CITIRE

Visul neîmplinit al unui matematician și misterul ...

Visul neîmplinit al unui matematician și misterul din jurul Insulei Paștelui

Nu este insula Lincoln al lui Jules Verne, deși, într-un fel, nu ar trebui să ne împiedice ceva sau cineva să ne imaginăm că ar putea să fie. Dincolo de imaginar, această insulă, despre care voi povesti câte ceva, există undeva în Oceanul Pacific și a primit un nume inspirat de o sărbătoare creștină și așa a rămas – cel puțin pentru europeni.

În aprilie 2019, se împlinesc 297 de ani de când un explorator olandez a descoperit din întâmplare o insulă și a făcut-o cunoscută europenilor. Trimis să găsească Davis Land, despre care navigatorul englez William Dampier credea că este Terra Australis (teritoriul de sud), olandezul a nimerit în cu totul altă parte.

Terra Australis | Sursa foto: libweb5.princeton.edu

Vraja Terra Australis

Între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, una dintre cele mai mari legende ce stârneau interesul și fantezia navigatorilor era existența unui vast continent, Terra Australis, cum era denumirea în latină. Despre acest continent ipotetic, navigatorii își imaginau că înconjura Antarctica și se prelungea departe în El Mar del Sur (Marea Sudului), în Oceanul Pacific.

În secolul al XVII-lea, în Țările de Jos exista un matematician pasionat de astronomie, geografie și teoria navigației, pe nume Arend Roggeveen. Interesat de a explora teritoriul de sud, în 1675 Arend Roggeveen a reușit să obțină aprobarea oficială pentru a porni în expediție. Nu a reușit însă să strângă banii necesari, prin urmare nu a putut face niciodată acea călătorie pe mare. A murit în 1679, dar visul lui a mers mai departe la unul dintre fiii lui, Jacob.

Jacob Roggeveen descoperă Insula Paștelui| Sursa foto: Nederland Monumentenland

Rapa Nui. Insula Paștelui.

Când a pornit în expediția de explorare, în ziua de 1 august 1721, cu trei vase și un echipaj format din peste 200 de bărbați, Jacob Roggeveen avea 62 de ani. În 24 februarie anul următor, a ajuns pe insulele Juan Fernández, în Pacificul de Sud, unde a rămas până în 17 martie.

De acolo, după multe zile pe mare, într-un final oamenii lui Jacob au zărit un țărm. Era în ziua de 5 aprilie când Jacob Roggeveen a pășit pe o insulă necunoscută pe care a numit-o Paasch Eyland,  Insula Paștelui, deoarece a ajuns acolo în duminica acelei sărbători creștine. În realitate, a descoperit insula polineziană Rapa Nui, cum era numită de băștinași, necunoscută atunci europenilor. În limba spaniolă, limba oficială, numele insulei este Isla de Pascua.

Roggenveen a estimat că pe insulă trăiau în jur de 3.000 de oameni și a notat ziua de 6 aprilie, însă a fost 5. După 50 de ani, numeroși navigatori europeni au încercat să găsească insula, dar nu au reușit multă vreme.

Insula Paștelui | Credit foto: jaboczw ; Sursa foto: Pixabay

Departe de lume

Insula Paștelui se află în cel mai estic punct dintre insulele polineziene și e considerată una dintre cele mai izolate comunități din lume – cea mai apropiată zonă locuită este Pitcairn, la peste 2000 de kilometri vest, cu o populație, în 2018, de 50 de oameni. De coasta chiliană – insula aparține de statul Chile – se află la aproximativ 3700 de kilometri. În est, este o insulă mică, Salas y Gómez, însă nu este locuită.

Prima explorare a insulei de către Jacob Roggeveen și interacțiunea cu unii dintre locuitorii săi au dus la conflicte și chiar la moartea unor bărștinași, provocată de olandezi.

Chiar dacă expediția lui Jacob Roggeveen nu și-a atins scopul propus și nu a reușit să găsească acel continent enigmatic, importantă a rămas descoperirea insulei Paștelui. În 1995, aceasta a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO și, după secole, rămâne un loc aparte, misterios, ce continuă să trezească interesul antropologilor, dar și al călătorilor curioși.

Insula Paștelui | Credit foto: ask-mediendesign ; Sursa foto: Pixabay

Fără râuri, doar lacuri vulcanice

Insula Paștelui are o suprafață de 163 de kilometri pătrați – în jur de 24 kilometri în lungime și 12 kilometri pe lățime –, o formă triunghiulară și avea în 2017 o populație de peste 7700 de persoane. Nu sunt râuri, nici ape dulci, doar trei Rano (lacuri vulcanice): Rano Kau, Rano Raraku și Rano Aroi.

