Site icon Editia de Dimineata

Vești bune pentru bunici! Peste 4,5 milioane de pensionari se vor bucura de noi beneficii

Vești bune pentru pensionari. Peste 4,5 milioane vor putea beneficia şi de tichete de masă, pe lângă alte facilităţi ce le sunt acordate în prezent.

Un proiect de act normativ susține astfel: ”În cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, transmite adevarul.ro.

Pensionari vor primi bonuri de masă în schimbul tichetelor de călătorie neutilizate. Printre beneficiari se vor număra şi cei aflaţi în evidenţele Caselor Sectoriale de Pensii, după cum precizează iniţiatorii actului normativ.

Propunerea legislativă a fost respinsă în primăvara acestui an de Senat, aflându-se în prezent în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

sursa foto: capital.ro

Exit mobile version