20 aprilie 2025, 22:40

13% dintre românii nu folosesc nicio periuță de dinți

Un studiu susține că 13% dintre românii adulți nu folosesc nicio periuță de dinți, 67% folosesc periuțe manuale, în timp ce 20% declară că utilizează periuțe de dinți electrice.

Cercetarea a fost realizat de Philips România pe un eșantion de 1000 de respondenți, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, dintre care 70% din zona urbană, iar restul din zona rurală.

În ciuda faptului că România are cel mai mare număr de absolvenți de stomatologie per capita din Uniunea Europeană potrivit Eurostat, țara se află pe ultimul loc în ceea ce privește frecvența vizitelor la stomatolog, cu o medie de doar 0,3 vizite pe an per locuitor. Accesul redus la servicii stomatologice, condițiile socio-economice și obiceiurile individuale influențează aceste cifre, făcând din sănătatea orală o prioritate scăzută pentru mulți dintre adulți, arată Philips România.

75% dintre utilizatorii de periuțe electrice vizitează medicul dentist cel puțin o dată pe an, față de doar 59% dintre utilizatorii de periuțe manuale.

Studiul mai arată că 95% dintre utilizatorii de periuțe electrice își periază dinții cel puțin o dată pe zi, comparativ cu 89% la nivel național. În plus, 65% folosesc apă de gură zilnic, semnificativ mai mult față de utilizatorii de periuțe manuale, iar 48% folosesc ață dentară frecvent, față de doar 29% în rândul populației generale.

Un lucru îngrijorător este că 41% dintre românii peste 5 ani au carii netratate, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

În plus, consumul de pastă de dinți în România este printre cele mai scăzute din Europa, ceea ce evidențiază necesitatea unor programe de educație și prevenție.

„Sănătatea orală nu înseamnă doar un zâmbet frumos, ci și prevenirea unor probleme serioase de sănătate. Periajul corect poate îmbunătăți semnificativ igiena orală, reducând acumularea plăcii bacteriene și riscul afecțiunilor gingivale. Educația și prevenția sunt esențiale pentru ca românii să conștientizeze importanța unei îngrijiri orale eficiente”, a spus dr. Andrei Constantinovici, medic primar protetică dentară, medic specialist chirurgie dento-alveolară, doctor în Științe Medicale.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol