Site icon Editia de Dimineata

Vremea se strică. Cod Galben pentru București și opt județe

sursa: romaniatv.net

Atenționarea Cod galben, valabilă de marți, ora 23:00 până miercuri la ora 23:00, anunță ninsori însemnate cantitativ în jumătatea de sud-est și viscolite în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei.

Local în jumătatea de sud-est a țării vor fi intervale cu ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă neuniform și consistent.

În Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei vântul va avea rafale în general de 55…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Alerta vizează Capitala și județele Galați, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Călărași, Giurgiu și Teleorman.

În regiunile estice și sud-estice vântul se va intensifica treptat și local vor fi rafale în general de 50…60 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură rafalele vor atinge în general 55… 65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 75…85 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.

Cod Galben pentru București și opt județe. București – zăpadă de 12 cm

Vremea va fi închisă în Bucureşti, iar începând de marţi seară și până miercuri după-amiază se vor semnala precipitaţii, la început lapoviţă, apoi va ninge şi se va depune un strat de zăpadă.

Potrivit prognozei speciale emise de ANM, începând din seara zilei de marţi (26 ianuarie) şi până în după-amiaza zilei de miercuri (27 ianuarie), temporar se vor semnala precipitaţii la început sub formă de lapoviţă, apoi va ninge şi se va depune strat de zăpadă neuniform, în general, de 8-12 cm.

Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări, care vor atinge la rafală 35 – 40 km/h. Temperatura minimă de miercuri dimineaţa va fi -1 – 0 grade Celsius, iar maxima va fi de 1 – 2 grade. În noaptea de miercuri spre joi (27/28 ianuarie), temperatura va scădea spre -3 şi -1 grad Celsius.

 

Exit mobile version