CITIRE

22 decembrie 1989. Ziua care l-a pus pe fugă pe Ni...

22 decembrie 1989. Ziua care l-a pus pe fugă pe Nicolae Ceaușescu – „Comunismul a căzut!”

În București este a doua zi de Revoluție. Este ziua în care Nicolae Ceaușescu fuge din calea protestatarilor, iar românii iau prima gură de libertate. Tot pe 22 decembrie se creea și Frontul Salvării Naționale, ce îl avea în furnte pe Ion Iliescu, Ion Caramitru, Mircea Dinescu și mulți alții, a cărui misiune era să ghideze România către idealul democratic al libertății.

Astăzi la aproape 30 de ani de la sângeroasele evenimente, ne readucem aminte de cei care au marcat cursul întregii istorii a României, prin eroismul și curajul extrem cu care s-au luptat până la ultima suflare pentru libertate.

A doua zi de revoluție în București a făcut victime și în rândul conducerii statului, pe de-o parte putem vorbi de sinuciderea  ministrul Apărării, Vasile Milea, dar și despre moartea regimului comunist , care a chinuit România vreme de  mai bine de 40 de ani, fiind prima dată în care la radio s-a strigat: „Comunismul a căzut!”.

Sursă Foto: gettyimages.com – Fotograf: Tom Stoddart

 

La presiunea masei imense de demonstranţi, forţele armate (unităţi ale armatei, miliţiei şi securităţii) au început să fraternizeze cu demonstranţii. În jurul orei 11:30, Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie.

Era momentul în care dictatorul fugea din Capitală, moment în care manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice. Cele două mişcări strategice se întâmplau în jurul orei 12.30, acesta fiind momentul-considerat simbolic-al victoriei Revoluţiei. Pasul firesc era informarea populaţiei. Informare care, odată începută, nu s-a mai oprit deloc zile întregi.

Sursă Foto: historia.ro

„Am învins”

La 12:51 Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluţionari, se adresează telespectatorilor, anunţând fuga dictatorului, formând cu degetele litera V (semnul victoriei). Atunci cei doi au rostit celebra frază:„Am învins!”

Acesta a fost momentul cheie în care Revoluția Română care reușit să schimbe pentru totdeauna cursul istoric al țării a fost televizată. Astfel, șirul evenimentelor din decembrie 1989 au fost transmise în direct, iar pentru prima dată în istoria României, transmisiunile TVR-ului nu au mai fost întrerupte. Atunci poetul Mircea Dinescu primea titulatura de „poet al Revoluției” și anunţa că revoluţionarii lucrau la un program şi o proclamaţie către ţară.

„A curs destul sânge”, Mircea Dinescu.

Din acel moment, televiziunea națională a devenit instrumentul strategic esențial de comunicare al revoluţionarilor, din studiourile căreia au intervenit dizidenţi, foşti comunişti, actori sau politicieni din filonul doi de partid.

Tot la televiziunea naţională vorbeau generali şi reprezentanţi ale diverselor structuri din armată care ordonau retragerea tuturor trupelor militare din ţară, dar şi precauţie din parte soldaţilor faţă de posibile atacuri ale trupelor pro Ceauşescu.

Sursă Foto: historia.ro

Toate unităţile şi subunităţile intră în cazărmi. Nu se deschide foc în niciun fel de situaţie împotriva oamenilor. Este nevoie de linişte în toată ţara”, era mesajul şefului Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă.

Dar, aşa cum era de aşteptat, odată cu fuga dictatorului şi pe fondul unei isterii televizate, foarte mulţii luând cuvântul în studiourile Televiziunii, România se afla în haos.

După 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi, numiţi generic „teorişti”. În zilele ce au urmat, sute de oameni au căzut pradă focurilor trase timp de câteva zile atât pe străzile din Bucureşti, dar şi în multe oraşe din ţară. Pe străzi au patrulat militari şi voluntari. Confruntările de stradă cu inamici a căror identitate rămâne şi astăzi, cel puţin în parte, necunoscută s-au încheiat abia în prima zi de Crăciun, atunci când cuplul Ceauşescu, prins la Târgovişte, a fost executat în urma unui proces sumar judecat de un tribunal militar, citează historia.ro.

Citiți mai multe aici. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.