26 aprilie 2024, 11:38

2.000 de ani de când un măslin este atracția principală din Muntenegru

Puțini știu că cel mai vechi măslin din Europa se găsește în orașul Bar din Muntenegru. Însă, în ciuda celor două milenii de viață, spre surprinderea și deliciul tuturor copacul aflat într-un important centru cultural este încă roditor.

Impresionantul arbore este deținut și bineînțeles protejat de o companie producătoare de ulei din regiune. Măslinele din copac sunt culese cu mare atenție doar de angajații de aici. În schimb, despre produsul finit putem afirma că este unul extrem de scump și nu oricine și-l permite.

Sursă foto: buzznews.ro

Copacul a fost de-a lungul timpului martorul vieții orașului, însă se spune că a reușit să reziste atâta timp datorită climatului din zonă și a poziționării geografice. Întrucât acest copac este considerat un monument al naturii încă din anul 1957 se găsește și pe lista obiectivelor protejate de stat. Măslinul impresionant este unul curbat, cu multe ramificații și noduros, având un diametru de aproximativ zece metri.

Despre atmosfera din jurul celui mai vechi măslin se spune că este una relaxantă și plină de mister. Copacul este cunoscut și sub denumirea de Mirovica, un nume strans legat de legendele locului. Una dintre acestea amintește de faptul că atunci când în interiorul unei familii există nenumărate probleme și membrii acesteia ajung la copac, toate dispar sau își găsesc rezolvarea. Din acest motiv, copacul este considerat protectorul familiilor, dar și a persoanelor care au nevoie să-și găsească liniștea sufletească.

Conform celor de la stirileprotv.ro, în urmă cu trei ani pe când prințul Charles al Marii Britanii se afla într-o vizită oficială în Muntenegru a primit în semn de recunoștință o sticlă de ulei preparat chiar din măslinele acestui copac. Măslinul este inclus pe lista celor mai căutate locuri de turiștii care ajung în Muntenegru.

Sursă foto cover: en.wikipedia.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol