Site icon Editia de Dimineata

Volumul „Bunicul meu, Regele Mihai” va fi lansat de Principele Nicolae la Oradea

În organizarea Clubului Lions Oradea, Principele Nicolae al României va lansa la Oradea volumul „Bunicul meu, Regele Mihai”.

Evenimentul va avea loc în data de 30 mai, de la ora 18.30, la Teatrul „Regina Maria” și este ocazionat de împlinirea a 25 de ani de Lions la Oradea. Organizatorii evenimentului vor profita de prezența Principelui la Oradea și-l vor invita la câteva întâlniri cu elevii orădeni.

Acestea vor avea loc în zilele de 30 și 31 mai. Astfel, în prima parte a zilei de 30 mai, Principele Nicolae se va întâlni cu elevii Colegiilor „Emanuil Gojdu” și „Mihai Eminescu” din Oradea, scrie Bihon.

Tot în 30 mai, de la ora 18.30, va fi lansată cartea „Bunicul meu, Regele Mihai”, publicată în anul 2021 la editura „Vremea”, al cărui autor este Principele Nicolae al României.

Lansarea va fi urmată de vizionarea filmului „Regele Mihai, drumul spre casă”, tot la Teatrul „Regina Maria”. Documentarul a fost realizat de History Chanel și a fost difuzat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României.

A doua zi, pe 31 mai 2023, principele se va întâlni cu elevii de gimnaziu de la Școlile Gimnaziale „Oltea Doamna” și „Winnie Academy”.

Evenimentele organizate la Oradea fac parte dintr-un proiect național al Asociației Principele Nicolae, intitulat: „Istoria Regalității în Școlile din România”.

Exit mobile version