16 octombrie 2021, 11:35

Zburdalnica bătrânețe a unui boier «de tip vechi»: „Și Ieșul uimit află că Iancu Prăjescu se căsătorește”

„Urmașul unei vechi și strălucite familii boierești pământene din Moldova, acesta a fost unul dintre tipurile cele mai curioase ale Ieșului de la sfârșitul celui de al treilea sfert al veacului trecut.”

Casa acestui boier moldovean a fost una dintre cele mai ospitaliere în Iașul din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Mai mereu asaltată de oaspeți petrecăreți, nu avea „pretenție la chic și la eleganță europeană”, își amintea și scria Radu Rosetti din prima tinerețe.

Se petrecea mult la Iancu Prăjescu, boierul moldovean care, pornit prin Europa cu nevasta, a ținut conștiincios un fel de jurnal. Nu a notat locuri văzute sau întâmplări din voiajul lui european din anul 1864.

Așa-zisul jurnal a fost unul banal și practic, în care boierul moldovean și-a însemnat cheltuielile făcute zi cu zi din fiecare loc pe unde a trecut și poposit.

Radu Rosetti (14 septembrie 1853 – 12 februarie 1926) l-a cunoscut pe cuconu’ Iancu și, în Amintirile lui, a lăsat câteva povești spumoase despre acest boier moldovean „de tip vechi”.

Un boier moldovean de altădată: cinstit și iubitor de țară

Născut în penultima decadă a veacului al XVIII-lea, Iancu Prăjescu reprezenta tipul vechiului boier moldovean, „cu frica lui Dumnezeu, cinstit, iubitor de țară și de obiceiurile ei”.

Cât despre cultura lui, „era foarte puțin lucru”, zicea Radu Rosetti. Nici măcar franțuzește nu știa boierul Prăjescu – a confirmat fără voie în însemnările lui de călătorie la Paris, prin felul original în care notase denumirile locurilor –, poate învățase prin tinerețile lui ceva grecește, dar când l-a cunoscut Rosetti fără îndoială că uitase și această limbă, în cazul în care ar fi știut-o cândva.

Bun gospodar, bun la inimă și isteț

Iancu Prăjescu a avut însă o altă calitate mai de folos. El moștenise de la părinți „o avere frumoasă, dar nu mare”, pe care, cu timpul și iscusința lui în a fi chibzuit și strângător, poate ceva mai mult, a reușit cu vrednicie să o sporească. Radu Rosetti îl caracteriza:

Fusese gospodar bun şi harnic, de acei care se lăudau că coada vacii nu are nici o taină pentru ei, călăreţ îndrăzneţ şi puşcaş bun, ahotnic mare de vânat. Inteligenţa lui era moderată, dar bunul simţ nu-i lipsea şi chiar cel mai şiret din evrei n-ar fi fost în stare să-l înşele la o vânzare de pâne, de vite sau de lemne.

Era bun la inimă, cum este moldovanul îndeobşte, şi, dacă nu pot zice că avea reputaţia să fie darnic, era primitor cu toţi sămenii lui.

A avut se pare și norocul să fie un om viguros: „La vârsta de optzeci de ani împliniți, era încă sănătos și voinic, în stare să facă pe jos plimbări care ar fi ostenit pe mulți tineri”.

Un unchi burlac și cu avere, un nepot destrăbălat

Din spusele lui Rosetti, cuconul Iancu a fost burlac până ce trecuse bine de șaptezeci de ani. Ceea ce i-a dat mari speranțe de moștenire unui nepot, Iorgu Prăjescu, om însurat și cu copii, bărbat cinstit, dar mare crai. Despre el, Radu Rosetti povestea:

Se căsătorise cu o nepoată a mitropolitului Sofronie Miclescu, femeie cu oarecare avere, dar lipsită de frumuseță, dar el însă se mângâia de această lipsă cu altele, pe care le ținea cu banii ei. Această viață destrăbălată îl sili să vândă moșia cumpărată tot cu banii soției și să trăiască din ceea ce-i rămăsese din acea vânzare. Toată nădejdea lui pentru viitor era că moșu-său, Iancu, va închide ochii în curând și că va moșteni frumoasa lui avere. Soția murindu- i curând după vânzarea moșiei, viața lui destrăbălată nu mai cunoscu nici un frâu.

Iancu i-a făcut de mai multe ori cunoscut faptul că nu va primi nimic de la el „dacă urmează să bată la tălpi puținul ce i-a rămas, lăsându-și copiii pieritori de foame”.

Mesajele bătrânului Iancu erau luate în derâdere de nepot. Într-o zi, i-a spus în glumă unui mesager: „Să vezi că mâni-poimâni te trimite să-mi zici că, dacă nu mă cumințesc, se căsătorește și face o droaie de copii!”

„Nu trecură decât puține săptămâni și Ieșul uimit află că Iancu Prăjescu se căsătorește cu o domnișoară de familie bună.” (Radu Rosetti) | Imagini: Mrs Hall | Collette Hughes, via Pixabay

„Și iar s-a înșălat amar!”

