Site icon Editia de Dimineata

Vestea bună e că avem tehnologia să deviem o cometă precum cea din „Don’t Look Up”. Care e vestea proastă…

Ce s-ar întâmpla dacă o cometă cu un diametru de 10 kilometri s-ar îndrepta direct către Pământ, urmând să se lovească de planeta noastră în doar 6 luni?  În limbaj astronomic acest lucru se numește “a planet killer”, adică un corp care prin ciocnirea cu o planetă ca a noastră ar aduce cu siguranță la extincția vieții pe Pământ.

E exact premisa din filmul blockbuster “Don’t Look Up” difuzat de Netflix și i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă am avea cu adevărat astăzi resursele și tehnologia de a evita o asemenea calamitate, scrie SciTechDaily.

Cât de puternic ar fi impactul?

Studiul lui Lubin și Cohen notează că o amenințare de această magnitutine, dacă va lovi pământul cu viteze ce se apropie de 40 de km/s, ar avea același impact ca echivalentul a 300 de teratone de TNT, adică de 40.000 de ori mai mare decât detonarea simultană a arsenalului nuclear deținut de țările Pământului.

Dar să ne păstrăm optimismul. Soluții de contracarare există. Un nou studiu care analizează aspectele tehnice al unui astfel de demers spune că da. Putem să o facem.

„Arătăm că omenirea a trecut de un prag tehnologic care previne dispariția noastră ca dinozaurii”, afirmă autorii Philip Lubin și Alex Cohen, cercetători la Universitatea Californiei din Santa Barbara, în studiul lor urcat recent pe serverul preprint Arxiv.

„Constatările noastre arată că evitarea este imaginabilă folosind tehnologia care există astăzi, chiar și cu un avertisment într-o perioadă scurtă de timp de 6 luni”, susțin ei, scrie Universetoday.

Care este soluția?

La fel ca alte studii publicate anterior, noua cercetare analizează metode diferite care au fost imaginate pentru a devia o cometă sau un asteroid, însă Lubin și Cohen s-au axat pe diferiți penetranți explozivi care folosesc „metoda pulverizării” obiectului cosmic.

Cei doi concluzionează că cea mai eficace metodă de a pulveriza un obiect cosmic ce se îndreaptă înspre Pământ este cu ajutorul unor dispozitive nucleare de mici dimensiuni care să fie folosite în penetranți.

Aceștia, alături de rachete grele care urmează să fie finalizate în curând – precum sistemul Space Launch System (SLS) al NASA sau racheta Starship dezvoltată de SpaceX – sunt suficienți pentru a evita o potențială amenințare existențială pentru specia noastră (și vasta majoritate a celor care trăiesc pe Pământ în prezent).

Această metodă nu ar distruge complet cometa sau asteroidul – ceea ce este oricum practic imposibil pentru un obiect de o asemenea dimensiune – ci ar pulveriza o parte a suprafeței obiectului, generând un imbold exploziv și o modificare a vitezei sale.

Acestea ar duce la schimbarea traiectoriei obiectului cosmic, scoțându-l de pe orbita de coliziune cu planeta noastră (să sperăm).

Care este vestea proastă

Prima ar fi o supoziție. Nu avem cum știi dacă națiunile s-ar pune de acord asupra metodelor de pus în practică. Așa cum arată acum radiografia geopolitică a lunii îi vedeți pe ruși colaborand pe americanii. Sau pe chinezi colaborând cu națiunile Vestice?

Mintea cea de pe urmă, rămâne totuși un deziderat.

Faptul că avem în prezent tehnologiile necesare nici măcar nu este o opinie atât de controversată.

A doua problemă ar fi că până în acest moment toate calculele de mai sus sent doar simple…calcule. Nimeni nu a experimentat așa ceva decât la nivel ipotetic.

Rusty Schweickart, un astronaut al NASA, explică faptul că  tehnologiile existente în prezent nu au fost puse laolaltă într-un proiect de sistem pentru a testa sau demonstra că ar putea devia cu adevărat un asteroid.

Totuși, să spunem că acest lucru este pe cale să se schimbe.

La sfârșitul anului trecut NASA a lansat misiunea Double Asteroid Redirection Test (DART), prima misiune-test de apărare planetară.

Ea va demonstra dacă un vehicul spațial poate naviga în mod autonom înspre un asteroid de dimensiuni relativ reduse și se va izbi de acesta pentru a testa dacă el poate fi deviat.

 

 

 

Exit mobile version