Site icon Editia de Dimineata

YouTube gândește pozitiv. Renunță la „dislike”

YouTube nu va mai afişa sub clipurile video numărul aprecierilor negative („dislike”-uri), ci doar al celor pozitive.

Funcţia propriu-zisă nu va dispărea, însă, utilizatorii putând în continuare să voteze negativ creaţiile care nu le plac, iar creatorii de conţinut vor putea vedea în Studio numărul de reacţii negative din dreptul fiecărui video.

YouTube spune într-o postare de pe blogul său că a decis să ascundă aprecierile negative pentru a promova o relaţie respectuoasă între utilizatori şi creatori şi pentru a evita aşa-numitele atacuri cu dislike-uri care îi vizează uneori pe unii creatori de conţinut.

Platforma video experimentează de mai mult timp cu ascunderea numărului de dislike-uri. În fapt, creatorii de conţinut aveau şi până acum opţiunea de a ascunde numărul de dislike-uri la anumite clipuri.

Acum, însă, ascunderea numărului aprecierilor negative se va aplica la nivelul întregii platforme, în mod implicit, fără să mai fie doar o opţiune pe care creatorii o pot sau nu folosi.

Exit mobile version