Șaptezeci de cutii de carton, preluate la orele prînzului de la Institutul de Medicină Legală din București. Pe cutii scrie ”Deșeuri biologice”. Așa începe relatarea scurtă, dar încărcată de emoție și tragism, a istoricului Marius Oprea, postată în pagina sa de Facebook. Despre ce este vorba? Cele 70 de cutii de carton preluate de la IML București, marcate ”deșeuri biologice” sunt ”deșeurile” unor vieți răpuse de comunism. Ale unor condamnați politic care au sfârșit în lagărul de la Periprava.
”Deșeuri biologice” deshumate după amar de ani, care se transformă, în fine, din ”deșeuri” în îngeri. Cei 70 de deținuți de la Periprava au avut parte, în sfârșit, de o slujbă de pomenire și de sunetul clopotului unei mânăstiri: Dervent.
Osemintele morților din lagărul de la Periprava, preluate de la IML București, au fost ”deșeuri biologice” ale regimului comunist din România, îngropate la jumătate de metru sub nisip și dezgropate după 8 ani de trudă și de încercări. Morți fără cruce.
Cei morți la Periprava, din cele 70 de cutii cu ”deșeuri biologice”, și-au găsit liniștea după 60 de ani!
Încet-încet, la Periprava este scoasă la suprafață o necropolă a victimelor comuniste. Sunt morți fără cruce, uneori îngropați sumar, dezbrăcați de haine, desculți și uitați acolo. Alteori, familia a venit noaptea și a recuperat trupul soțului sau al tatălui pentru a-l înmormânta cu demnitate. Așa că, uneori, un sicriu gol (asta în cazul puținilor deținuți înmormântați astfel) poate fi un semn bun: că nu toți morții de aici și-au pierdut numele și demnitatea postumă, că rudele nu și-au pierdut memoria, că unii gardieni le-au spus unde se află trupul și au închis ochii să nu vadă când îl recuperează.
Din 2020, investigarea deceselor de la Periprava se desfășoară sub auspiciile Asociației foștilor deținuți politici după ce în anii 2013 și 2015-2019 ele au fost efectuate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, scrie Radio Europa Liberă.
”La Periprava au murit sute de deținuți politici în urma unui regim de teroare și exterminare planificat și aplicat cu multă metodă conform dispozițiilor partidului și gradului ridicat de animalitate al gardienilor. La Periprava moartea a zgâriat adânc pământul. Pe locul fostei colonii genoveze, în perioada comunismului a funcționat un lagăr al morții ale cărui ruine se mai văd și astăzi bântuite de spectrele uitării și ale dispăruților. Lagărul de muncă a fost înfiinţat de Ministerul de Interne în 1957. Deţinuţii erau folosiţi la muncă în zona fluvială, la tăiat stuf şi ridicat diguri. După 1959, adică de când șef acolo a fost maiorul Ion Ficior, acolo au fost aduşi cu precădere deţinuţi politici. Pentru că multă vreme nu au existat dormitoare, deținuții au stat în corturi. S-au construit mai apoi barăci din chirpici și acolo erau dormitoare unde dormeau pe priciuri strâmte 70 de deţinuţi. Aceştia au fost înfometaţi, bătuţi bestial, torturaţi fizic şi psihic, lipsiţi de asistenţă medicală şi supuşi cu sadism unor pedepse dincolo de orice imaginaţie. Uneori erau ţinuţi cu săptămânile în izolator, un beci de beton fără ferestre. Erau hrăniţi cu o porţie de pâine şi apă la două zile. În lunile de iarnă, era normal să moară cam 50-60 de deţinuţi pe lună din cei circa 1200. Erau îngropați în sicrie improvizate din lemn sau, de cele mai multe ori, din stuf. Uneori, erau îngropați pur și simplu”, consemnează aceste orori ale unui sistem criminal, precum cel comunist, jurnaliștii de la Radio Europa Liberă.
În închisorile comuniste româneşti, cât şi în lagărele din celelalte state, rămase sub Cortina de Fier după Cel de-al Doilea Război Mondial, deținuții politic au constituit peste trei sferturi din totalul deţinuţilor.
Ei au fost produsul social al conflictelor care au avut loc după instaurarea noului regim, a cărui deviză era: „Cei care nu sunt cu noi, sunt împotriva noastră!”.
Lagărele de muncă, deşi aparent se presupune că aveau drept scop trimiterea deţinuţilor pentru a presta munca forţată, în multe cazuri, aşa cum este şi cazul celui de la Periprava, reprezentau şi o formă mascată de exterminare, eliminare a deţinuţilor politic.
Periprava a fost un lagăr de exterminare, din cauza, în primul rând, a condiţiilor de acolo.
Iată, mai jos, postarea istoricului Marius Oprea, însoțită de imaginea grăitoare de la sine.
”Cu moartea pre moarte călcînd”, roțile unei dube galbene cu număr de Constanța a trecut azi la ceasul înserării pe sub clopotnița Mînăstirii Dervent. La volan, părintele stareț Andrei. Lîngă el, eu. În dubă, judicios stivuite, șaptezeci de cutii de carton, preluate la orele prînzului de la Institutul de Medicină Legală din București. Pe cutii scrie ”Deșeuri biologice”. În cutii, tot atîtea rînduri de oseminte ale morților din lagărul de la Periprava. Înainte de a ajunge așa, au fost ”deșeuri ideologice” ale regimului comunist, îngropate la jumătate de metru în nisip și dezgropate după opt ani de trudă și încercări, despre care aș putea să fac o teză de doctorat, care să ”plagieze” însăși moartea. Chiar coborîte la rangul de ”deșeuri biologice”, întîmplare care arată cum nu se poate mai clar cum tratează actualul guvern al României dezgroparea victimelor comunismului, a morților fără cruce, cei morți la Periprava și-au găsit după șaizeci de ani liniștea. La mînăstirea Dervent, unde osemintele lor au fost primite, în slujba de pomenire și în dangătul clopotului, șaptezeci de suflete s-au ridicat la cer și, din deșeuri, au devenit dintr-o dată îngeri.