În vara anului 1917, în România se afla una din cele mai mari concentrări de forţe din Primul Război Mondial: 9 armate, 80 de divizii de infanterie şi 19 de cavalerie totalizând 974 de batalioane, 550 de escadroane, 923 de baterii de artilerie. Efectivele umane erau de 800.000 de combatanţi şi 1 000 000 rezerve.

Bătălia de la Mărăşti a fost una dintre cele mai importante bătălii desfăşurate pe teritoriul ţării noastre, între 11 iulie şi 19 iulie 1917, o operaţiune ofensivă a Armatei Române şi a Armatei Ruse cu scopul de a încercui şi distruge Armata a 9-a Germană. Confruntarea a deschis seria celor trei mari bătălii – Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse au reuşit să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.

Contextul și importanța bătăliei

Sfârşitul lui 1916 adusese ocuparea a două treimi din teritoriul românesc de Puterile Centrale. Bucureştiul era stăpânit de inamici, guvernul se mutase la Iaşi iar frontul se stabilizase în sudul Moldovei. În octombrie 1916, în frunte cu generalul francez Henri Mathias Berthelot, a sosit o misiune militară aliată menită să ajute la reorganizarea Armatei Române. S-a izbutit pregătirea de luptă a 460.000 de oameni, cu o înaltă capacitate combativă şi cu un moral ridicat. În vara lui 1917, Puterile Centrale au conceput un atac pentru a sparge linia română. Într-o primă fază, au încercat să dea o lovitură decisivă. Văzând că nu le reuşeşte, au început să pună presiune constantă pe tot aliniamentul pentru a găsi un punct slab şi a-l fructifica. Nici cu cea de-a doua metodă nu au reuşit.

În aceste condiţii Marele Cartier General Român a conceput proiectul unei ofensive.

Bătălia de la Mărăşti a reprezentat un important punct de cotitură în desfăşurarea operaţiunilor militare pe frontul românesc, dar a contribuit şi la ridicarea moralului ostaşilor români. Moralul populaţiei, zdruncinat după eşecurile din 1916 şi afectat de condiţiile grele de viaţă, era ridicat, între alţii, şi de scriitorul Mihail Sadoveanu, care arăta că „Bătălia de la Mărăşti va trece în istoria noastră ca o operă serioasă şi solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost prevăzută şi s-a executat după planul iniţial. Cel din urmă soldat a ştiut unde merge şi şi-a făcut datoria. Artileria a dovedit o preciziune înspăimântătoare. Ofiţerii germani prinşi au trebuit să se plece, arătându-şi toate omagiile”.

Reorganizate şi temeinic instruite, dar având şi experienţa campaniei din 1916, trupele române s-au dovedit a fi un adversar capabil de a pune probleme şi chiar de a învinge redutabilele armate germane şi austro-ungare. Rezultatul acestei bătălii s-a datorat atât abilităţilor tactice ale ofiţerilor români, eficacităţii artileriei române şi excelentei colaborari a acesteia cu trupele terestre, determinării şi tenacităţii în luptă a oştaşilor români, dar şi preţiosului ajutor dat de localnici prin furnizarea de informaţii despre inamic şi prin călăuzirea trupelor române pe poteci de munte spre flancurile şi chiar în spatele trupelor inamice.

În rândul opiniei publice, victoria românească a avut un puternic ecou, acesta fiind foarte bine ilustrat în presa vremii. Astfel, la câteva zile după încheierea bătăliei, The Times scria: „Singurul punct strălucitor în Răsărit se găseşte în România, unde armata reconstituită atacă viguros frontierele Carpaţilor, obţinând succese apreciabile.”

Succesul acestei ofensive a determinat mutarea unui număr semnificativ de forţe ale Armatei a 9-a germane aflate în subordinea Mareşalului von Mackensen dinspre Nămoloasa spre Focşani, iar în acest fel Armata a 9-a germană şi-a schimbat direcţia ofensivă, diminuând în acest fel presiunea pe frontul de la Nămoloasa. Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece gen. Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe noua direcţie de atac.

Desfășurarea bătăliei și consecințele

Ofensiva română de la Mărăşti fusese pregătită strategic în lunile mai – iunie, când au avut loc întâlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse. După eşecurile din 1916, se încerca preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei.

Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţie nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei  a 2-a, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe Valea Putnei. Pentru aceasta, Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fâşie pe care era desfăşurată Armata a 2-a, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa.

Trupele lui Averescu dispuneau de 56 de batalioane şi 14 escadroane, 448 de mitraliere, 228 de guri de foc de artilerie şi 21 de avioane. Trupele germane şi austro-ungare totalizau: 21 de batalioane de infanterie şi 26 de escadroane de cavalerie înzestrate cu 252 de mitraliere şi 141 de guri de foc de artilerie, care se sprijineau pe sistem de lucrări genistice.

În zorii lui 11 iulie, la ora 03:50, s-a dezlănţuit ofensiva română cu un entuziasm de nedescris. “Nu-i mai putea opri nimic. Demult aşteptaseră ei ora asta. Făcuseră cel din urmă legământ cu inima lor şi se duceau senini la jertfă. Veneau ameninţători ca valurile neoprite.” (Mihail Sadoveanu).

Până la sfârşitul zilei, Armata a 2-a a rupt frontul inamicului pe o lărgime de 10 km. Şi în ziua următoare, 12/25 iulie, ofensiva a continuat cu vigoare, fiind eliberate, între altele, localităţile Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Roşculeşti, Răcoasa.

Avântul ofensiv al armatei române este frânt în urma victoriei trupelor austro-ungare din Galiţia, împotriva trupelor ruse. În faţa pericolului care venea din nord, întreg dispozitivul tactic din estul şi sudul Moldovei este regândit, o parte a trupelor fiind dirijate către nord.

Satul Mărăşti era puternic fortificat şi imposibil de cucerit printr-un atac frontal. Din acest motiv, s-a procedat la un masiv bombardament de artilerie. Prin grele lupte, pe 19 iulie Bătălia de la Mărăşti a luat sfârşit. Victoria trupelor române a fost plătită cu preţul a 1469 de morţi şi 3052 de răniţi.

 

Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de  30 km şi o adâncime de 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi. Pentru cinstirea memoriei eroilor de la Mărăşti şi în amintirea luptelor care s-au dus aici, în anul 1928 s-a încept construcţia Mausoleului de la Mărăşti. Mausoleul a fost înălţat la cota 536 la iniţiativa unui grup de ofiţeri şi generali.

La intrarea în localitate este amplasat un portal cu inscripţia Câmpul istoric de la Mărăşti.

---