Site icon Editia de Dimineata

Vocea lui Albert Einstein a fost sintetizată pentru a fi împrumutată unui program de inteligență artificială

Albert Einstein devine digital și vocea sa a fost sintetizată pentru a fi împrumutată unui program de inteligență artificială, relatează agenția de presă italiană ANSA. Este rezultatul experimentului a două companii care, dând viață vocii inventatorului Relativității generale, își propun să pună bazele conversațiilor interactive între ființele umane și inteligența artificială.

Prima companie, Aflorithmic, este activă în producția de conținut audio și colaborează cu UneeQ, care se ocupă cu crearea de platforme digitale pentru a realiza un prototip de inteligență artificială care să permită comunicarea în mod interactiv.

Alegerea vocii pentru inteligența artificială a căzut pe figura iconică a lui Einstein, datorită „reputației sale de geniu, căruia mulți ar fi dorit să îi adreseze întrebări, dacă l-ar fi putut întâlni personal”, scriu cele două companii. Obiectivul „este de a oferi utilizatorilor posibilitatea de a adresa platformei digitale întrebări practice despre viața și știința lui Einstein, la fel ca și cum ar vorbi cu celebrul fizician”.

Este o probă de principiu și, din acest motiv, este important să fim cât mai realiști posibil. Așa am ales să pornim de la înregistrările istorice ale vocii lui Einstein. O voce „amabilă, reflexivă, lentă și cu un puternic accent german”, observă autorii proiectului. Timpul de răspuns este foarte bun, a fost redus de la 12 secunde la mai puțin de trei secunde.

Sursa foto: Jackie Ramirez de la Pixabay
Exit mobile version