24 aprilie 2024, 15:11

27 de milioane de euro pentru cel mai mare spital pediatric din regiunea Moldovei

Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași, cel mai mare spital pediatric din regiunea Moldovei, va fi modernizat din fonduri europene și din bugetul județului. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 27 milioane de euro.

Deschis în anul 1970, unitatea medicală, care are o arie construită la sol de 2.817 mp și o suprafață utilă de 18.668 metri pătrați și aproximativ 50.000 de pacienți pe an, nu a fost niciodată reabilitată. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Iași, vor fi modernizate cele trei corpuri ale clădirii în care funcționează spitalul ieșean.

sursa: radioiasi.ro

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași” a fost depus de Consiliul Județean Iași în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Proiectul a fost semnat acesta a fost semnat la sediul Guvernului, de către premier, ministrul delegat pentru fonduri europene și președintele Consiliului Județean Iași.

Valoarea proiectului este de 121.47 milioane de lei, inclusiv TVA, adică aproximativ 27 milioane de euro. Contribuția Consiliului Județean Iași va fi de 7,2 milioane de euro, reprezentând cheltuielile neeligibile și cofinanțarea de 2% din costurile eligibile ale proiectului. Durata de implementare a proiectului este de 56 de luni.

sursa: doxologia.ro

Conform news.ro, se vor realiza lucrări de izolare termică a fațadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planșeului peste subsolul neîncălzit, realizarea sursei de răcire pentru saloane, săli de tratamente, săli de operație și cabinete medicale.

Totodată, va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obținerii apei calde de consum și se vor face lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de o eficiență energetică ridicată.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol