Se împlinesc 33 de ani de la revolta muncitorilor brașoveni, un eveniment major, care a repus România, deopotrivă, pe harta opoziţiei împotriva comunismului din Europa Răsăriteană, dar și pe cea a terorii, care le-a adus românilor speranța. O zi care nu se poate uita. Căci, nu-i așa, cine uită nu merită.
Noaptea, ca nemulțumiții
În noaptea de 14-15 noiembrie 1987, mai multe sute de muncitori de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov au încetat lucrul, ca urmare a primirii întârziate şi mult diminuate a salariilor, se arată într-un articol publicat de „Caietele CNSAS”, nr.4, din 2009.
A doua zi, pentru că nu au obţinut explicaţii satisfăcătoare de la şefii lor, o parte dintre ei a ieşit din întreprindere şi s-a îndreptat spre sediile judeţean şi municipal ale Partidului Comunist din oraş. Pe parcurs, li s-au alăturat mai multe mii de persoane, pentru că nemulţumirile exprimate coincideau cu cele ale oricărui locuitor al Braşovului, cuprinzând solicitări sociale şi, treptat, politice.
”Focurile bucuriei”
Pentru prima oară după foarte mult timp, pe străzi au răsunat versurile vechiului cântec patriotic „Deşteaptă-te, române!”. Şi ca o noutate absolută, s-a strigat „Jos dictatorul!”, „Jos ticăloşii!”.
Spre deosebire de protestele din Valea Jiului din 1977, unde muncitorii l-au chemat pe Nicolae Ceauşescu să le satisfacă revendicările, la 15 noiembrie 1987 la Braşov, „conducătorul” era considerat răspunzător de situaţia în care se ajunsese, iar mulţimea a distrus simbolurile puterii, afişate peste tot. Este vorba despre steaguri ale partidului şi portrete ale şefului statului, pe care mulţimea le-a transformat în „focuri ale bucuriei”.
Forţele de ordine au intervenit cu întârziere, din cauza încercărilor de stingere a protestului cu ajutorul activiştilor de partid, dar şi pentru că supravegheau secţiile de vot (erau organizate alegeri pentru consiliile locale). Atunci s-au produs primele arestări, care au continuat în zilele următoare, anchetatorii veniţi din mai multe judeţe interogând sute de persoane la Braşov şi apoi la sediul I.G.M. din Bucureşti.
Simulacrul de proces
Negând caracterul politic al protestului, anchetatorii au selectat un lot de 61 de persoane, care au fost judecate într-un simulacru de proces, la 3 decembrie, la Clubul I.A.Bv., şi condamnate pentru „acte de huliganism”. Alături de cei 61, au fost deportate din Braşov alte câteva persoane (participanţi la revoltă sau care îşi exprimaseră solidaritatea cu gestul muncitorilor), care până la evenimentele din decembrie 1989 au fost urmărite permanent de Securitate, vieţile lor şi ale familiilor lor schimbându-se de o manieră categorică.
Curajul muncitorilor de la I.A.Bv. a repus România pe harta disidenţei europene. Astfel, unele organisme şi publicaţii internaţionale şi-au intensificat reacţiile şi comentariile negative la adresa regimului comunist din ţară.
În 1987, în România existau toate condițiile descătușării nemulțumirilor cetățenilor
Unele opinii contestatare exprimate atunci demonstrau că la sfârşitul anului 1987, în România existau toate condiţiile descătuşării nemulţumirilor cetăţenilor, prin recurgerea la acte de violenţă la o
scară nemaiîntâlnită.
Despre 15 noiembrie 1987, de-a lungul timpului, s-au putut auzi cele mai importante voci, ale victimelor și martorilor. Datorită lor știm, în bună măsură, ce s-a întâmplat atunci. Tabloul, însă, nu poate fi nici pe departe complet fără arhitectura represiunii, care a transformat un protest spontan într-o „acțiune anarhică” a unor „huligani”.
Aparat masiv de represiune
Deschiderea accesului la arhivele comunismului a făcut posibilă lămurirea mecanismelor de „expertiză” și decizie ale puterii, care antrenează vinovății structurale ale oficialilor Partidului, Ministerului de Interne și Securității, un masiv aparat de represiune construit să apere regimul național-comunismului ceaușist.
Departe de a fi fost doar o criză sindicală locală, revolta din 15 noiembrie 1987 a avut capacitatea să scoată la iveală natura aparatului represiv din anii ’80, brutalitatea anchetelor, consolidarea instrumentului fricii difuze, amplificarea suspiciunii și, în final, falimentul profund al politicii economice și sociale a Partidului Comunist, reamintesc cei de la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS).
În urma demonstrației din 15 noiembrie 1987, Departamentul Securității Statului a emis o serie de ordine privind controlul strict al participanților, al rudelor și cercurilor lor de prieteni și pentru supravegherea canalelor prin care știrile despre ceea ce s-a întâmplat la Brașov puteau fi difuzate în țară și în străinătate.
Represiunea sistematică s-a desfășurat până în decembrie 1989.
Deşi România va fi ultima ţară din Europa de Est care se va scutura de regimul comunist, prin Revoluţia din 1989, aceasta a avut drept printre cauze volatilitatea socială şi economică a ţării de la sfârşitul anilor ’80. Revolta de la Braşov din 15 noiembrie 1987 reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceauşist.