Site icon Editia de Dimineata

VEȘTI PROASTE ȘI FOARTE PROASTE. Lockdown din nou, vaccinul Moderna, tulpina din Africa de Sud

Vești proaste și foarte proaste. Știrile serii și ale nopții nu sună deloc încurajator. Din mai multe puncte ale lumii vin informații îngrijorătoare de pe frontul anti-COVID-19. Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat luni seară, într-o alocuţiune televizată, revenirea la ”lockdown” în Anglia, pentru a combate răspândirea noii tulpini a coronavirusului, anunță Le Monde.

Cu peste 75.000 de morți din cauza COVID-19, Regatul Unit este una dintre țările Europei cel mai greu lovită de această maladie, iar situația pare a se agrava în ultimele săptămâni.

CÂT DUREAZĂ LOCKDOWN-UL

Confruntat cu răspândirea alarmantă a noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2, mai contagioase, și cu riscul prăbușirii sistemului de sănătate, premierul britanic Boris Johnson a anunțat carantinarea Angliei până la jumătatea lunii februarie.

Ca la primul lockdown din primăvară, și spre deosebire de al doilea, din noiembrie, acum școlile vor fi închise și vor trece în sistem de predare online încă de marți.

Chiar dacă Parlamentul trebuie să dezbată aceste măsuri, Boris Johnson a cerut populației să urmeze solicitările și regulile impuse imediat, fără ezitare. Lockdown-ul ar urma să intre în vigoare miercuri la ora 00:01.

Dacă vor fi întrunite condițiile, lockdown-ul va fi ridicat la jumătatea lui februarie, când, speră Boris Johnson, toate persoanele de peste 70 de ani vor fi vaccinate grație accelerării campaniei lansate la 8 decembrie și care se desfășoară cu două vaccinuri, cel de la Pfizer/BioNTech și cel de la AstraZeneca/Oxford.

Oamenii îşi vor putea părăsi locuinţele doar pentru cumpărături de strictă necesitate, exerciţii fizice, motive medicale, în caz de abuzuri domestice şi deplasare la locul de muncă dacă nu pot lucra de la domiciliu.

Marea Britanie a înregistrat 58.784 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un nou record de infectări zilnice, conform datelor publicate luni de Ministerul Sănătăţii de la Londra.

S-au înregistrat de asemenea 407 noi decese asociate COVID-19, numărul total al persoanelor ucise de această boală în Marea Britanie de la începutul pandemiei ajungând astfel la 75.431.

UPDATE

Noua carantină impusă în Anglia pentru a stăvili valul de contaminări cu noua tulpină de SARS-CoV-2 va începe să fie ridicată abia din luna martie, a atenţionat marţi un ministru al guvernului britanic.

„Când vom intra în (luna) martie, ar trebui să putem ridica unele dintre aceste restricţii, însă nu neapărat toate”, a avertizat Michael Gove, însărcinat cu coordonarea acţiunii guvernului britanic, la postul Sky News. „Vom face tot ce putem pentru ca pe cât posibil cât mai multe persoane să fie vaccinate, în aşa fel încât să putem ridica progresiv restricţiile”, a spus el.

„Cu cât mai eficient va fi programul de vaccinare (…), cu atât mai uşor va fi să ridicăm restricţiile”, a insistat ministrul, anunţând că săptămânile următoare vor fi „foarte, foarte dificile”.

VACCINUL MODERNA

Din păcate, vești proaste vin și referitor la vaccinul celor de la Moderna. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni seara, la Amsterdam, amânarea până miercuri a deciziei cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva COVID-19, transmite dpa, preluată de agerpres.ro.

Un comitet de experţi EMA s-a reunit luni, cu două zile mai devreme decât era planificat iniţial, pentru a discuta despre aprobarea vaccinului dezvoltat de firma americană Moderna. Unele întrebări legate de acest vaccin rămân deschise, potrivit participantului olandez la acest comitet.

EMA nu a exclus posibilitatea de a nu se ajunge la adoptarea unei decizii înaintea întâlnirii comitetului, programată pentru miercuri.

Vaccinul Moderna a fost deja aprobat în Statele Unite şi Canada.

După ce EMA recomandă vaccinul, Comisia Europeană trebuie să îl aprobe în mod oficial, etapă care nu ar trebui să ia mult timp şi este considerată o formalitate. EMA a autorizat deja în decembrie utilizarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.
Uniunea Europeană a comandat 160 de milioane de doze de vaccin Moderna.

TULPINA DIN AFRICA DE SUD

Ministrul britanic al Sănătății Matt Hancock se declară „incredibil de îngrijorat” de varianta de coronavirus descoperită în Africa de Sud, care a ajuns deja în Regatul Unit, relatează BBC.

Este o problemă chiar mai mare” decât noua tulpină din Marea Britanie, a spus Hancock într-un interviu pentru BBC Radio, citat de Digi24. „E o problemă foarte, foarte gravă”, a adăugat acesta.

Un cercetător de la Universitatea Oxford a spus că există „un mare semn de întrebare” în ceea ce privește eficacitatea vaccinurilor împotriva variantei sud-africane a SARS-CoV-2.

Oamenii de ştiinţă spun că noua variantă sud-africană este diferită de celelalte care circulă în ţară pentru că prezintă multiple mutaţii la nivelul aşa-zisei proteine „spike” folosite de virus pentru a infecta celulele organismului uman.

„Mutațiile asociate cu forma din Africa de Sud reprezintă schimbări substanțiale în structura proteinei”, a explicat cercetătorul de la Oxford, Sir John Bell.

Bell a precizat, la Times Radio, că dacă vaccinul nu va funcţiona şi împotriva variantei sud-africane, acesta ar putea fi adaptat. „Ar putea dura o lună sau şase săptămâni pentru a obţine un nou vaccin”, a spus profesorul.

 

Exit mobile version