CITIRE

Viața uimitoare a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino...

Viața uimitoare a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino. De ce era acesta poreclit „Nababul”

Quae nocent, saepe docent, aceasta era deviza familiei, și anume „ceea ce rănește, deseori e instructiv” sau altfel spus „necazul te învață”. „Avea două însușiri de bază : bogăția și vanitatea”, așa îl descria în două vorbe rămase faimoase memorialistul Constantin Gane pe contemporanul său Gheorghe Grigore Cantacuzino.

Ca descendent al unei vechi familii nobile grecești, menționată prima dată în documente din Țara Românească la începutul secolului al XVII-lea, Gheorghe Gr. Cantacuzino nu putea să fie decât un om mândru. Cu o astfel de însușire de neam străvechi, a preluat și responsabilitatea de a păstra uriașa avere moștenită de generații. A făcut chiar mai mult, a sporit-o cu nemiluita. Averea lui fantastică de care se pomenea a uimit poporul care i-a găsit cea mai potrivită poreclă : Nababul.

Gheorghe Grigore Cantacuzino, caricatură de Nicolae S. Petrescu-Găină | Sursa: wikimedia.org, domeniu public

„În mijlocul unei generații risipitoare, Gheorghe Gr. Cantacuzino a păstrat avutul strămoșesc, cum se păstrează tradițiile, și l-a adăogat prin cârmuire înțeleaptă, închegând aproape iarăș avutul străbunului […] Această însemnată avere, el o socotea drept temelia necesară a strălucirii numelui său istoric […]”, scria istoricul Ioan C. Filitti și nota despre Nabab că se simțea răspunzător pentru a transmite mai departe capitalul și moral, și material, „nu numai neștirbit dar și adăogit”.

Darnic pentru oraș și țară

Gheorghe Gr. Cantacuzino s-a născut în 1833, în București, atunci în Țara Românească. Primele studii le-a făcut la București, apoi, ca mulți alți tineri din familii boierești și avute le-a continuat la Paris. La 20 de ani, cu titlul de doctor în științe juridice, obținut la Paris, se reîntoarce la București. A fost judecător la Tribunalul Ilfov, consilier la Curtea de Apel București (a demisionat ca protest față de politica lui Alexandru Ioan Cuza ; ulterior, a fost unul dintre participanții la „monstruoasa coaliție”, cum a fost numită în presa vremii, favorabilă lui Cuza, alianța dintre conservatori și liberali în scopul îndepărtării domnitorului român). Pentru câteva luni a stat și în fotoliul de primar al Bucureștiului – a impresionat bucureștenii când a renunțat la salariu și a finanțat personal construirea unei fântâni superbe, lucrare semnată de Karl Storck, și care se află acum în Parcul Carol.

Mausoleul Cantacuzino – cimitirul Șerban Vodă din București | Sursa: lectiadeistorie.ro

Ajuns în Guvern, ca ministru al Lucrărilor Publice, a susținut și cu fonduri proprii proiectul statului de a realiza rețeaua de căi ferate. În timpul Războiului de Independență (1877), Gheorghe Gr. Cantacuzino a donat armatei române 50.000 de lei, bani și cereale, gest pentru care a primit o scrisoare de mulțumire chiar din partea regelui Carol I.

Nababul zgârcit

Și totuși, pentru că în buzunare nu ținea niciodată bani, doar chei de la sipetele unde își păstra averea, prin urmare mereu se punea în situația de a le cere birjarilor să-i treacă datoria pe răboj, lumii nu i-a luat mult până când l-a etichetat un zgârcit. Cu toate că nu a rămas niciodată dator birjarilor, dimpotrivă, când le plătea, nu se calicea.

„Gh. Gr. Cantacuzino era în drept să aspire la situațiile cele mai înalte. N’a alergat însă nici odată după ele. I-au venit, în mod firesc, ca un rezultat al constanței sale într’o politică de principii.” – Ioan C. Filitti

Un conservator

A susținut în multe privințe progresul și dezvoltarea țării, dar a rămas un conservator și apărător al marii proprietăți. Nu putea renunța la domeniile lui vaste, le-a păzit ca un cerber, opunându-se cu fermitate oricărei încercări de exproprieri ale moșierilor.

Fântâna Gheorghe Grigore Cantacuzino, Parcul Carol, București | Sursa: wikimedia.org

Palatele Nababului

A construit trei palate. Unul la Florești, în Prahova, făcut în stil rococo de meșteri francezi, după modelul Micului Trianon din grădina Palatului Versailles din Franța. Dacă ar fi fost terminat întocmai după cum a fost imaginat în planurile arhitectului Ioan D. Berindey, ar fi avut 365 de încăperi. Nu s-a întâmplat așa, fiindcă a venit un război mondial, apoi al doilea, după care comuniștii. Acesta este palatul Cantacuzino cu soarta cea mai nefericită.

Castelul Cantacuzino de la Bușteni, inaugurat cu fast de Gheorghe Gr. Cantacuzino în 1911, a văzut fără îndoială multă lume bună, de la regi, regine, prinți, prințese la aristocrați veritabili. S-a văzut însă și jefuit, soartă pe care au avut-o aproape toate aceste vechi proprietăți boierești în perioada comunistă. A fost vândut de moștenitoarea castelului și acum a prins viață.

Palatul Cantacuzino cunoscut cu numele de Palatul Micul Trianon, Florești – Prahova | Credit foto: Nicu Drăgan | Sursa : wikimedia.org

Ne întoarcem la București, pe Calea Victoriei. Aici, pe un vechi loc al familiei Cantacuzino, prins între strada Frumoasei și fostul Pod al Mogoșoaiei, Gheorghe Gr. Cantacuzino a vrut să ridice un palat care să uimească tot Bucureștiul prin măreția lui. Tot arhitectul Berindey a fost cel angajat să facă planurile și, la inaugurare, în 1903, arhitectul a avut toate motivele de a fi încântat de această „falnică clădire” în stil baroc francez.

După zece ani de la acel moment, la început de primăvară, în una din încăperile fastuosului său palat de pe Calea Victoriei, înconjurat de cei mai buni medici ai timpului, Nababul a părăsit această lume. În câteva minute, vestea morții lui s-a răspândit în tot orașul și a ajuns și la Palatul Regal. Toate instituțiile statului au arborat drapelul în bernă și la palatul Cantacuzino au sosit, pentru a-și exprima omagiul, miniștri, politicieni – prieteni și adversari – diplomați. Seara, chiar și regele Carol I a făcut o vizită pentru a transmite condoleanțe familiei.

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei | Sursa: bestofromania.eu

Nababul – Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost înmormântat cu onoruri militare în somptuosul cavou pe care l-a construit în timpul vieții și despre care nora lui, Maruca, scria : „Socrul meu care se mândrea cu acest cavou mai mult încă decât cu celelalte case ale sale, tot orgoliul neamului, ne destinase fiecăruia un loc”.

Grandioasa ceremonie de înmormântare a adunat din Calea Victoriei până la cimitirul Bellu o mulțime impresionantă cum nu mai văzuse Bucureștiul până atunci.

Castelul Cantacuzino de la Bușteni | Sursa: cantacuzinocastle.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. […] Quae nocent, saepe docent, aceasta era deviza familiei, și anume „ceea ce rănește, deseori e instructiv” sau altfel spus „necazul te învață”. „Avea două însușiri de bază : bogăția și vanitatea”, așa îl descria în două vorbe rămase faimoase memorialistul Constantin Gane pe contemporanul său Gheorghe Grigore Cantacuzino. Ca descendent al unei vechi familii nobile grecești, menționată prima dată în documente din […] …read more […]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.