Prin promulgarea, de către președintele Klaus Iohannis, a legii prin care se declară 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni, se instituie, anual, un moment de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor.
Ce se petrece la 16 august
Conform legii, în această zi vor fi iluminate în roșu, între orele 20.00-24.00, următoarele clădiri: Parlamentul României, Guvernul României, sediile autorităților publice centrale și locale, Arcul de Triumf din București, Biserica bucureșteană „Sfântul Gheorghe” – Nou, ctitorită de Sfântul Constantin Brâncoveanu, și Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în apropierea Capitalei.
Aceasta se va face „în semn de conștientizare de către cetățenii români a violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt supuși și astăzi creștinii în lume”, se menționează în lege.
Cu prilejul acestei zile se pot organiza manifestări publice și pot avea loc slujbe religioase, în locurile în care se desfășoară evenimente comemorative autorizate.
Realitatea
Organizația Open Doors avertizează că 1 din 8 creștini trăiesc în țări cu un înalt nivel de persecuție.
Într-un top realizat de organizație, pe locul întâi din punct de vedere al intensității și cruzimii persecuției creștinilor se situează Coreea de Nord, în care „credința” oficială este ateismul combinat cu un fel de cult al personalității conducătorului de stat, amintește basilica.ro.
Tragedie a istoriei neamului românesc
La 15 august s-au împlinit 306 ani de la moartea, la Constantinopol, a Voievodului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele său, visternicul Ianache Văcărescu, una dintre cele mai mari tragedii pe care le-a înregistrat zbuciumata istorie a neamului românesc.
Tocmai pentru a cinsti memoria Brâncovenilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, iar Calendarul ortodox marchează sărbătoarea Sfinţilor martiri Brâncoveni (declaraţi sfinţi la 20 iunie 1992, de către Biserica Ortodoxă Română), fiind prăznuiţi la 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Portretul Domnitorului Constantin Brâncoveanu, încadrat de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, în imagine fiind reprezentată şi stema Ţării Româneşti (gravură de Alessandro Dalla Via, după un desen de Pietro Uberti).
DEL CHIARO, Anton Maria. Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia : con la descrizione del paese ; natura, costumi, riti, e religione degli abitanti : annessavi la tavola topografica di quella provincia, dove si vede ciò, che è restato nella Valachia agli Austriaci nel Congresso di Passarovitza.
In Venezia : per Antonio Bortoli, 1718.
Biblioteca Naţională a României, Colecţii Speciale, Cabinetul de Bibliofilie.
Născut din părinți de seamă
Constantin Brâncoveanu, acest binecredincios şi iubitor de Hristos domnitor al Ţării Româneşti, s-a născut la anul 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar după mamă fiind nepot de soră al domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia oară, în întregime, Sfânta Scriptură în limba română.
În 1655, tatăl lui este ucis în răscoala seimenilor și a dorobanților împotriva domnului Constantin Șerban, în timp ce Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un alt copil, notează radioromaniacultural.ro.
Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino († 1716), un foarte învăţat boier al vremii sale.
Învățătură aleasă
Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă, Brâncoveanu învățând, printre altele, greaca, latina și slavona.
Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe.
După moartea domnitorului Şerban Cantacuzino, în 29 octombrie 1688, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către mitropolitul Teodosie.
În ierarhia boierească
Intrând în ierarhia boierească, Brâncoveanu a fost trimis, în 1674, de domnul Gheorghe Duca la Brașov, ca să îi convingă pe boierii refugiați acolo să se întoarcă în țară.
Tot în 1674, s-a căsătorit cu Marica, fiica lui Neagoe din Popești, la rândul său fiul fostului domn Antonie din Popești. Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și șapte fiice, Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda.
În 1676, domnul Ţării Româneşti a participat cu o oaste, însoţită de Brâncoveanu, la asediul Cehrinului.
În septembrie, la întoarcerea din luptă, află că unchiul său Șerban Cantacuzino fugise la Adrianopol de Gheorghe Duca, apoi Șerban a obținut, la Constantinopol, mazilirea domnului și numirea proprie, în 1678, pe tronul Țării Românești.
Ca urmare, unchiul său îl numeşte în ianuarie 1679 în dregătoriile de agă, ispravnic al scaunului București și mare postelnic.
Negocieri la Constantinopol
În anul 1681 poartă discuții, la Constantinopol, în numele unchiului său, cu Ladislau Csàki și Cristofor Pasko, dușmanii domnului transilvănean Mihai Apafi, cei doi asumându-și prin semnătură ca după răsturnarea lui Apafi să restabilească în Transilvania legea românească, religia ortodoxă și să îl repună în funcție pe mitropolitul Sava Brancovici.
