La 26 aprilie 1986 se producea explozia reactorului 4 de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl.

Ce măsuri au luat autoritățile de la București? Au știut ele de la început? Unde au fost găsite contaminări? Cum a fost pregătită populația? Cine făcea parte din celula de criză? Care a fost relația cu autoritățile sovietice?

Sunt câteva întrebări la care documente scoase din Arhivele Naționale încearcă să răspundă…

“În data de 26 aprilie 1986 s-a produs explozia reactorului 4 de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. În cele ce urmează nu ne propunem să prezentăm maniera în care s-a produs accidentul, ci să vă punem la dispoziție câteva documente care ilustrează maniera în care au reacționat inițial autoritățile din țara noastră în baza informațiilor de care dispuneau.”, se arată într-o postare pe facebook a Arhivelor.

“Între acestea se numără și câteva hărți care ilustrează modul în care au circulat curenții de aer după schimbarea direcției vântului. Dacă inițial elementele radioactive din atmosferă au fost purtate de vânt mai mult în Ucraina, Belarus și Rusia, și mai puțin în Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehoslovacia și Germania, ulterior, începând cu data de 30 aprilie 1986, acestea au ajuns în România, Bulgaria, Grecia și Turcia.”

Ce se știa la data de 1 mai?

“După accident s-a urmărit maniera în care au circulat curenții de aer și s-au făcut măsurători ale gradului de contaminare radioactivă în aer și la sol. În data de 1 mai 1986 autoritățile române cunoșteau faptul că fusese depășit nivelul de alarmare în Iași în privința contaminării la sol și în Galați în privința contaminării în aer.”

Scrisoare către autoritățile sovietice

“Solicitarea adresată reprezentanților autorităților sovietice de a fi informați cu privire la situația de la Cernobîl nu primise încă răspuns. S-a ales un colectiv care să răspundă de coordonarea eforturilor și s-a hotărât să se dea un comunicat către populație. S-a decis ca persoanele ce intră în România prin vama Ungheni să fie controlate, apa să fie folosită numai din surse subterane aflate la mare adâncime, iar cea de la suprafață să fie folosită numai în industrie, și s-a dispus să se întocmească o documentație pentru a ști cum pot fi limitate efectele substanțelor radioactive (ANR, SANIC, fond CC al PCR-Cancelarie, dosarul 40/1986 filele 2-7v).”

Raportul Generalului Milea

1986, aprilie 30, Raport întocmit de general colonel Vasile Milea, ministrul apărării naționale, cu privire la informațiile obținute prin sistemul de ascultare radio referitoare la accidentul nuclear de la Cernobîl precum și la măsurile luate de Ministerul Apărării Naționale, însoțit de trei anexe.
ANR, SANIC, fond CC al PCR-Secţia Administrativ Politică, dosarul 42/1986, filele 11-14

Prezentăm mai jos documentele

Hărți ale circulației aerului

1986, mai, Hartă cu masele de aer ce au circulat dinspre Cernobîl în perioada 30.04-5.05 1986.
ANR, SANIC, fond CC al PCR-Secţia Economică, dosarul 7/1988, fila 5

1986, mai, Hartă cu traiectoriile maselor de aer ce au trecut deasupra Cernobîlului în ziua de 30.04.1986.
ANR, SANIC, fond CC al PCR-Secţia Economică, dosarul 7/1988, fila 6

Stenograma Comitetului Politic Executiv

Comitetul politic executiv s-a reunit pentru a discuta problema. La ședință au participat Nicolae Ceaușescu, Emil Bobu, Elena Ceaușescu, Nicolae Constantion, Constantin Dăscălescu, Alexandrina Găinușe, Gheorghe Oprea, Vasile Milea, Ana Mureșan, Tudor Postelnicu, Ion Stoian, Ioan Totu, Ion Ursu. Iată ce s-a discutat în acea celebră ședință.

1986, mai 1, Stenograma Comitetului Politic Executiv al CC al PCR cu privire la situația din țară după accidentul nuclear de la Cernobîl și la măsurile ce vor fi luate de autorități.
ANR, SANIC, fond CC al PCR-Secţia Cancelarie, dosarul 40/1986 filele 2-7v

Să ne aducem aminte de Cernobîl 1986

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în centrala nucleară, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla în apropiere de orașul Prîpeat‎‎, Ucraina.

Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare.

Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.

Circa 60 % din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.

Victime

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus – au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor.

Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.

O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de primitivă, atât înainte cât și după accident.

Pernicioasei și proverbialei secretomanii a regimului sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o eventuală tentativă de estimare cu o precizie satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca urmare a radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de alți factori precum imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de diversele segmente demografice afectate (deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată și anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la fiecare moment, drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja, rămânând în case, pentru a diminua contaminarea și doza încasată), realitatea geopolitică fluidă (migrație internă și emigrație a populației potențial afectată) produsă de dezintegrarea statului sovietic, complicația adusă de o creștere a incidenței cancerului în populația fostei Uniuni Sovietice din alte motive decât radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a degradării condițiilor sociale și de viață ale populației după dezintegrarea federației: după dezintegrarea statului sovietic, pe fondul sărăcirii populației și ca urmare a liberalizării comerțului și publicității la articole gen alcool și tutun, incidența maladiilor sociale gen alcoolismul și a comportamentelor de risc precum fumatul a crescut, fapt care a condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor provocate de acestea, printre care se află și cancerele (oral, gastric și hepatic, când e vorba de alcoolism, pulmonar și altele, când e vorba despre fumat).

Raportul Forului Cernobîl

La populația care a intervenit inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții lichidatori), stresul provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu de iradierea în timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de 26 de ani Andrei Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de 50 de ani, ca urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori).

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer.

Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Deși în zona de excludere Cernobîl anumite perimetre restrânse vor rămâne închise, majoritatea teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică. (WIKI)