1 decembrie 2020, 13:55

25 octombrie, zi cu dublă semnificație pentru România. Câteva repere istorice

Ziua de 25 octombrie este o zi cu o dublă semnificație pentru România. La 25 octombrie 1921 s-a născut la Sinaia Regele Mihai I, ultimul monarh al României. A domnit de două ori, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.

Act de nastere
Inregistrat la : Registrul Starii Civile pentru Nasteri
Nr.72
Anul: 1921
Regele Mihai I al Romaniei, fiul…

Publicată de Mișcarea Pentru Regat Și Coroană pe Sâmbătă, 24 octombrie 2020

Din momentul proclamării sale ca Rege al României și până la moarte, Regele Mihai a fost contemporan cu 16 președinți ai Statelor Unite ale Americii, cu 8 Suverani Pontifi și cu 4 regi ai Marii Britanii.

Publicată de Mișcarea Pentru Regat Și Coroană pe Duminică, 25 octombrie 2020

25 octombrie, zi cu dublă semnificație pentru România. De ce

25 octombrie este și Ziua Armatei Române, și vom vedea aici de ce tocmai la 25 octombrie.

Regele Mihai I a reprezentat încă de la nașterea sa un simbol al speranței, al tradiției, al continuității, stabilității și progresului țării, într-o epocă de mari frământări și prefaceri atât pe plan național cât și internațional.

Suveranul a fost întotdeauna considerat de drept conducătorul suprem al Armatei Române, indiferent de uzurparea prerogativelor regale de către regimurile dictatoriale, amintesc Arhivele Diplomatice ale Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE).
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă, conform datelor Ministerului Apărării Naționale.

Eliberarea teritoriului național

În cinstea zilei de naștere a Regelui Mihai, la 25 octombrie 1944 Armata Română a anunțat eliberarea orașului Carei, ultima localitate românească aflată sub ocupația horthyistă din teritoriul de peste 43.000 de kilometri pătrați din partea de nord-vest a țării, vremelnic ocupat prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, care a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Din anul 1959, în pofida asocierii inițiale cu tradiția monarhică, această zi a fost sărbătorită ca Ziua Armatei Române, în cinstea acțiunilor pe care militarii români le-au purtat în bătălia pentru Ardeal, într-un parcurs glorios dar soldat cu numeroase jertfe pe pământ românesc și, continuând, în Ungaria, Cehia, Slovacia și Austria, arată Arhivele Diplomatice ale MAE român, în pagina lor de Facebook.

Drum istoric

Regele Mihai a efectuat un drum istoric în anul 2005 când, la 60 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, a condus propria mașină de la Săvârșin la Praga, punând flori și aprinzând lumânări la mormintele soldaților români care și-au pierdut viața pentru eliberarea Europei de ocupația nazistă, amintește Mișcarea pentru Regat și Coroană.

Regele Mihai se înrudește cu Familiile Imperiale și Regale ale Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Danemarcei, Greciei și Portugaliei, cu Familia Mare Ducală de Baden și cu Familia Princiară de Hohenzollern, din care a provenit bunicul său patern.
Regele Mihai I este de două ori stră-strănepotul Reginei Victoria a Marii Britanii și Irlandei (prin mamă și prin tată), strănepotul Împăratului Frederic al III-lea al Germaniei, stră-strănepotul Țarului Alexandru al II-lea și, pe linia mamei, descendent al Țarului Nicolae I, stră-strănepotul Reginei Maria a II-a a Portugaliei, strănepotul Ducelui Alfred de Saxa Coburg Gotha și strănepotul Regelui George I al elenilor, potrivit sursei citate.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.