După extinderea de până în anul 1683, Imperiul Otoman, sub suveranitatea căruia era Țara Românească, pierde rând pe rând Ungaria și Transilvania, dar situația Țării Românești nu permitea înlăturarea vasalității turcești.
La 9 martie 1688, domnul Șerban Cantacuzino, alături de stolnicul Constantin, Mihai Cantacuzino și ginerele Constantin Brâncoveanu, depuneau jurământul de credință față de austrieci, în fața solilor imperiali.
Domn al Țării Românești
la 29 octombrie 1688, domnul Șerban Cantacuzino a murit, iar Constantin Brâncoveanu devine domn al Ţării Româneşti.
După preluarea domniei, Brâncoveanu trimite soli la Viena, pe 10 decembrie 1688, iar pe 30 ianuarie 1689 aceştia ajung la următorul acord: Țara Românească renunța la toate legăturile cu Poarta și reînnoda atârnarea față de Ungaria, condusă de împăratul Austriei.
Se pare că solii au depăşit mandatul verbal dat de domnitor astfel că Brâncoveanu îl pedepseşte pe unul dintre aceştia, boierul Șerban Vlădescu, fapt care i-a iritat pe imperiali, care aveau nevoie de resursele Țării Românești pentru a-și întreține trupele din regiune.
Răzbunare
Aceştia decid să uzeze de forţă, şi ducele de Baden invadează Țara Românească dinspre Cerneți, la începutul lui noiembrie 1689, acțiune coordonată cu invazia generalului Heissler dinspre nord, prin pasul Bran.
Brâncoveanu plăteşte tribut conform acordului din ianuarie 1688, fiind nevoit să accepte iernarea în țară a 12 regimente și să predea armatei austriece 1500 de cai.
În paralel, domnul solicită ajutorul tătarilor și turcilor, o incursiune a tătarilor fiind preferabilă jafului neîntrerupt de săptămâni al cătanelor.
În ianuarie 1690 tătarii au intrat în țară, iar Heissler se retrăgea peste graniță.
Brâncoveanu porneşte o ofensivă
Brâncoveanu porneşte o ofensivă pentru a elimina oastea imperială, astfel că ajutat de turci și de curuții comandați de pretendentul la tronul Transilvaniei, Emeric Tököli, duc Bătălia de la Zărneşti, generalul Heissler fiind luat prizonier, iar Tököli fiind încoronat principe al Transilvaniei.
A fost momentul în care relaţiile lui Brâncoveanu cu Înalta Poartă aveau să se refacă.
În iunie 1693, turcii și tătarii aveau să invadeze Ardealul prin Muntenia, iar Brâncoveanu a mers la vizirul Rusciuc.
În 1695, sultanul Mustafa al II-lea a pornit într-o expediție în Ungaria, a cucerit Lipova, iar lui Brâncoveanu i-a revenit sarcina de a apăra Dunărea la Cerneți, misiune realizată cu succes.
După tratativele încheiate cu Tratatul de la Karlowitz, din 26 ianuarie 1699, s-a restabilit un echilibru în Peninsula Balcanică între austrieci și otomani.
Complot
În 1702, după ce l-a primit cu mare fast pe ambasadorul britanic la Constantinopol William Paget, aflându-se la Mânăstirea Brâncoveni, domnul Țării Românești a fost informat despre schimbarea marelui vizir cu Mustafa Pașa Taltaban, cunoscut pentru cruzimea și lăcomia sa. Acesta a primit un consistent plocon de numire în funcție, însă în scurt timp a fost omorât și înlocuit cu Rami Efendi.
În anul 1703, Constantin Brâncoveanu află că o grupare din care făcea parte și Alexandru Mavrocordat complota împotriva sa, iar refuzul domnului de a plăti unui muftiu 50 de pungi de bani a agravat situația.
În luna mai 1703, Brâncoveanu merge la Adrianopol alături de stolnicul Cantacuzino, toți boierii mari, mitropolitul țării, medicul Iacob Pylarino, în total 1500 de persoane.
Haraci
Ajuns în Adrianopol, a fost primit de vizir, care l-a anunțat că Imperiul Otoman crește haraciul de la 280 de pungi la 520, decizie care a trebuit acceptată.
Însă, deşi prevăzător până peste limită, Brâncoveanu nu a putut anticipa comportamentul boierilor săi.
Astfel, spătarul Toma Cantacuzino, rudă cu Brâncoveanu, decide să acţioneze după bunul plac, în ciuda dispoziţiilor lui Brâncoveanu, trece cu o parte din oastea călare la ruşi, în încercarea de a-i ajuta să cucerească Brăila, ruşii câştigă bătălia, însă apoi cad la pace cu turcii.
