Site icon Editia de Dimineata

Vremea se răcește. Cod galben de viscol. În București ninge

Sursa: renasterea.ro

Meteorologii au emis duminică o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite pentru opt judeţe din sud-estul ţării, începând de luni de la ora 6:00 și până marţi la ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în sud-estul ţării, temporar vor fi precipitaţii, mai ales ninsori, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55-65 km/h şi local va fi viscol.

Se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Dobrogea continentală.

Pe litoral şi în Deltă precipitaţiile vor fi mixte, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

Cod galben

Se vor afla sub cod galben judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.

Vremea se va răci și va ninge și la București

Potrivit meteorologilor, vremea va fi închisă şi se va răci și în Capitală, iar temporar vor fi precipitaţii, mai ales ninsori. Este posibil să se depună strat de zăpadă de 1-3 cm, în intervalul luni, ora 6:00 – marţi, ora 10:00, conform prognozei speciale pentru Bucureşti emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei de luni (28 februarie), când la rafală vor fi viteze în general de 50-55 km/h. Temperatura maximă va fi de 2-3 grade, iar cea minimă de minus un – zero grade.

Exit mobile version