Insula Paștelui | Credit foto: SoniaJane ; Sursa foto: Pixabay

Moai

Se estimează că Insula Paștelui este locuită de peste 900 de ani, când navigatori polinezieni au ajuns prima dată pe Rapa Nui. Datorită izolării în care a trăit comunitatea de pe această insulă, locuitorii ei au creat o cultură cu trăsături distinctive, unice, prin figurile umane monolitice, sculptate în piatră, numite moai, și imensele platforme de piatră, ahu. Roggeveen și echipajele lui au fost primii europeni care le-au văzut.

Jacob Roggeveen a notat în jurnalul lui că a găsit „remarcabile, înalte figuri din piatră, cu o înălțime de 30 de picioare (9 metri)”, iar insula are „sol bogat și o climă excelentă”. Jurnalul original al lui Jacob Roggeveen în care a relatat întreaga expediție a fost pierdut; în 1836 a fost găsită o copie făcută după însemnările lui de către scribii companiei ce a susținut financiar întreaga călătorie.

Statuile de pe insulă, cu înălțimi de la patru (cea medie) până la 12 metri și o greutate medie de 14 tone (cea mai mare, cunoscută cu denumirea Paro, cântărește 82 de tone), au fost împărțite în două tipuri, cele ale vulcanului (sculptate din piatra vulcanului Rano Raraku), cu „ochii ce privesc spre cer” și cele cu ochi deschiși, ce domină platformele.

Primii locuitori au insulei au început să construiască platforme și statui – s-au descoperit peste 300 ahu și aproape 1000 moai –, despre care se crede că au fost făcute în onoarea strămoșilor.

Insula Paștelui. Câteva moai au fost acoperite cu pălării din piatră vulcanică de culoarea roșiatică. | Sursa foto: Science News

Deși tradiția locală spunea că statuile au mers singure (au capete mult mai mari decât trupul și cele mai mult nu au picioare,), a fost nevoie de cel puțin 200 de bărbați, în funcție de dimensiunile statuii, pentru a le transporta și așeza în locul dorit.

De-a lungul secolelor, multe statui au fost distruse și apoi reconstruite.

Insula Paștelui, peșteri și petroglife | Surse foto: Visit Chile ; Wikimedia Commons

Peșteri și petroglife

Pe lângă statui, Insula Paștelui are numeroase peșteri și o impresionantă colecție de petroglife.

Peșterile, săpate de lavă, se găsesc pe o distanță de șase kilometri și au fost descoperite destul de recent. Aici au fost găsite săgeți, topoare, diferite ustensile, dar și schelete umane – ceea ce înseamnă că acestea erau locuri de refugiu pentru băștinași.

Petroglifele, desenele gravate pe pietre, au o varietate de forme, chipuri de zei, forme marime sau omul-pasăre, și au fost făcute pe ziduri de locuințe, pe moai, pe pietrele din peșteri – au fost până acum găsite în jur de o mie de locuri ce conțineau peste 4000 de petroglife.

Insula Paștelui, rongorongo | Sursă foto: jstribal

Rongorongo

Pe Insula Paștelui a existat cândva o scriere cu hieroglife numită rongorongo, ce a fost descoperită în 1864 de un preot misionar din Franța, care a și făcut cunoscută lumii această scriere. Nici atunci nu mai trăiau mulți băștinași care să înțeleagă scrierea respectivă, rezervată preoților și oamenilor importanți.

Sunt puține inscripții găsite cu această scriere, considerate sacre, și, în ciuda faptului că au fost făcute numeroase încercări de a le descifra, până acum se pare că nimeni nu a reușit.

Insula Paștelui | Sursă foto: Damn Interesting

Cum și când

Într-un ghid National Geographic, se menționează că este un miracol cum au putut ajunge prima dată polinezieni pe această insulă atât de izolată. Astăzi, evident, lucrurile sunt puțin diferite, se ajunge ceva mai ușor, dar asta înseamnă un zbor lung (la întoarcere, zborul este ceva mai scurt, datorită curenților de aer).

Cine își dorește să viziteze Insula Paștelui, poate merge în sezon, din ianuarie până în martie, când temperatura este ridicată, de vară. Mulți merg în februarie, atunci când are loc și un festival dedicat tradițiilor băștinașilor (prețurile sunt mult mai ridicate).

Chiar dacă în sezonul rece aerul ar putea să fie ceva mai aspru (totuși, temperatură medie atinge un maximum de 22 grade, iar cea minimă de 14 grade), avantajele principale în această perioadă sunt prețurile mai bune și numărul mult mai redus de turiști. Dezavantajul major – ploile de sezon.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.