Bănuit de trădare
Această acţiune a lui Toma Cantacuzino, precum şi uneltirile de la Înalta Poartă ale stolnicului Constantin Cantacuzino, care îl dorea la conducerea Ţării Româneşti pe fiul său, Ştefan, averea lui Brâncoveanu, cât şi cei patru descendenţi ai săi pe linie masculină, au făcut ca turcii să îl bănuiască pe Brâncoveanu de trădare şi a dus în cele din urmă la moartea domnitorului şi a celor patru copii ai săi.
În 23 martie 1714, fără a bănui nimic, Brâncoveanu îl primeşte la Bucureşti pe trimisul sultanului, capugiul Mustafa-aga, unul dintre cei mai vechi prieteni ai săi.
Primit în divan, acesta îi pune pe umăr domnitorului român năframa de mătase neagră, semn al mazilirii, iar în contextul ameninţării cu năvălirea tătarilor, nici unul dintre boierii prezenţi nu s-a opus în niciun fel. Pe tron a fost urcat nimeni altul decât Ştefan Cantacuzino.
Încarcerați la Constantinopol
Brâncoveanu alături de cei patru fii ai săi şi de Ienache Văcărescu, aveau să fi duşi la Constantinopol (Istanbul) şi încarceraţi la închisoarea Yedikule.
În acea zi, a fost decapitat mai întâi capul clucerului, apoi Brâncoveanu a fost obligat să asiste la decapitarea, rând pe rând, a copiilor săi, el fiind condus ultimul către eşafod. Aflat sub o teroare cumplită, Brâncoveanu îşi declară averea, inclusiv moşiile şi depozitele de bani din străinătate, întreaga avere, în afara proprietăţilor din Transilvania, fiind confiscată.
Pedeapsa capitală
Mai mult, vizirul Gin Ali Paşa hotărăşte pedeapsa capitală pentru Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi pentru clucerul Ienache Văcărescu, sfetnicul de încredere al fostului domn. În mod ironic, execuţia a fost hotărâtă pentru 15 august 1714, exact data în care Brâncoveanu împlinea vârsta de 60 de ani.
Gheorghe Şincai relata despre acel moment „Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut ! Să nu ne pierdem însă sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei ! Să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare.”
Pe plan intern, Țara Românească sub Constantin Brâncoveanu a cunoscut mai ales după încheierea Păcii de la Karlowitz o perioadă marcată de având economic. Din punct de vedere fiscal, a avut de suferit în special populația rurală, ca urmare a cererilor Imperiului Otoman și mai târziu ale Imperiului Habsburgic. O mare parte a locuitorilor din satele aservite și-au pierdut pământul, reușind însă să-și păstreze libertatea.
Brâncoveanu a dus însă o politică externă șovăitoare, după cum scria Nicolae Iorga în 1914, „osândit să nu facă politica armelor, el a făcut marea politică a culturii, cea mai mare”.
Trupul aruncat în Marea Marmara
După martiriu, trupul lui Brâncoveanu fusese aruncat în Marea Marmara, fiind pescuit de niște greci care l-au îngropat pe o insulă din largul mării.
În 1720, văduva Marica l-a adus în țară și l-a înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a domnului. Lespedea nu a fost inscripționată, pentru a nu a afla turcii că trupul a fost adus în țară, însă văduva domnului a inscripționat numele Constantin Brâncoveanu în caractere chirilice pe candela de argint, inscripție redescoperită în 1914.
În acelaşi an, pe 15 august, la împlinirea a două secole de la moartea martirică, Mitopolitul Primat dr. Conon Aramescu a săvârşit primul parastas oficial la mormântul Voievodului.
Osemintele
Osemintele lui Brâncoveanu au fost dezgropate în secolul al XX-lea în două rânduri, prima dată în anul 1932, fiind identificate cu prilejul unei cercetări arheologice desfășurate la biserică, în coordonarea lui Virgil Drăghiceanu, secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice.
La 21 mai 1934, atunci când sicriul cu osemintele sale a fost depus în Catedrala Patriarhală, a avut loc a doua pomenire oficială, iar patriarhul de atunci, Miron Cristea, a săvârşit un parastas în prezenţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a Familiei Regale. Apoi sicriul a fost reînhumat.
Consolidarea mormântului
În anul 1985 au avut loc lucrări de consolidare ale mormântului, conduse de arheologul Panait I. Panait, osemintele domnitorului fiind din nou dezgropate.
La 29 octombrie 1988, la împlinirea a trei secole de la urcarea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu, a avut loc a treia comemorare oficială, printr-o slujbă de pomenire oficiată de ierarhi şi preoţi în frunte cu Patriarhul Teoctist.
Pe 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Martirii Brâncoveni, stabilindu-le zi de pomenire la 16 august, la o zi după praznicul Adormirii Maicii Domnului.