În rău ceas s-a nimerit să vorbească Iorgu Prăjescu:

Nu trecură decât puține săptămâni și Ieșul uimit află că Iancu Prăjescu se căsătorește cu o domnișoară de familie bună, dar nu prea tânără și săracă.

Iorgu Prăjescu se căi amar de cuvântul scăpat cu atâta ușurință, dar îi rămânea încă nădejdea că această căsnicie nu va fi binecuvântată cu copii.

Și iar s-a înșălat amar!

Doftori, babe, leacuri și speranțe

După vreo doi ani de la însurătoare, Iancu nu doar că nu avea gânduri de moarte, dar era tot mai hotărât să aibă copii. Făcea în fiecare dimineață o plimbare lungă, cu pași voinici, purta șapca cu cozoroc de care nu s-a putut despărți, avea perucă neagră și „își cănea mustețile”.

Umblase pe la cei mai destoinici medici din țară, „pe lângă număroase babe”, de la care primise tot felul de leacuri, „unele materiale, altele spirituale, dar copiii nu veneau…”

Un doctor i-a zis să-și ia nevasta și să meargă la băi, la Gastein, acolo unde se duceau „toți împărații bătrâni care se găseau în stări asemănătoare în care se afla cuconu’ Iancu”. Și Iancu Prăjescu a luat-o pe Profira și au pornit cu nădejde la băile de la Gastein.

„Cât a stat la Gastein cuconu’ Iancu a urmat sfatul țiganului, stricând astfel incalculabili kilogrami de fragi de pădure…” (Radu Rosetti) | Imagine: lillaby / via Pixabay

„Măi Dumitrache, ce crezi tu să fie «Erdbeerkur»?”

Medicul de la Gastein i-a recomandat să încerce eine Erdbeerkur (o cură de fragi).

Cum cuconu’ Iancu nu știa „un cuvânt nemțesc”, s-a găsit să ceară sfatul „credinciosului lui fecior țigan” pe care l-a luat cu el, nota Radu Rosetti și relata „discuția” celor doi despre Erdbeerkur, așa cum i-a fost istorisită:

– Măi Dumitrache, ce crezi tu să fie «Erdbeerkur» aceea pe care m-o sfătuit doftoru s-o fac?

– De, cucoane, răspunse țiganul după ce se scarpină pe cap și se gândi câtva, «kur» știm cu toții ce este şi «Erdbeer» însamnă fragi, căci în fiecare zi aud cum le strigă fetele care vin cu panere pline și văd cum le cumpără stăpânul hotelului și mulți din musafiri.

Și țiganul tăcu, mândru că a putut lămuri stăpânului său o prescripție a medicului ce nu o putuse pricepe.

– Atunci, zise cuconu’ Iancu, tu ești de părere ca să pun fragi la…

– Cred, zise țiganul, ca în fiecare dimineață să te așăzi pe o baie de șăzut plină de fragi.

Și așa se făcu; cât a stat la Gastein cuconu’ Iancu a urmat sfatul țiganului, stricând astfel incalculabili kilogrami de fragi de pădure, dar nu se ivi semn de copil nici după trecere de luni.

„Și nu voi pune la îndoială că, precum istorisea cu atâta bunăvoință cuconu Iancu, paternitatea lui era fără îndoială datorită efectului binefăcător al băilor de mare și al scoicilor de la Ostanda.” (Radu Rosetti)

„Cât mai multe stridii și câte scoici va putea”

Cuconul Iancu a făcut orice, dar nu a renunțat. Întors la Iași, după ce Erdbeerkur nu a dat rezultatul așteptat, a început să umble din nou pe la medici. Unul i-a spus să meargă la Ostende (Oostende), „cu recomandare expresă să mănânce cât mai multe stridii și câte scoici va putea”.

S-au dus și… minune:

Puţin după întoarcerea lor în țară, tânăra soție a putut să deie lui cuconu’ Iancu vestea, de atâta așteptată, că va fi mamă. Vă închipuiți pe de o parte bucuria bătrânului, pe de alta deznădejdea nepotului, a cărui situație financiară se făcuse din ce în ce mai grea. Cuconu’ Iancu ori cui întâlnea îi zicea cu cea mai adâncă convingere:

– Cine vrea să aibă copii la Ostanda să meargă.

O minune mare. Și încă una și mai mare. | Imagine: OpenClipart-Vectors / via Pixabay

O minune. Și încă una

Ieșenii nu împărtășeau această convingere a lui Iancu, dar, preciza Radu Rosetti, „aceasta nu e treaba mea și nu-mi bat capul cu cauzele lor și nu voi pune la îndoială că, precum istorisea cu atâta bunăvoință cuconu Iancu, paternitatea lui era fără îndoială datorită efectului binefăcător al băilor de mare și al scoicilor de la Ostanda”.

Minunea mai mare a fost când s-a întâmplat încă o dată: după vreo doi ani, Profira a mai născut o fetiță.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Olteanu Mioara

    16 iulie

    Interesant, ușor și plăcut de citit , mi-a plăcut foarte mult !!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.