Amintirea zilei de 23 septembrie 989 și bucuria câștigării libertății, obținută cu jertfa multor vieți, este împletită cu groază și panică. Libertatea are în Capitală mirosul pucioasei și a benzienei TAB-urilor armatei, care încearca să preia orașul de sub mâinile așa numiților teroriști. Focurile de armă devin de acum un sunet de fond familiar pentru bucureșteni, iar televiziunea, principalul canal de comunicare cu marea masă a oamenilor, declanșează fenomenul „psihozei teroriștilor”, care avea la bază dezinformare și confuzie.

Reprezentanții TVR-ului de la acea vreme difuzau în lupă informații despre teroriștii care trag în populație, atacă spitalele, otrăvesc apa, dar care sunt bine pregătiți și dotați cu cele mai sofisticate arme, lucru ce îi fac deosebit de greu de învins. Ba mai mult, zvonurile au mers în stilul unui bulgăre de zăpadă imens și transmiteau și un portret robot al acestor rău-voitori, erau drogați, fanatici și în primul rând civili. Acest lucru a adus la dublarea numărului de victime colaterale, alte sute de persoane au fost ucise, iar mii de români răniți sau traumatizați pe viață.

Sursă Foto: .rador.ro

Există anumiți martori și participanți la Revoluția din decembrie 1989, care susțin faptul că dezinformarea ar fi fost folosită de mai multe persoane care doreau să pună mâna pe putere. Astfel, actori cheie a evenimentelor din `89 precum: Ion Iliescu, Petre Roman și Dumitru Mazilu, vorbesc despre o diversiune armată făcută în egală măsură de generalii care voiau puterea și de cei care se temeau că vor fi pedepsiți pentru represiunile de la Timișoara și București.

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, crainicii televiziunii române au rostit un mesaj cutremurător. A fost spus clar și răspicat: “Trei camioane pline cu teroristi se pregatesc sa ia cu asalt aeroportul Otopeni. Interveniti de urgenta!” . Și s-a intervenit. Ceea ce a rezultat a fost un masacru: români contra români. Ceea ce este în final strigător la ceer, se referă la argumetele principalilor inculapați de la acea vreme menționau că acestă tragedie a fost produsă pe fondul unor erori de comunicare.

La Otopeni au murit 82 de soldați de la o unitate din Câmpina, care fuseseră trimiși să întărească paza aeroportului. Ordinul venea de la Ministerul Apărării, Nicolae Militaru, intituit în funcție de Ion Iliescu, chiar pe 23 decembrie. Astfel că, fără o experiență prea mare în asemenea contexte și pe fondul zvonurilor difuzate continuu de televiziunea națională, Militaru a acționat în consecință. Din acest motiv, cei care apărau deja Otopeniul au fost sfătuiți să deschidă focul asupra unor copii nevinovați. 40 dintre ei au murit pe loc. Ceilalți 18 trăiesc și astăzi, dar cu răni adânci, atât în suflet, cât și pe trupurile ce poartă și acum semnele neputinței în fața gloanțelor care i-au ciuruit.

„În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, trei camioane pline cu soldaţi, de la unitatea din Câmpina, au ajuns la Aeroportul Otopeni, unde fuseseră chemaţi pentru întărirea pazei aerogării. În câteva minute, militarii au fost ciuruiţi de mitralierele camarazilor lor, care i-au luat drept terorişti. Printre cei 34 de ostaşi ucişi în masacrul de la Otopeni, din ordinul unor comandanţi criminali, s-a aflat şi Jim al meu. Nu am aflat decât pe 27 decembrie că băiatul meu a murit. Au trimis o telegramă cei de la unitatea militară. Când am primit cumplita veste, am simţit că se prăbuşeşte cerul peste noi. Numai părinte să nu fii în această situaţie”, rememorează Ofelia Silvestru momentele prin care a trecut.

Citește mai mult aici.