Site icon Editia de Dimineata

Veste tristă: Suntem pe primul loc în UE la cea mai scurtă speranță de viață

Speranţa de viaţă la nivelul Uniunii Europene are o medie de 80 de ani, cu peste 7 ani mai mare decât în România.

Datele arată că s-a constatat o uşoară scădere a speranţei de viaţă în toată Uniunea, pusă pe seama pandemiei, însă sociologii spun că din acest an va fi un trend invers, de creştere a acestui indice.

Clar este că în 2021, speranța medie de viață în România era de 72,8 ani, cu 7 ani mai mică decât media din Uniunea Europeană.

În contextul în care în ţara noastră prevenţia medicală este ignorată, medicii spun că trăim… mult.

„Chiar este o speranţă de viaţă bună faţă de cât de puţine programe de prevenţie au fost în România, pentru că aproape nu au fost programe susţinute şi constante, faţă de atitudinea atât de refractară a unei părţi susţinute din populaţie împotriva controalelor medicale preventive, vaccinării, unui stil de viaţă sănătos. Toate aceste lucruri costă”, a declarat mediul de familie Rodica Tănăsescu pentru TVR.

Femeile din România trăiesc în medie cu 6 ani mai mult decât bărbații, iar asta pentru că ei sunt mai puțin atenți la sănătatea lor.

„Bărbaţii merg mai rar la doctor şi, de exemplu, dacă îi doare un picior, amână să se ducă să facă intervenţiile şi testările, în timp ce femeile sunt mai atente la sănătatea lor, oarecum şi diferenţelor fiziologice, merg mai des la ginecolog şi ajung să facă analize mai des decât bărbaţii”, a explicat Bogdan Voicu de la Institutul pentru Calitatea Vieţii, pentru aceeaşi sursă.

Rata mortalitaţii infantile, unul dintre factorii luaţi în calcul la speranţa de viaţă, a scăzut între 2011 şi 2021, la nivelul UE, de la 3,8 decese la 1 000 de născuţi vii la 3,2 decese la 1 000 de născuţi vii.

Exit mobile version