CITIRE

1 IUNIE – Ce semnificație are Ziua Copilului...

1 IUNIE – Ce semnificație are Ziua Copilului și cum putem sărbători

1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, conform adoptării Declarației pentru Protecția Copilului.

Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept, precum şi iniţierea unei acţiuni de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.

Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi.

Sursa newsbv.ro

Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil şi chiar este necesar ca macăr o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi.

Nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, însă există o teorie potrivit căreia, consulul general chinez de la San Francisco a strâns un număr de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva.

Iată câteva idei pentru a sărbători această zi!

1 iunie – De-a buşilea prin Muzeul Satului

Sursa www.cutiutafermecata.ro

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 1-3 iunie 2018, la o serie de evenimente dedicate celor mici, dar și celor mari. Concursul „De-a bușilea prin Muzeul Satului” va avea loc pe Pajiştea Moişeni, în apropierea intrării principale în muzeu. Înscrierile vor începe de la ora 10.00. Micuţii vor trebui să parcurgă o distanţă de cinci metri şi concursul se va desfăşura în etape, cu câte cinci bebeluşi pentru fiecare repriză.

1 iunie – Cea Mai Itsy Bitsy Zi Liberă Națională 2018

Sursa evz.ro

Timp de 12 ore, Parcul Alexandru Ioan Cuza va găzdui un festival-maraton, în care vor fi activități pentru toată familia, jocuri și concursuri, distracție și o mulțime de surprize! De asemenea, va fi amenajat un spațiu în care părinții să se simtă din nou copii, iar cei mici să fie liberi să râdă, să se joace, să fie uimiți și să descopere noi forme de distracție.

Parada Micilor Bicicliști

Sursa bucurestifm.ro

De ziua lor, copiii de toate vârstele află totul despre mersul pe bicicletă la Parada Micilor Bicicliști. Vineri, 1 iunie 2018, începând cu ora 10, timp de 4 ore B-dul Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii, va fi al bicicliștilor mici sau mai mari.

Singuri sau în echipă cu adulții, vor participa la jocurile organizate pentru fiecare categorie de vârstă, indiferent de tipul de bicicleta folosit.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.