Astăzi 15 februarie 2015 se împlinesc 1759 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu, un mare critic al literaturii române, implicat în studierea operei lui Mihai Eminescu și în evoluția societății literare Junimea. 

 Printre principalele lucrări ale lui Titu Maiorescu se află și celebra teorie a formelor fără fond, enuntata în studiul În contra directiei de astazi în cultura româna (1868), care a fost baza Junimismului politic şi „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.

„Forma fără fond nu numai că nu aduce niciun folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură”, Titu Maiorescu. 

 

Trebuie subliniat că Titu Maiorescu se înscrie, alături de Spiru Haret, Take Ionescu, I.L.Caragiale, Ion Creangă în grupul creatorilor culturii române moderne, ce provin din alte categorii sociale decât clasa boierească. Toţi devin modele de conduită modernă pentru alte personalităţi ce aparţin boierimii, bazându-se însă doar pe ascensiunea profesională, meritul și calificările personale.

Maiorescu reprezintă tipul caracteristic pentru o epocă de schimbare socială şi naţională radicală. Plurivalența marelui critic se remarcă mai ales prin prisma tuturo domeniilor ale culturii și ale vieții sociale în care activa, printre care amintim: filosofie, estetică, lingvistică, critică literară, sociologie, logică, iar în planul activităţii practice a fost avocat, profesor, director de şcoală, conducător de reviste, lider necontestat al celei mai importante societăţi culturale -Junimea, rector, ambasador, deputat, ministru, prim-ministru.

Nici unul dintre oamenii timpului nu a atins această poziţie de ,,om universal”, de personalitate plurivalentă, aşa cum a făcut-o conducătorul Junimii ce s-a mistuit în orice act necesar pentru dezvoltarea modernă a ţării.

Studiile le face în străinătate. Încă din anii studiilor la Paris, Maiorescu intenţiona să intre în viaţa publică. Deşi putea rămâne în Occident, se reîntoarce în ţară, cu gândul de a participa activ la viaţa culturală şi socială internă.

Titu Maiorescu în timpul lui Cuza

În timpul domniei lui Cuza, Maiorescu s-a remarcat prin activitatea sa de organizator al şcolii şi prin alte preocupări civice. De pildă, el a făcut parte din Înalta Comisie care a prezentat domnitorului Al.I. Cuza rezultatul plebiscitului de după lovitura de stat din 2 mai 1864. După căderea lui Cuza, filosoful şi-a manifestat atitudinea sa defavorabilă faţă de actul de la 11 februarie 1866.

Sesizând pericolele ce derivau din acest act, Maiorescu s-a manifestat, public şi în corespondenţa privată, ca unul dintre cei mai consecvenţi apărători ai continuităţii Unirii şi, în consecinţă, a reacţionat prompt împotriva oricărei încercări de separatism. O asemenea conduită a dovedit-o în timpul mişcării separatiste din 3/15 aprilie 1866 de la Iaşi.

Maiorescu a acţionat direct şi a ajutat Locotenenţa domnească să reprime răzvrătirea grupurilor antiunioniste. Să amintim că, împreună cu I. Negruzzi, Maiorescu a editat ziarul ,,Vocea naţională” în care a pledat pentru Unire şi domn străin. Îl vedem, aşadar, încă de tânăr pe filosof amestecat în acţiuni politice.

Amănunte mai puțin știute

Titu Maiorescu a fost implicat în politică, fiind de orientare conservatoare, și a ocupat funcția de prim-ministru și ministru de externe atunci când s-a semnat tratatul de pace de la București prin care România primea Cadrilaterul. Totuși, averea nu-i provenea din scris, din mediul universitar sau din politică. Titu Maiorescu mai avea și interese economice deosebite. Era procuratorul domnilor G. Dallemagne și H. Müller, proprietarii fabricii din cătunul Lăculețe, comuna Glodeni, județul Dâmbovița.

Aflăm astfel dintr-un document din februarie 1888 că scriitorul renunța la monopolul privind producția și vânzarea pulberilor militare. Statul român plătea pentru capacitățile industriale 1.600.000 lei aurplus alte despăgubiri. Suma era enormă pentru acele timpuri și afecta grav bugetul țării. Așa se explică nivelul de trai deosebit al profesorului și omului de litere.

Se observă că elitele intelectuale scoteau bani din orice activitate și nu se gândeau la nivelul de trai al maselor pe care le păstoreau.Nu s-a verificat dacă afacerea a fost în favoarea statului român și Titu Maiorescu ajungea în martie 1888  Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Ar mai fi un aspect interesant. Contractul era semnat de către I. C. Brătianu în calitate de Ministru de răzbel ad-interim, adică de un reprezentat liberal, și de Titu Maiorescu, de orientare conservatoare. Documentul a fost aprobat de Parlament în aprilie 1888.

 

Sursă: Adevarul.ro și Historia.ro

---