Ziua de 15 noiembrie marchează, din 1868, ziua savantului, exploratorului, speologului și biologului român, Emil Racoviță.

Şi-a început studiile la Iaşi ca elev al lui Ion Creangă, de la care a moştenit  graiul moldovenesc pe care l-a folosit chiar şi în discursuri rostite în cadrul  al Academiei Române. A studiat mai întâi la Liceul Naţional, apoi la liceul privat „Institutele Unite”, unde a fost coleg cu Sava Atanasiu, Grigore Antipa, Dimitrie Voinov şi Nicolae Leon şi unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe istoricul Alexandru D. Xenopol, chimistul Petre Poni şi geologul Grigore Cobălcescu.

Studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar urmează concomitent și cursurile Școlii de antropologie. Se înscrie și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, după absolvirea căreia lucrează la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viața subacvatică.

Referinţele remarcabile pe care le-a primit la susţinerea tezei de doctorat, începutul activităţii sale, cât şi mintea sa sclipitoare şi ascuţitul său simţ al aventurii l-au determinat pe polonezul Arctowski să îl recomande imediat căpitanului Adrien de Gerlache, căruia îi încolţise ideea organizării unei expediţii în Antarctica. Pentru Emil Racoviţă, „Expediţia Belgica“ a fost doar începutul. A dus la bun sfârşit, într-un mod excepţional, misiunea din Antarctica, dintre anii 1897-1899, întorcându-se din această vestită călătorie cu o colecţie de 1600 de specimene botanice şi zoologice. A publicat apoi o cuprinzătoare lucrare despre cetacee.

În 1920 a devenit membru al Organizaţiei Universităţii din Cluj. A fondat primul Institut de Speologie din lume, iar rezultatele biospeologice au fost excepţionale: 1.200 de peşteri explorate în Europa şi Africa, o colecţie incluzând 50.000 de animale de peşteră, 66 de tratate publicate despre fauna subterană, consemnate în 6.000 de pagini.

A fost rector al Universităţii din Cluj, între anii 1929-1930, preşedinte al Academiei Române de Ştiinţe, în perioada 1926-1929, director al Institutului Speologic. A fost ales şi membru al Academiei Române şi, pentru o vreme, a condus această înaltă instituţie. A fost membru al unor importante academii şi societăţi ştiinţifice străine. Societatea Zoologică a Franţei şi Societatea de Speologie din Paris l-au ales preşedinte de onoare, iar în 1928, a condus primul Congres al Naturaliştilor din România.

În cinstea cunoscutului speolog au fost numite Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, nava oceanografică românească „Emil Racoviță” și cea mai mare peșteră din Republica Moldova. De asemeni unui grup de trei insule in Golful Wilhelmina li s-a dat in 1958 numele savantului roman, ca recunoastere pe plan international a meritelor sale stiintifice.