Primăria Mangalia menține și în acest sezon estival transportul public gratuit, cu autobuze nepoluante, pentru turiștii care ajung în stațiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp.
Totodată, cu unele excepții, municipalitatea a eliminat taxa de parcare în Mangalia și în toate stațiunile din sudul litoralului.
Achiziționate anul trecut în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, autobuzele electrice circulă pe tot parcusul săptămânii, atât de la gările Mangalia și Neptun către toate stațiunile, dar și pe traseul Mangalia-Olimp și retur, programul de circulație fiind afișat în stațiile de autobuz.
Pe toată perioada sezonului estival, turiștii aflați în vacanță, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel, sau între stațiuni și oraș, anunță Radio Constanța.
Gratuitatea se oferă până la finalizarea proiectului – decembrie 2023, dar primarul Mangaliei spune că va propune Consiliului Local prelungirea măsurii.
”Cele două măsuri, respectiv transportul public gratuit și parcările gratuite, sunt menite să atragă un număr cât mai mare de turiști în stațiunile arondate Mangaliei.
Astfel de inițiative ale municipalității vin în completarea proiectelor de modernizare implementate în stațiuni cu fonduri UE, care au schimbat fața acestora și au atras investiții masive în sectorul privat„, a declarat primarul Radu Cristian.
În ultimii ani, au fost finalizate mai multe proiecte de infrastructură rutieră, pietonală și turistică, printre care modernizarea stațiunilor Neptun-Olimp, Saturn, dar și alte proiecte de reabilitare a falezelor din Mangalia, Saturn și Cap-Aurora.