare că avem aripi la picioare”

Un singur subiect e dezbătut și discutat „la modul cel mai serios”, și anume „gospodăria lor”. Alecsandri înșiră ce au în posesie: șase felegeanuri (felegene) și tot atâtea zarfuri, un ibricel, zahăr, mașină de cafea, o cutie de sardele de Nantes, Mortadella și brânză și fructe din belșug.

După gustare vin îndelungile și plăcutele noastre convorbiri…
[…]
Dar ceea ce-i mai curios este faptul că tot vorbind, alergând, râzând, ne apropiem mereu pe nesimțite unul de altul, „și când ne trezim”, mă pomenesc ținând monițica pe genunchi, sărutându-ne instinctiv în tot timpul discuției noastre, fără să luăm seama. Un cuvânt și o sărutare, este temeiul conversației noastre.
[…]
N. primește o scrisoare de la fratele său, care o face să plângă; dar eu îi șterg ochii cu sărutările mele și zâmbetul reapare; pentru că noi amândoi ținem loc de tot: lume, familie și patrie. Avem totul, avându-ne unul pe altul; și avem mai presus de toate, amorul.
[…]
Când ieșim pe jos, ni se pare că avem aripi la picioare (noi care’n Moldova nu avem picioare, ci roți), atât de mult simțim plăcerea de a merge împreună, ținându-ne strâns de braț, sprijinindu-ne unul pe altul, potrivindu-ne pașii unul după celălalt, și trecând prin gloata de pe străzi, fără a o privi și a o auzi.

„Cât timp vom trăi, și chiar de-ar fi să trăim o mie de ani, nu vom uita niciodată frumoasele noastre seri din Veneția.” (Vasile Alecsandri) | Credit ilustrație: ArtTower/Pixabay

„Fericiți cei ce se iubesc!”

Când lumina începe să scadă „văzând cu ochii și întunericul se îndreaptă spre tine cu pas de trădător”, când „ziua se îngână cu noaptea, când natura pare în pragul morții, când cerul, lipsit de stele, e trist ca un tron pustiu”, atunci „e ceasul când simt tristeți nemărginite, și când îmi pare că privesc de departe la moartea unei făpturi dragi mie”. Atunci, mărturisea „veselul Alecsandri”:

Mă trezesc abătut fără voie și îngrijorat din senin. Cât despre N. ea rămâne visătoare și timp de câteva minute nu ne-ar putea recunoaște nimeni, dar numaidecât ne dăm seama cu groază că de aproape două ceasuri nu ne-am mai sărutat și iată-ne într-o clipă veseli, cu ochii strălucind de bucurie, răzbunându-ne împreună de tot timpul pierdut.
[…]
De cum răsar stelele ne și îndreptăm în gondolă, spre Giudecca. […] Apoi, pe măsură ce ne perindăm astfel, amândoi, în liniștea nopții toată măreția frumosului nostru vis împlinit, glasurile noastre se înmoaie și amuțesc și ne întoarcem domol către piața San Marc, amețiți de simțirile cele mai suave.

Fericiți cei ce se iubesc! Și mai fericiți cei ce se ascund de lume și pot să adauge ca noi la farmecul amorului pe acela al Veneției. Bine a zis lord Byron: Credința înalță pe om la cer, iubirea coboară cerul la om.

„Șederea noastră de două luni la Veneția face cât o întreagă viață de fericire…”

După plecarea din Veneția, au călătorit prin mai multe locuri din Europa, în căutarea căldurii soarelui, pentru sănătatea Elenei. Perioadele în care boala Elenei se arăta tot mai nemiloasă au început să fie din ce în ce mai dese.

În decembrie, „suntem la Paris!! – frază magică!” La început de ianuarie, Elena se simte „din ce în ce mai rău”. Au ajuns la Neapole (Napoli) la sfârșitul lui martie. În jurnal, poetul a scris: „N. nu mai are decât câteva zile de trăit”. Elena Negri a murit în dimineața zilei de 4 mai 1847, pe vapor, în drum spre Constantinopol, „la intrarea în Cornul de aur”.

Am spus-o adesea N. și cu mine și o vom mai spune mereu, cât timp vom trăi, și chiar de-ar fi să trăim o mie de ani, nu vom uita niciodată frumoasele noastre seri din Veneția.
[…]
Șederea noastră de două luni la Veneția face cât o întreagă viață de fericire

Cover: Vasile Alecsandri, tablou din 1845 / Elena Negri, tablou din 1847 / Sursa: volumul Vasile Alecsandri și Elena Negri, cu un jurnal inedit al poetului, C.D. Papastate, 1947 | Mijloc, Ilustrație: Gondola, via Pixabay || Editat de Mira Kaliani | Ediția de dimineață


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Mirela

    4 august

    Felicitări si mulțumiri autoarei articolului! Cel mai bun citit în ultimii ani! Ne mai arată si puterea si magia iubirii , nu doar a lucrurilor urâte!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.